Simion PwC: IMM-urile au nevoie de mai multe măsuri de sprijin. Guvernul ar putea suspenda tariful de compensare a facturilor pe platforma Ministerului Economiei

Simion PwC: IMM-urile au nevoie de mai multe măsuri de sprijin. Guvernul ar putea suspenda tariful de compensare a facturilor pe platforma Ministerului Economiei
scris 26 mai 2020

Sectorul IMM se confruntă cu perspectiva unei crize grave, în contextul în care foarte multe astfel de companii au un acces dificil la finanțare și, în încercarea a-și păstra lichiditățile de care depinde soarta afacerii, aleg să-și plătească funizorii cu întârzieri mari. Companiile neplătite procedează similar, cu posibilitatea de a genera "un blocaj în lanț care va avea un efect dezastruos asupra întregii economii", atrage atenția Ionuț Simion, country managing partner PwC România. Situația exista și înainte, dar a fost înrăutățită de reducerea sau oprirea chiar a unor activități economice, decisă de Guvern în contextul epidemiei de coronavirus. Guvernul ar trebui să analizeze mai multe măsuri pentru a accelera circuitul banilor între firme, o posibilă măsură fiind, de exemplu, suspendarea tarifului perceput de platforma Ministerului Economiei pentru compensarea unei facturi. Costul este prea ridicat pentru IMM, afirmă Simion, care este și președinte al AmCham, Camera de Comerț Americană în România.

Autoritățile au luat deja o serie de măsuri, dar cele care au introdus cel mai rapid lichidități în piață au avut ca beneficiari companiile mari.

Urmărește-ne și pe Google News

"Noroc că am avut o criză profundă în urmă cu 10-12 ani și am învățat ceva din ea referitor la cum să finanțăm businessurile să iasă mai ușor din criză. În ce privește finanțarea IMM-urilor, există o problemă foarte serioasă. Au un număr mic de angajați și sunt și destul de flexibile, dar și dependente de ce se întâmplă pe piață. Statul a venit cu o serie de măsuri, a rambursat TVA, a rambursat concedii medicale. Totuși, cele mai multe sume erau datorate marilor companii și nu IMM-urilor. Vorbim despre scutirile acestea și amânările la plată ale taxelor. După care, a intervenit și măsura de amânare a creditelor la bancă sau cea de amânare a chiriei. Sunt măsuri bune și importante, dar nu sunt suficiente", a declarat Simion la Profit Tv.

Rambursarea rapidă a TVA a fost unul dintre mecanismele prin care Guvernul a încercat în lunile martie și aprilie să dea mai repede bani firmelor care aveau de recuperat sume de la stat. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că statul a rambursat în martie și aprilie TVA de peste 6 miliarde de lei.

Fonduri europene si ajutoare de stat de până la 1 miliard euro pentru firme în următoarele două luni. Printre cele mai afectate sectoare economice de criza Covid-19, pe lista de afaceri eligibile CITEȘTE ȘI Fonduri europene si ajutoare de stat de până la 1 miliard euro pentru firme în următoarele două luni. Printre cele mai afectate sectoare economice de criza Covid-19, pe lista de afaceri eligibile

"Multe dintre aceste companii sunt prizoniere ale circuitului comercial. Creditul comercial, creditul furnizor din economia românească a atins 125 de miliarde de lei, de trei ori mai mare comparativ cu creditul bancar. Dacă nu vom reuși să restabilim încrederea, se va produce un blocaj în lanț care va avea un efect dezastruos asupra întregii economii. Iar aici intervine rolul statului, dar și al agenților economici de a restabili cât mai rapid încrederea", afirmă acesta.

Unul dintre mecanismele prin care statul ar trebui să ajute IMM-urile este programul IMM Invest, care presupune acordarea de împrumuturi garantate de stat în proporție de 80-90% și subvenție de dobândă până la finele anului.

Implementarea unor programe precum IMM Invest durează, însă. Până acum au fost aprobate abia câteva sute de cereri din câteva zeci de mii, întrucât băncile sunt limitate de capacitatea de analiză a dosarelor. Pe de altă parte, pentru a accesa un împrumut în cadrul acestui program, un IMM trebuie să fie bancabil, adică să aibă o situație financiară care să-i permită să acceseze un împrumut. Foarte multe dintre IMM-uri nu se încadrează în condițiile băncilor pentru a lua finanțare.

Autoritățile ar trebui să caute și alte soluții pentru a sprijini IMM-urile.

"Am discutat cu ministrul Economiei săptămâna trecută la CEO Forum al AmCham, în care i-am spus că una dintre modalitățile de eliberare este să deblochezi platforma de efectuare a compensărilor, care există la nivelul Ministerului Economiei. În prezent, această platformă percepe, să spunem, 100 de lei pe factură compensată. Păi dacă îi ceri 100 de lei pe factură unui IMM care are de compensat 20 de facturi, deja este un cost mult prea mare pentru operațiune. Ar trebui ca Guvernul să dea un moratoriu până la sfârșitul anului, să dea posibilitatea folosirii acelei platforme. Pentru a stimula încrederea. Asta este cea mai mare problemă a IMM-urilor. Dacă eu plătesc și nu o să pot să îmi mai țin angajații, nu o să pot să îmi mai țin firma pe picioare. Și de aceea este foarte important să se accelereze acest circuit al banilor în economie", a explicat Simion.

Sistemul de compensare reciprocă a datoriilor între agenții economici, înființat în 1999 și administrat de Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie (CPPI) din subordinea Ministerului Economiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
companii
imm
facturi
ministerul economiei
pwc
ionut simion