Indemnizația de 35 mii euro nu a fost, încă, plătită. Dosarul e verificat amănunțit de ANAF

Indemnizația de 35 mii euro nu a fost, încă, plătită. Dosarul e verificat amănunțit de ANAF
scris 6 sep 2016

Cea mai mare indemnizație de creșterea copilului, calculată după aplicarea noii legi privind beneficiile pentru părinți, de 35.000 euro, nu a fost încă plătită solicitantului din Sibiu, un bărbat, pentru că  dosarul acestuia se află în verificări la Agenția Națională de Administare Fiscală (ANAF), au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții Ministerului Muncii.

Ministerul a dat, luni, publicității un top al primelor 10 cele mai mari indemnizații calculate după intrarea în vigoare a legii privind acest tip de beneficii, de la 1 iulie 2016. Potrivit clasamentului, cea mai mare sumă, de 35.000 euro, i-ar reveni unei persoane din Sibiu care desfășoară activități independente.

Urmărește-ne și pe Google News

Reprezentanții Ministerului Muncii au precizat că nu a fost făcută plata pentru această indemnizație întrucât dosarul cuprinzând veniturile obținute, pe baza cărora se calculează aceasta, se află în verificări la ANAF. Analiza face parte din procedurile instituției care a solicitat o verificare mai amănunțită, nu a fost finalizată și nu există suspiciuni că ar exista vreo nelegalitate, până în acest moment, au explicat sursele citate.

Doar 0,17% din cei aproape 143 mii de beneficiari ai indemnizației de creșterea copilului, adică 242 persoane, consumă o treime din bugetul alocat, potrivit statisticilor furnizate de Ministerul Muncii. Conform topului realizat de instituție, cea mai mare indemnizație lunară ajungea la aproape 160 mii lei, în iulie, în timp ce media pe țară era de 1.404 lei.

Victor Ponta a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat că a primit 220.000 de euro de la un om de afaceri CITEȘTE ȘI Victor Ponta a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat că a primit 220.000 de euro de la un om de afaceri

Cea mai mică valoare medie s-a înregistrat la Suceava, 1.182 lei, iar cea mai mare în București, în sectorul 1, unde cuantumul a fost de 2.445 lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
indemnizație de creșterea copilului