Puteri sporite în inspecții și la amenzi pentru Consiliul Concurenței. Instituția reclamă însă nerezolvarea altor probleme, în numirea politică a conducerii și salarizare

Puteri sporite în inspecții și la amenzi pentru Consiliul Concurenței. Instituția reclamă însă nerezolvarea altor probleme, în numirea politică a conducerii și salarizare
scris 29 nov 2023

Inspectorii de Concurență care vin în controale inopinate vor putea accesa orice fel de informații, indiferent de caracterul acestora sau de mediul de stocare, inclusiv pe cele din cloud, și vor putea fi asistați de Poliție, potrivit unei OUG aprobate de Guvern, care mai prevede și posibilitatea de a aplica amenzi  ca procent din cifra de afaceri ținând cont de afacerile însumate la nivel mondial în asocierile de entități.

Guvernul a aprobat ordonanța de urgență care transpune în legislația internă Directiva europeană nr 1/2019, numită și ECN+ (European Competition Network - Rețeaua Europeană de Concurență), care asigură instrumente suplimentare pentru aplicarea regulilor europene, cu scopul de a garanta independența autorităților de concurență și funcționarea corespunzătoare a pieței interne.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, actul normativ vizează independență în adoptarea deciziilor, eficientizarea instrumentelor de investigație și a programului de clemență și permite cooperarea mutuală cu autoritățile de concurență la nivelul Uniunii Europene.

„Practic, ne îmbunătățim unele instrumente legale de depistare și sancționare a practicilor anticoncurențiale și preluăm noi atribuții. Cu toate acestea, mai sunt probleme care trebuie rezolvate. De exemplu, modalitatea politică de numire și stabilirea numărului persoanelor din Plen, adică a conducerii instituției, va fi abordată în parlament, unde se află în dezbatere un proiect de lege. De asemenea, problema resurselor rămâne nerezolvată: de peste 10 ani salariile angajaților nu au fost majorate, ceea ce a condus la migrarea personalului specializat și bine pregătit către mediul privat, care oferă pachete salariale și beneficii mult mai atractive”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

VIDEO&FOTO Legea pensiilor, promulgată: Femeile și bărbații ies la pensie la 65 de ani. Stagiul complet de cotizare – 35 de ani, stagiul minim – 15 ani. Punctul de pensie – 81 de lei. Condiții de reducere a vârstei de pensionare CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Legea pensiilor, promulgată: Femeile și bărbații ies la pensie la 65 de ani. Stagiul complet de cotizare – 35 de ani, stagiul minim – 15 ani. Punctul de pensie – 81 de lei. Condiții de reducere a vârstei de pensionare

Actul normativ prevede consolidarea puterilor de inspectie, astfel încât inspectorii de concurență au dreptul de a citi/deschide/accesa orice informație aflată la dispoziția companiei inspectate, indiferent de caracterul respectivelor informații sau de mediul în care sunt stocate (de ex. în cloud).

În același timp, la solicitarea Guvernului, atunci când există premise că mediul concurențial este distorsionat pe o anumită piață, în cazul analizelor derulate de autoritatea de concurență, aceasta poate efectua inspecții în baza autorizării judiciare.

De asemenea, este specificată posibilitatea de a efectua inspecții inopinate cu asistența structurilor de specialitate ale Poliției Române.

În ceea ce privește amenzile, este stabilită posibilitatea ca sancțiunile să se aplice la cifra de afaceri însumată, realizată la nivel mondial de toate persoanele fizice și juridice ce constituie o entitate economică unică, precum și executarea de la membrii unei asocieri de companii a amenzilor impuse respectivei asocieri, prin luarea în considerare a cifrelor de afaceri totale ale membrilor, atunci când asocierea se dovedește a fi insolvabilă.

Actul normativ mai precizează acordarea de asistență reciprocă între autoritățile competente dintre statele membre cu privire la colectarea de probe, executarea deciziilor de impunere a unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu.

Ordonanța de Urgență mai prevede o abordare unitară a mecanismului de examinare a investițiilor străine de către Comisia de Examinare a investițiilor Străine Directe (CESID), în sensul examinării, pe lângă investițiile din spațiul non-UE, și a celor din Uniunea Europeană, asigurându-se astfel inclusiv o egalitate de tratament între investițiile UE și non-UE.

De asemenea, actul normativ vizează preluarea de către Consiliul Concurenței a unor atribuții suplimentare care derivă din aplicarea unor regulamente europene, respectiv Regulamentul privind subvențiile străine și Regulamentul privind contestarea piețelor digitale (DMA), precum și îmbunătățirea mecanismului (prevăzut de OUG nr. 77/2014) privind procedurile în domeniul ajutorului de stat la nivel central, regional și local, inclusiv consolidarea măsurilor de recuperare ale ajutoarelor de stat considerate ca fiind acordate în mod ilegal sau utilizate abuziv.

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliul concurentei
inspectii inopinate