Ministerul Finanțelor a plasat în piață obligațiuni scadente în octombrie 2036 de 500 de milioane de lei, cât valoarea de prospect a licitației, față de o cerere de 655,5 milioane de lei.
Randamentul mediu a fost de 7,09% pe an, cel mai ridicat la o licitație în piața primară la 10 ani din 2026.
În piața secundară, fixingul de joi a urcat la 7,01% pe an pentru titlurile la 10 ani, cel mai ridicat nivel de după începutul lunii mai, cu circa 15 puncte de bază peste nivelul din urmă cu o săptămână.
Finanțele au mai luat și 858 de milioane de lei pe 7 luni, la 6,06% pe an, sub prospectul de 1 miliard de lei.
Piețele globale se confruntă cu o creștere abruptă a randamentelor titlurilor de stat, care acum s-a extins și în Europa Centrală și de Est.
„Piețele regionale de obligațiuni au rămas sub presiune din cauza vânzărilor mai ample de pe piața europeană a titlurilor cu venit fix. Prețurile mai mari la energie și accelerarea inflației din zona euro au amplificat îngrijorările că inflația ar putea rămâne ridicată pentru mai mult timp, susținând așteptările privind o politică monetară mai strictă și menținând presiunea ascendentă asupra randamentelor. Incertitudinea continuă din jurul conflictului din Orientul Mijlociu și ultimele escaladări care au loc acolo contribuie la aceste riscuri, în special prin potențialul unor noi presiuni asupra prețurilor la energie, care ar putea complica și mai mult perspectivele inflației și ale politicii monetare”, arată Erste.
Randamentele titlurilor Germaniei la 10 ani au trecut de pragul de 3% pe an la începutul lunii iulie și au depășit 3,3% în această săptămână, cel mai ridicat nivel de după 2011.
„Cea mai recentă mișcare a fost alimentată de reaprinderea tensiunilor dintre SUA și Iran, care au dus la o atitudine mai prudentă a piețelor în privința traiectoriei dobânzii de depozit. Comentariile mai restrictive făcute vinerea trecută de președintele Fed, Kevin Warsh, la Jackson Hole, au afectat, de asemenea, evoluția titlurilor de stat europene. Presiunea de vânzare a Bund-urilor nu e un eveniment izolat, toate piețele de obligațiuni guvernamentale se află acum pe un teren alunecos”, arată UniCredit Bank.
Dobânzile la obligațiunile japoneze pe 10 ani au depășit 3% pentru prima dată după 1996, randamentele la titlurile britanice la 10 ani sunt la circa 5,25% pe an, în timp ce randamentele titlurilor americane la aceeași scadență sunt la circa 4,8%, nu departe de pragul de 5% atins ultima oară în 2027.
„Creșterea randamentelor obligațiunilor guvernamentale la nivel mondial a fost determinată de aceiași factori: șocul energetic cauzat de războiul din Orientul Mijlociu, un ton care semnalează o politică mai restrictivă din partea băncilor centrale, care urmăresc să contracareze o reacelerare a presiunii inflaționiste, cifre economice încă solide, o creștere a cheltuielilor fiscale, investiții private susținute (în special în inteligență artificială) și o incertitudine macroeconomică și geopolitică sporită, care îi împinge pe investitori să solicite o remunerație mai mare”, adaugă economiștii UniCredit Bank.
Ei se așteaptă ca aceste dificultăți la nivel global să continue și nu exclud o creștere în continuare a randamentelor la obligațiunile germane până la 3,5%, dar cred că mai degrabă acestea se vor retrage spre 3%, în absența unor noi tensiuni geopolitice și a unei inflații susținute.
Economiștii ING Bank cred că majorarea randamentelor este justificată în cazul SUA de problema deficitului bugetar ridicat (circa 6% din PIB), care generează o creștere continuă a datoriei publice.
La nivelul curent, dobânzile nu pun o problemă de solvabilitate pentru guverne, susțin economiștii ING, în condițiile în care pentru cele mai multe țări rata reală pentru titlurile pe 10 ani este sub creșterea PIB.
„Cu toate acestea, multe țări (SUA, Regatul Unit și Franța) au nevoie de măsuri de austeritate cel puțin pentru a stabiliza rata datoriei publice. În contextul actual, ultimele turbulențe de pe piețele obligațiunilor ne reamintesc că creșterea economică alimentată de datorii și-a atins limitele. Am ajuns într-un punct în care guvernele vor trebui să ia decizii politice mai dureroase, reducând cheltuielile în alte părți, pe măsură ce pondera plăților dobânzilor crește”, avertizează economiștii băncii olandeze.
