Patria Bank a realizat un profit net de 5,83 milioane lei în primele nouă luni ale acestui an, de la o pierdere netă de 19,86 milioane lei în perioada similară a anului trecut, arată un raport transmis Bursei de Valori București (BVB) citat de News.ro.
Venitul net bancar a crescut cu 11%, la 127 milioane lei.
”Venitul net bancar înregistrează o creștere cu 11% față de aceeași perioadă din anul 2018 (+12,7 milioane lei), evoluție pozitivă înregistrată pe toate categoriile de venituri, aceasta fiind susținută de creșterea portofoliului de credite, diversificarea gamei de venituri din comisioane și creșterea acestora (chiar în condițiile diminuării numărului de sucursale)”, arată raportul.
CITEȘTE ȘI Patronatele din turism cer înființarea Autorității Naționale pentru Turism, care ar însemna ca 89 de foști angajați ai fostului Minister al Turismului să plece. "Se pot angaja în privat, unde e deficit de forță de muncă"De asemenea, în primele nouă luni ale anului, activitatea de creditare a generat credite noi de circa 602 milioane lei, cu o dinamică superioară în zona de persoane juridice.
”Deși a existat o anumită presiune generată de gradul de realizare a bugetului de vânzări, acest volum de credite noi a asigurat o creștere a soldului brut de credite comerciale performante de 152 milioane lei față de finalul anului 2018. Activitatea de creditare pe segmentul retail s-a concentrat în zona de credite ipotecare, urmărind strategia băncii de a echilibra portofoliul de produse garantate și negarantate, respectiv de a crește volumul expunerilor pe termen lung pe segmentul de persoane fizice”, se mai arată în raport.
De asemenea, în primele nouă luni din acest an Patria Bank a continuat acțiunile de valorificare a activelor neproductive pe care banca le deține.
”Dinamica pozitivă a veniturilor bancare (bazată în principal pe creșterea veniturilor din dobânzi susținută de creșterea activității de creditare în special pe segmentul de clienți persoane juridice și pe o diversificare a structurii veniturilor din comisioane), o gestionare eficientă a bazei de costuri operaționale și a costului riscului au condus la consolidarea performanței financiare observată în prima jumătate a anului 2019. Astfel, față de aceeași perioadă a anului 2018, în primele nouă luni din 2019 venitul net bancar a înregistrat o evoluție pozitivă cu 11% (creșterea veniturilor nete din dobânzi cu 16,5% și a veniturilor nete din comisioane cu 17,5%) pe fondul continuării acțiunilor menite să consolideze o structură bilanțieră optimă (îmbunătățirea indicatorului credite brute/depozite - de la 57% la 31 decembrie 2018 la 65% la 30 septembrie 2019 și o creștere a ponderii creditelor nete în total active - de la 45% la 31 decembrie 2018 la 51% la 30 septembrie 2019)”, se precizează în raport.
De asemenea, baza de costuri operaționale a înregistrat o scădere cu 11,6% (dacă se exclude impactul din creșterea contribuției la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare de 3,9 milioane lei).
CITEȘTE ȘI Profitul net al Raiffeisen Bank a scăzut cu un sfert după constituirea unor provizioane pentru Banca pentru Locuințe și un litigiu cu ANPC”În plus, eforturile de consolidare a modelului de afaceri pe segmentele target, concretizate în obținerea de rezultate operaționale lunare net pozitive pe baza elementelor recurente (un element cheie pentru consolidarea profitabilității), creează premise bune de creștere pentru perioada următoare. Programul de optimizare a rețelei de sucursale bancare și a structurii organizatorice prevăzut pentru anul 2019 și desfășurat în prima jumătate a anului 2019 (cu obiectivul de optimizare a bazei de costuri în directa corelație cu asigurarea unui model de afaceri viabil și a unei structuri interne corespunzătoare acestuia) începe să producă efecte, baza de costuri operaționale din trimestrul 3 fiind cu 13% mai mică decât cea din trimestrul 2”,
De asemenea, luna septembrie a marcat lansarea noii platforme de internet și mobile banking.
”Pentru perioada următoare, banca are în vedere continuarea strategiei de eficientizare a proceselor și de optimizare a costurilor operaționale prin implementarea mai multor proiecte strategice: implementarea unei noi functionalități la nivelul platformei Internet Banking și Mobile Banking dedicată atât clienților persoane fizice cât și persoane juridice, digitalizarea anumitor fluxuri și operațiuni atât cu impact la nivelul interacțiunii clienților cu banca, cât și la nivelul proceselor interne”, se arată în raport.