Se trage cortina pentru companiile zombie: Ce urmează după Marea Deconectare?

Economie   
Se trage cortina pentru companiile zombie: Ce urmează după Marea Deconectare?

Ionuț Coleașă

De 25 de ani, CITR este activ în zona specială a economiei: acolo unde companiile intră în dificultate, iar capitalul riscă să se disipe. Nu este primul val de dificultate financiară așa că am învățat să navigăm ciclicitatea economică nu doar ca observatori, ci ca actori implicați direct în managementul crizelor și în procesele de restructurare. Obiectivul nostru este să identificăm cât mai devreme semnele de dificultate, să intervenim cu soluții adaptate care permit redresarea companiei, sau după caz, să salvăm cât mai mult din valoarea economică – fie prin restructurare, fie printr-o ieșire ordonată din piață.

Odată cu maturizarea economiei se maturizează și actorii care activează în ea, prin urmare rolul practicianului în insolvență se transformă. De multă vreme, nu mai este vorba doar despre aplicarea procedurilor legale de ieșire din piață. Este vorba despre a înțelege afacerile și de a înțelege mediul și contextul în care ele activează. Practicianul de astăzi trebuie să distingă între companiile care, cu intervenție timpurie și capital, pot fi redresate cu adevărat, dar și cele fără perspectivă, care consumă resurse.

Urmărește-ne și pe Google News

Suntem într-un moment de inflexiune. Mecanismele de susținere se retrag și adevărata testare a rezilienței abia începe. Dar ce sunt companiile zombie?

Evenimente

Termenul de „companie zombie” a apărut pentru prima dată în anii ’90 în Japonia, în contextul crizei financiare cunoscute sub numele de „Deceniul Pierdut”. Atunci băncile japoneze au ales să susțină artificial companiile insolvente, oferindu-le credite de refinanțare în loc să le lase să falimenteze. Aceste companii, deși incapabile să mai genereze profit pentru a-și acoperi datoriile, au continuat să supraviețuiască datorită sprijinului și politicilor monetare relaxate, bazate pe dobânzi scăzute. Practic au fost ținute în viață doar de perfuzii și nu au făcut altceva decât să acumuleze datorii la bugetul de stat, la partenerii comerciali.

Această strategie a intrat în conflict cu unul dintre principiile fundamentale ale capitalismului, anume necesitatea de curățare a pieței. Frank Borman, fost astronaut NASA și comandant al misiunii Apollo 8, care, după retragerea din NASA a devenit CEO al Eastern Air Lines (1975-1986), susținea că ”o formă a capitalismului fără insolvențe este precum creștinismul fără iad”. Ideea din spatele acestei afirmații este că, la fel cum frica de iad poate influența comportamentul moral al credincioșilor, posibilitatea falimentului și insolvenței impune disciplină financiară și responsabilitate în economie.

Aș aminti aici în aceeași notă și teoria economistului Joseph Schumpeter care a introdus conceptul de „distrugere creativă”, explicând că ”progresul economic este un proces dinamic, în care noile afaceri și industrii inovatoare înlocuiesc cele vechi și neperformante”.

Drept urmare, trebuie să plecăm de la premisa faptului că restructurările, reorganizarea în insolvență sau chiar lichidarea, nu sunt eșecuri ale capitalismului, ci mecanisme naturale care permit realocarea eficientă a resurselor către sectoarele productive ale economiei, unde putem chiar elimina companiile care pot mai degrabă să dăuneze decât să performeze.

Dar câte companii din această categorie avem printre noi astăzi în România?

Economia românească trăiește, de ani buni, într-o realitate duală. Pe de o parte, avem companii agile, competitive, capabile să navigheze provocările pieței. Pe de altă parte, avem o categorie tot mai vizibilă de afaceri care supraviețuiesc doar prin perfuzii financiare. Aceste companii „zombie”, adică entități care nu mai pot trăi prin forțele proprii, dar nici nu sunt lăsate să moară, au devenit un fenomen.

Câte sunt printre noi? Mai multe decât ne imaginăm. Conform BNR, una din patru companii active în România se află în această categorie. Iar studiul companiilor de impact realizat de CITR în ultimii zece ani arată că aproximativ 43% dintre companiile de impact, responsabile pentru peste 83% din cifra de afaceri națională, sunt fie în dificultate, fie în insolvențeă iminentă.

