Prețul gazului cu livrare în ziua următoare tranzacționat pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) a urcat cu 56,5% în ultimele patru zile, ca urmare a reapariției îngrijorărilor cu privire la o posibilă criză energetică la nivel european, în condițiile în care Rusia și-a limitat livrările de gaze chiar înainte ca Bătrânul Continent să intre într-o perioadă cu temperaturi mai scăzute.
La finalul anului trecut și în primele zile ale acestui an piața gazelor a trecut printr-o perioadă de acalmie, în urma căreia prețurile au scăzut considerabil.
Tendința a continuat și de Anul Nou, prețul unui MWh de gaze cu livrare în ziua următoare coborând pe BRM până la 295,1 lei (60 euro) pe 1 ianuarie.
Începând însă cu prima zi a anului și până în prezent, trendul s-a inversat, miercuri prețul ajungând la cel din perioada Crăciunului, la 461,7 lei/MWh (93,3 euro/MWh).
Evoluția prețului gazului cu livrare în ziua următoare din ultima lună (Sursa: BRM)
Prețul de achiziție al furnziorilor, de 461,7 lei/MWh în cazul gazului cu livrare pe termen scurt, este aproape dublul celui plafonat de Parlament, de 250 de lei/MWh, furnizorii depinzând de disponibilitatea și rapiditatea cu care statul le va plăti diferența dintre prețul de achiziție și cel plafonat, facturat consumatorilor casnici. Se pare, însă, că furnizorii sunt sceptici, în prezent, doar 20 de furnizori de gaze mai ofertează gaze consumatorilor casnici pe Comparatorul de preț al ANRE, comparativ cu 80 de furnizori anul trecut. Din aceste oferte, primele 10 sunt ale unor firme multinaționale și absolut toate firmele de furnizare și distribuție românești au dispărut din rândul ofertanților, arată o analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă.
Comparativ, pe cea mai importantă piață regională, cea austriacă CEGH, prețul gazului cu livrare în ziua următoare a crescut de la 72,3 euro/MWh pe 1 ianuarie la 92,7 euro/MWh pe 5 ianuarie.
CITEȘTE ȘI Philip Morris International începe comercializarea în România a dispozitivului lil SOLID 2.0 introdus de IQOS pentru a accelera progresul către un viitor fără fumO evoluție similară cu cea din Austria a înregistrat și prețul de pe piața spot ungară CEEGEX, unde în prima zi a anului un MWh se tranzacționa la 71,24 euro, pentru ca în prezent el să cumpere cu 92,59 euro.
Cu alte cuvinte, dacă pe 1 ianuarie prețul gazelor era cu 11 euro mai redus în România decât cele din Austria și Ungaria, în numai 4 zile a ajuns peste nivelul acestora.
În prezent, România importă gaze din toate statele vecine, neportând niciun mc.
Astfel, miercuri, companiile autohtone importau 11 milioane mc de gaze, 30% din totalul gazelor intrate în Sistemul Național de Transport (SNT), aproape jumătate din importuri provenind din Bulgaria (5,1 milioane mc), 3,3 milioane mc din Ucraina și 2,6 milioane mc din Ungaria. Tot acest gaz este gaz rusesc, mare parte din el ajuns Europa prin gazoductul TurkStream, care pare a funcționa normal.
Potrivit traderilor, conducta Yamal, una din principalele conducte pentru livrarea de gaze naturale din Siberia în Europa, continua să funcționeze marți în sistem reverse, pentru a 15-a zi la rând, ceea ce înseamnă că în loc să trimită gaze naturale rusești spre Europa, livra gaze din Germania spre Polonia. În paralel, livrările de gaze rusești din Ucraina spre Slovacia erau și ele la un nivel redus.