Cifra de afaceri a Grupului Teraplast a scăzut cu 5% în primele nouă luni, la 294,6 milioane lei

Cifra de afaceri a Grupului Teraplast a scăzut cu 5% în primele nouă luni, la 294,6 milioane lei
scris 28 oct 2017

Grupul Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din Romania și unul dintre principalii producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor, a înregistrat în primele nouă luni o cifră de afaceri de 294,6 milioane lei, în scădere cu 5% față de perioada similară a anului trecut, de 310,9 milioane lei.

De asemenea, indicatorul EBITDA (câștigul înainte de dobânzi, rate, depreciere și amortizare) s-a situat la valoarea de 32,9 milioane lei în primele nouă luni, cu 30% mai mic în comparație cu 47,2 milioane lei înregistrați în aceeași perioadă din 2016, arată datele raportate de companie, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Primele nouă luni ale lui 2017 au marcat un punct de referință în dezvoltarea grupului odată cu achiziția producătorului de panouri sandwich Interlemind din Serbia. Cumpărată anul acesta în iunie cu 4,3 milioane euro și inaugurată în luna octombrie, aceasta este prima fabrica din străinătate deschisă după 1990 și aflată integral în proprietatea unei firme românești”, informează un comunciat al Teraplast.

Lipsa de muncitori români determină Guvernul să crească pentru acest an numărul străinilor care pot fi angajați de antreprenori. Angajatorii recrutează personal din țări exotice CITEȘTE ȘI Lipsa de muncitori români determină Guvernul să crească pentru acest an numărul străinilor care pot fi angajați de antreprenori. Angajatorii recrutează personal din țări exotice

TeraSteel Serbia va deservi țări precum Serbia, Bulgaria, Macedonia, Bosnia, Croația și Muntenegru, dar și piețe secundare precum Ungaria, sudul României și nordul Greciei.

Capacitatea de producție a noii fabrici din Leskovac se ridică la peste 2,2 milioane de mp pe an, beneficiind de aceleași utilaje moderne, ca și în cazul fabricii Terasteel Bistrița.

În 2018, fabrica Terasteel din Serbia își propune să vândă produse în valoare de peste 28 de milioane de euro.

Tot în 2017, grupul a încheiat acordul pentru achiziționarea pachetului de 60% din compania Depaco, al doilea jucător de pe piața de țiglă metalică, prin brandul Wetterbest.

Seria de achiziții a continuat cu preluarea Politub, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața țevilor de apă și gaz, care a intrat integral în portofoliul Teraplast începând cu luna octombrie.

Cele trei achiziții au condus la aprobarea unei majorări a planului de investiții pentru acest an al grupului, cu peste 14%, de la 84 milioane de lei, la 96 milioane de lei, în septembrie anul curent.

“Preluarea companiilor Depaco, Politub și intrarea grupului în Serbia prin cumpărarea fabricii din Leskovac se înscriu într-un demers mai larg de extindere și diversificare a activității noastre”, spune Mirela Pop, director general Teraplast.

O contribuție pozitivă la evoluția veniturilor consolidate a grupului Teraplast a avut-o TeraSteel, care în perioada ianuarie-septembrie a raportat o cifră de afaceri de 113,7 milioane lei, în creștere cu 27% față de venitul obținut în aceeași perioadă a anului trecut.

Afacerile Depaco au crescut la rândul lor în perioada ianuarie-septembrie indicând o consolidare a activităților în perioada analizată.

”Creșterea businesss-ului Depaco în primele nouă luni ale lui 2017 cu peste 45% față de aceeași perioadă din 2016 este rezultatul implementării unei strategii prin care am venit în întâmpinarea creșterii consumului din segmentul rezidențial”, spune Valeriu Irimescu, director general Depaco.

Grupul Teraplast rulează o cifră de afaceri anuală de peste 400 de milioane de lei.

Grupul Teraplast include societatea Teraplast (producător de țevi, granule și profile din PVC), filialele TeraSteel Bistrita și Terasteel Serbia (producători de panouri sandwich și structuri metalice zincate), Teraglass (producător de ferestre și uși din PVC), Teraplast Logistic (coordonează activitățile logistice ale grupului), Teraplast Ungaria (distribuitor), Politub (producător de țevi din polietilenă), precum și societatea controlată în comun Depaco (producător de țiglă metalică).

În perioada 2007-2014 Grupul Teraplast a investit peste 260 de milioane de lei în dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție, dar și în extinderea portofoliului de produse.

Începând din iulie 2008 cea mai mare companie din grup, Teraplast, este listată la Bursa de Valori București, sub simbolul TRP.

viewscnt
Afla mai multe despre
teraplast