Problema nu este doar statistică, ci și structurală. În ultimii ani, economia globală a experimentat un episod rar: o înghețare bruscă, urmată de o supraviețuire artificială. Începând cu 2020, companiile „zombie” au fost ținute în viață printr-un cocktail de dobânzi scăzute, ajutoare de stat și capital ieftin, asemenea unui pacient menținut pe aparate. Însă, ca orice tratament prelungit, efectele secundare încep să se resimtă: banii s-au scumpit, creditele garantate de stat ajung la scadență, iar economia nu mai poate susține companiile care nu sunt profitabile.

Ultimii 10 ani au însemnat creștere economică, reziliență și perfuzii

În acest punct critic, trebuie să ne întrebăm: Cât de mult a prelungit această terapie intensivă o stare de fapt nesustenabilă? Ce ne trebuie ca să traversăm cu bine această perioadă? Și, mai ales, cine va mai avea grijă de aceste companii, acum că doctorii economici încep să își retragă aparatele de suport?

Răspunsurile la aceste întrebări vor decide nu doar soarta acestor afaceri, ci și echilibrul întregii economii.

Privind evoluția ultimului deceniu, putem spune că economia românească a devenit mai rezilientă. Numărul insolvențelor a scăzut drastic, de la aproape 30.000 în 2013 la o medie de 6.500 în ultimii cinci ani. Dar ce se ascunde în spatele acestei vești bune?

Adevărul este că multe companii aflate în dificultate nu ajung oficial în insolvență. Ele plutesc sub radar, acumulând datorii și menținând relații comerciale, în ciuda capitalurilor proprii negative sau a obligațiilor fiscale rostogolite an după an.

Monitorizând anual cele 40.000 de companii de impact, adică acelea care generează peste 80% din cifra de afaceri a economiei, CITR a constatat o tendință îngrijorătoare: numărul companiilor restructurabile și al celor aflate în insolvență iminentă a crescut accelerat.

În 2013, 6.007 companii de impact erau în insolvență iminentă. În 2023, numărul lor a ajuns la 8.190, o creștere de 36%. Cele restructurabile au urmat aceeași traiectorie, ajungând la 10.303. Cu alte cuvinte, aproape jumătate din companiile de impact sunt într-o formă de dificultate majoră.

Această situație nu a apărut din senin. Măsurile guvernamentale din 2020 au fost necesare pentru companiile viabile, dar au prelungit și existența artificială a companiilor „zombie”, blocând resurse și amânând un proces natural de selecție economică. Pe măsură ce garanțiile și facilitățile de plată ajung la scadență, întrebarea devine tot mai apăsătoare: vor putea aceste companii să supraviețuiască fără ajutor extern?

Ajutoarele au fost ca o sabie cu două tăișuri: au oferit un colac de salvare celor puternici, dar au menținut artificial pe linia de plutire și pe cei care, în absența acestora, nu ar fi supraviețuit într-un mediu competitiv. Iar acum, când banii ieftini s-au terminat, vedem efectele.

România pe prima poziție în Uniunea Europeană în ceea ce privește acordarea de garanții din surse guvernamentale

Între 2020 și 2023, prin programe precum IMM INVEST și IMM INVEST PLUS, FNGCIMM a facilitat accesul la finanțare pentru zeci de mii de IMM-uri. În total, au fost acordate aproximativ 71.000 de garanții, în valoare de peste 46,4 miliarde lei, susținând finanțări de peste 54,8 miliarde lei. Aceste cifre reflectă un efort excepțional de sprijinire a mediului de afaceri, recunoscut și la nivel european. Însă, pe măsură ce aceste garanții ajung la scadență, atenția se mută de la acordare la rambursare.

Urmează o etapă critică, în care sustenabilitatea acestor finanțări va fi testată. Pentru companiile care au utilizat eficient acest capital, urmează consolidarea. Pentru cele care au supraviețuit doar prin acces la finanțare garantată, perioada care vine va aduce o presiune reală asupra lichidității.

Este esențial să monitorizăm atent această tranziție, nu doar din perspectiva riscului de nerambursare, ci și pentru a putea interveni la timp acolo unde există încă potențial de redresare.

Deconectarea de la aparate: Cum trecem cu bine prin această perioadă?

