Angajații germani s-au bucurat anul trecut de cea mai mare creștere a salariilor reale din ultimii 16 ani, deși Institutul german de Cercetare a Ocupării Forței de Muncă (IAB) avertizează că perspectivele privind piața internă a forței de muncă rămân sumbre, transmite DPA.
Institutul de Statistică (Destatis) a anunțat că în 2024 salariile reale - diferența între creșterea salariilor nominale și inflație - au crescut cu 3,1%, cel mai ridicat de când se publică aceste date, în 2008, scrie Agerpres.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Salariul mediu brut a crescut anul trecut cu 5,4%, marii angajatori din Germania negociind noi acorduri colective de muncă și oferind compensații pentru a contrabalansa efectele inflației ridicate din 2022 și 2023. În 2024, inflația a scăzut la 2,4%.
În trimestrul patru din 2024, salariile reale au crescut cu 2,5%, pentru al șaptelea trimestru consecutiv.
Conform calculelor Fundației Hans Böckler Foundation, salariile reale în Germania rămân sub nivelul din 2019, înaintea pandemiei.
Remunerațiile ridicate au dus anul trecut la o creștere peste medie, de 7,8%, a salariilor nominale pentru angajații cu cele mai mici venituri din Germania. Potrivit studiilor, femeile au câștigat în medie cu 5,8% mai mult în 2024, comparativ cu 5,3% în cazul bărbaților.
În pofida majorărilor salariale, perspectivele pe piața muncii din Germania nu sunt încurajatoare, cea mai mare economie europeană redresându-se cu greu după doi ani de recesiune.

Indicele privind rata angajării realizat de IAB a scăzut în februarie pentru a șasea lună consecutiv, la 98,3 puncte.
'Rata șomajului va continua să crească și rata angajării va stagna. Agențiile de ocupare a forței de muncă sunt îngrijorate de evoluțiile din acest an', a apreciat Enzo Weber, expert IAB.
Angajatorii germani speră la o formare rapidă a noului Guvern și la adoptarea de măsuri pentru spijinirea economiei și reducerea birocrației.