Rata anuală a inflației, care măsoară evoluția prețurilor de consum în ultimul an, a scăzut în ianuarie până la 3,6%, după ce a urcat în decembrie 2019 la 4,04%, în condițiile în care prețul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte prețuri, a scăzut în ianuarie, față de decembrie, cu 2,1%, potrivit datelor publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS).

În ianuarie, față de aceeași lună a anului anterior, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,75%, prețurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 2,68%, iar prețurile serviciilor au crescut cu 4,01%, scrie News.ro.

Totodată, în ianuarie, față de decembrie, printre cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la transportul aerian (50,34%), servicii poștale (7,4%) și alte legume și conserve de legume (3,68%).
În ianuarie, prețul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte prețuri, a scăzut, față de decembrie, cu 2,1%.
În februarie, Banca Națională a României (BNR) a scăzut de la 3,1% la 3% prognoza de inflație pentru finalul acestui an, în contextul în care cererea a rămas robustă, pe fondul creșterilor salariale și a creditării, dar rămân incertitudini legate inclusiv de politica fiscală într-un an electoral.
Totodată, BNR a anunțat menținerea ratei dobânzii de politică monetară la 2,50% pe an, dar și reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit la nivelul de 6% de la 8%.