Urmează Marea Deconectare. Companiile care au fost susținute artificial în ultimii ani trebuie acum să meargă pe cont propriu. Unele vor reuși, altele nu. Întrebarea este: cum ne asigurăm că cele care merită să supraviețuiască au resursele necesare, iar cele care nu mai au nicio șansă ies rapid și ordonat din piață?

România are acum un cadru modern pentru restructurare, dar cheia e să fie folosit la timp. Avem concordatul preventiv, o soluție nouă care permite companiilor viabile să-și negocieze datoriile și se redreseze. E un mecanism creat exact pentru astfel de momente, pentru antreprenorii care își asumă problemele înainte să fie prea târziu.

Dacă restructurarea preventivă nu funcționează, rămâne varianta reorganizării în insolvență, o variantă mai dureroasă, dar poate fi o șansă reală, dacă este accesată timpuriu, nu când „pacientul” este în stadiul final.

O restructurare fără capital este ca o navă care încearcă să traverseze oceanul cu un rezervor gol, fără combustibil financiar, ajunge să plutească în derivă. Fondurile specializate în „distressed” intervin exact acolo unde este nevoie de reconstrucție solidă, fie prin injecții de capital, fie prin „private debt” ori mecanisme precum „debt-to-equity swap”, preluând datoriile și transformându-le în acțiuni pentru a stabiliza compania. Acest proces nu înseamnă doar o rearanjare a datoriilor, ci și o regândire a modelului de business: optimizarea operațiunilor, realocarea resurselor către segmente cu potențial real de creștere și, cel mai important, izolarea liniilor de business care trag compania în jos.

În Europa, fonduri specializate în distrssed au demonstrat că pot salva companii care altfel s-ar fi prăbușit. Nu e vorba doar de bani, ci de restructurare reală prin optimizarea businessului, reorganizarea datoriilor și repoziționare strategică.

Însă trebuie să înțelegem că nu toate companiile pot fi salvate. Dacă sunt ținute artificial în viață, se blochează resurse, se sufocă piața și întârzie o resetare economică necesară. Pentru ele, soluția ar putea fi o lichidare rapidă, ordonată, prin mecanismele de lichidare deja existente.

Aici intervine o lecție din economia americană: fail fast. Adică, dacă un business nu funcționează, mai bine închizi repede, reduci pierderile și eliberezi terenul pentru cei care pot construi ceva sustenabil. Fiecare lună în care o companie „zombie” rămâne pe piață e o lună în care trage după ea furnizori, creditori, timp în care acumulează datorii.

Dar de cine va mai depinde gestionarea acestor companii în perioada următoare?

Întrebarea nu mai este dacă piața se va curăța, ci cum. Și mai ales, cine va avea grijă ca acest proces să fie unul ordonat și nu un haos economic?

Adevărul este că practicienii în insolvență pot fi în prima linie. Ei pot fi cei care vor pune diagnosticele: cine mai are o șansă prin restructurare și cine trebuie să iasă rapid din piață pentru a nu trage după sine alte companii. Ei pot fi filtrul între ceea ce poate fi salvat și ceea ce trebuie lăsat să plece, iar rolul lor nu se oprește aici. Vor deveni și puntea de legătură între antreprenorii în criză și investitorii strategici, cei capabili să aducă nu doar capital, ci și know-how pentru a reconstrui afaceri pe baze sănătoase.

Primele semne ale Marii Deconectări sunt deja vizibile. Anul 2024 a adus prima creștere semnificativă a insolvențelor din ultimii șapte ani, dovadă că perfuziile financiare nu mai țin. Anul 2025 va fi anul testului real. Fără finanțări ieftine și fără sprijin din partea statului, companiile vor trebui să reziste prin forțe proprii.

În fața noastră se află două scenarii. Dacă procesul este gestionat corect, România poate intra într-o nouă etapă economică, una cu un mediu de afaceri mai sănătos, mai competitiv, mai eficient. Dacă nu, ne putem confrunta cu un val de falimente necontrolate, pierderi financiare în lanț și o economie blocată într-o stare de stagnare prelungită.

Marea Deconectare nu mai este o posibilitate, ci devine o realitate. Avem instrumentele. Tot ce rămâne e să avem și curajul să le folosim la timp.

Autor: Ionuț Coleașă,

Practician în insolvență, Partner CITR

viewscnt
Afla mai multe despre
citr
ionuț coleașă