Miliardarii lumii au fost mai zgârciți cu donațiile anul trecut

Miliardarii lumii au fost mai zgârciți cu donațiile anul trecut
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 18 nov 2015

Cei mai bogați oameni ai lumii au fost mai zgârciți cu donațiile anul trecut comparativ cu 2013, în condițiile în care valoarea cumulată a sumelor plătite în scopuri caritabile de peste 1 milion de dolari fiecare a scăzut de la 26,3 miliarde dolari la 24,5 miliarde dolari, potrivit unui raport al Coutts, bancă privată din Marea Britanie.

Numărul donațiilor mai mari de 1 milion de dolari s-a redus la 1.831 în 2014, de la 1.995 în anul anterior, peste o treime (7,58 miliarde dolari) din banii donați anul trecut vizând finanțarea proiectelor din învățământul superior.

Urmărește-ne și pe Google News

Finanțările pentru diverse fundații s-au situat la 6,77 miliarde dolari, în urcare de la 4,78 miliarde dolari în 2013, în timp ce donațiile pentru proiecte din domeniul sănătății au crescut de la 1,31 miliarde dolari la 1,62 miliarde dolari.

Miliardarii americani au fost cei mai generoși anul trecut, cu donații totale de 14 miliarde dolari, urmați de filantropii din China, cu 3,61 miliarde dolari, potrivit raportului. Hong Kong se situează pe poziția a treia, cu donații caritabile în valoare de 2,67 miliarde dolari, în timp ce locurile patru și cinci sunt ocupate, în ordine, de Marea Britanie (1,56 miliarde dolari) și statele din Orientul Mijlociu (894 milioane dolari).   

Donațiile de peste 100 milioane fiecare au însumat aproape 9 miliarde dolari în 2014, printre cele mai importante ca valoare fiind o donație de 2,1 miliarde dolari a miliardarului american Warren Buffet către Bill și Melinda Gates Foundation, reprezentând contribuția anuală dintr-o donație de 30 miliarde dolari promisă fundației în 2006, precum și suma de 2,37 miliarde dolari donată de cofondatorul Alibaba Group pentru înființarea unei fundații caritabile în China.

viewscnt
Afla mai multe despre
miliardari
donatii
caritabil
caritabile
fundatii
coutts