SUA plătesc aproape 5% din PIB pe dobânzi, în timp ce costurile Germaniei sunt de 1,5% din PIB. La apogeul crizei datoriilor suverane, Grecia plătea 8% din PIB, înainte să intre în incapacitate de plată și să restructureze datoria publică.
„Nu va dura mult până când piețele se vor concentra asupra băncilor centrale și asupra disponibilității sau reticenței acestora de a salva în cele din urmă guvernele și de a cumpăra din nou obligațiuni guvernamentale”, arată ING.
România ajunge în acest an la cheltuieli cu dobânzile de aproape 3% din PIB, o dublare față de 2022 și o triplare față de perioada pre-pandemică. La nivelul UE este al patrulea cel mai ridicat nivel, după Italia, Ungaria și Grecia. Evoluția vine pe fondul creșterii abrupte a datoriei publice, care a depășit pragul de 60% din PIB, și ca urmare a costurilor mari ale finanțării, în condițiile unei inflații ridicate și ale celei mai ridicate prime de risc din regiune.
Ponderea dobânzilor în PIB crește chiar dacă deficitul bugetar scade substanțial în acest an, la 6,2% din PIB, față de 7,9% în 2025 și 9,3% în 2024. Produsul intern brut este prognozat (oficial) să crească nominal cu 7% și să stagneze în termeni reali, în timp ce analiștii văd mai degrabă o contracție în termeni reali, după o scădere de 0,8% în primul semestru.
ING amintește de relația dintre rata efectivă de dobândă și creșterea nominală a PIB ca o relație aritmetică simplă privind sustenabilitatea datoriei. Când creșterea PIB depășește costul cu dobânzile, datoria se reduce chiar și cu un mic deficit primar. Când ecuația se inversează, datoria se acumulează și e nevoie de excedent primar mare pentru stabilizare, ceea ce ridică probleme politice, arată analiștii băncii olandeze.
Ei exemplifică cu situația Greciei, care a înregistrat o scădere de un sfert a PIB nominal între 2008 și 2013, astfel că nu mai putea obține un surplus fiscal primar care să oprească creșterea datoriei publice, indiferent de măsurile de austeritate, și a avut astfel nevoie de o restructurare de datorie pentru a ieși din impas.
La nivelul zonei euro, situația este eterogenă, remarcă analiștii. Datoria la nivel agregat este de 90% din PIB, dar 5 din cele 21 de state au datorii de peste 100%. Franța și Germania ar avea nevoie de măsuri de austeritate de 2% din PIB pentru a menține actualele rate ale datoriei, în timp ce țările din fost periferie și-au construit rezerve fiscale, explică economiștii ING. Ponderea plăților de dobânzi în veniturile guvernamentale este în creștere în majoritatea țărilor, fiind de circa 5% în Franța și Portugalia, respectiv de 9% în Italia și 6% în Grecia.
„Cu toate acestea, având în vedere presiunea tot mai mare asupra multor guverne de a crește cheltuielile, plățile mai mari pentru dobânzi și disponibilitatea redusă de a tăia cheltuielile în alte părți pentru a implementa reforme structurale solide din punct de vedere fiscal, ne-am putea întoarce la o divergență între țările zonei euro”, arată analiștii ING.
În România, ponderea cheltuielilor în venituri arată și mai rău, parțial ca urmare a veniturilor mai reduse în PIB față de media europeană.
Cheltuielile de aproape 61 de miliarde de lei cu dobânzile prevăzute în bugetul pe 2026 reprezintă 9,6% din veniturile preconizate de 636 de miliarde de lei. La 7 luni, cheltuielile cu dobânzile depășeau 40 de miliarde de lei, cu aproape 27% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut.
O evoluție liniară a plăților de dobânzi în acest an sugerează că acestea s-ar apropia mai degrabă de 68 de miliarde de lei la finele anului, dacă randamentele nu scad semnificativ în perioada următoare – momentan acestea sunt mai degrabă în creștere, cum arătam mai sus.
Pe ansamblu, deficitul a scăzut cu peste 28 de miliarde de lei, la 48 de miliarde de lei. Ca pondere în PIB, deficitul a coborât la 2,3%, de la 4%.
