Prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au scăzut în luna septembrie 2024 cu 1,7% raportat la perioada similară din 2023, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Scădere au înregistrat și față de luna august 2024, aceasta fiind de 1,8%.
Pe marile grupe industriale, prețurile din industria bunurilor de capital s-au majorat, în septembrie 2024, comparativ cu septembrie 2023, cu 6,11%, cele din industria bunurilor de uz curent au urcat cu 3,93%, iar prețurile din industria bunurilor de folosință îndelungată au consemnat un plus de 1,51%. Scădere au înregistrat prețurile din industria energetică, cu 9,7%, și în industria bunurilor intermediare, cu 0,11%, scrie Agerpres.
Comparativ cu luna anterioară, creșteri ușoare ale prețurilor producției industriale pe total (piața internă și piața externă) s-au consemnat, în septembrie 2024, în industria bunurilor de uz curent (0,45%) și în industria bunurilor de capital (0,06%), în timp ce în industria bunurilor intermediare au stagnat. Scăderi au fost în industria energetică - 5,48% și în industria bunurilor de folosință îndelungată - 0,28%.
În funcție de secțiuni și diviziuni industriale, în septembrie 2024, comparativ cu luna similară din 2023, indicele prețurilor producției industriale (piață internă și piață externă) a crescut semnificativ în distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare, cu 13,38%, și ușor în industria prelucrătoare, cu 0,47%. Scăderi au fost în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, cu 7,2%, și în industria extractivă, cu 2,86%.
În septembrie față de august, indicele prețurilor producției industriale (piață internă și piață externă) a crescut în industria extractivă - cu 2,74%, și în distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare, cu 0,58%. Scăderi s-au consemnat în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, cu 5,64%, și în industria prelucrătoare - cu 0,41%.