Conglomeratul american Saks Global tocmai a inițiat procedura de faliment, unul dintre cele mai mari colapsuri pe segmentul de retail de la pandemie, la abia un an după ce a adus la un loc mărcile Saks Fifth Avenue, Bergdorf Goodman și Neiman Marcus.
Decizia sporește temerile privind viitorul industriei de lux din Statele Unite, deși retailerul a precizat că, deocamdată, magazinele sale vor rămâne deschise, după ce a finalizat un pachet de finanțare de 1,75 miliarde de dolari și a numit un nou director general.
Profit.ro prezintă o cronologie a celor mai mari falimente corporative din ultimele decenii. Dincolo de contexte diferite, mecanismele care duc la astfel de prăbușiri se repetă cu relativă regularitate.
Primul faliment corporativ de amploare din economia modernă a avut loc în 1970. Atunci, falimentul Penn Central Transportation Company, cea mai mare companie feroviară din SUA, cu active de aproximativ 80 de miliarde de dolari (actualizați), a reprezentat cel mai mare colaps corporativ din istoria americană la acel moment.
Compania rezultase dintr-o fuziune forțată de stat între operatori feroviari aflați deja în declin, iar integrarea deficitară, costurile fixe ridicate și pierderea traficului în favoarea transportului rutier au dus rapid la incapacitate de plată. Falimentul a dus la reorganizarea sistemului feroviar american și a arătat încă de atunci limitele intervenției statului în industrii structurale aflate în declin.
În 1974, prăbușirea Herstatt Bank, o bancă de dimensiune medie, dar activă internațional, a avut efecte mult peste dimensiunea instituției. Pierderile masive din tranzacții valutare speculative au determinat autoritățile germane să retragă licența în mijlocul zilei de decontare, lăsând numeroase bănci internaționale expuse. Episodul a stat la baza conceptului de „Herstatt risk” și a contribuit la dezvoltarea sistemelor moderne de decontare interbancară.
În 1984, Continental Illinois, a șaptea cea mai mare bancă din SUA, cu active de aproximativ 40 de miliarde de dolari, a devenit cea mai mare bancă americană care a eșuat până atunci. Expunerea masivă pe credite riscante din sectorul energetic a dus la deteriorarea rapidă a portofoliului și la pierderea încrederii deponenților. Statul federal a intervenit pentru a limita contagiunea.
În 1995, colapsul Barings Bank a pus capăt existenței uneia dintre cele mai vechi bănci britanice. Pierderile acumulate pe piețele de derivate au depășit capitalul băncii, fără a fi detectate la timp de mecanismele interne de control. Cazul a devenit un reper clasic în analiza guvernanței corporative.
În 2001, Enron, una dintre cele mai mari companii americane, a intrat în faliment, în cel mai mare colaps corporativ din istoria SUA la acel moment. Modelul de afaceri bazat pe tranzacționare agresivă și structuri financiare netransparente s-a prăbușit odată cu pierderea încrederii pieței. Compania nu a mai reușit să-și refinanțeze datoriile, iar fluxurile de numerar s-au evaporat rapid.
Tot în 2001, Swissair s-a prăbușit după acumularea unor datorii masive generate de o strategie agresivă de achiziții finanțate prin îndatorare. Lipsa lichidităților a dus la suspendarea zborurilor, un eveniment fără precedent pentru compania aeriană națională a Elveției.
În 2002, Arthur Andersen, una dintre firmele din grupul „Big Five”, a intrat într-un faliment economic atipic. Deși firma nu era insolvabilă, pierderea licenței și a clienților după condamnarea penală din cazul Enron a distrus rapid modelul de afaceri. Dispariția Arthur Andersen a redus numărul marilor firme globale de audit de la cinci la patru, actualele "big four".
Tot în 2002, WorldCom a intrat în faliment după descoperirea unei fraude contabile sistematice, menite să umfle artificial profiturile și să mențină prețul acțiunilor. Capitalizarea cheltuielilor curente a mascat pierderi de miliarde de dolari. Odată descoperită frauda, accesul la finanțare a fost blocat, iar insolvența a devenit inevitabilă.
În 2003, Parmalat a intrat în faliment, în cel mai mare colaps corporativ din istoria Europei la acel moment. Fondatorul Calisto Tanzi a ascuns peste 14 miliarde de euro în datorii prin tranzacții fictive și entități offshore. Frauda a inclus falsificarea profiturilor, umflarea activelor și crearea unor companii inexistente, a fost relatat.
Marea criză din 2008
Cel mai mare faliment din istorie s-a produs în 2008, când Lehman Brothers, a patra bancă de investiții din SUA, cu active de aproximativ 600 de miliarde de dolari, a intrat în faliment. Expunerea masivă pe active ipotecare și imposibilitatea de a găsi un cumpărător au dus la colaps, declanșând criza financiară globală.
În anii anteriori, Lehman contractase împrumuturi semnificative pentru a-și finanța investițiile în boom-ul imobiliar. După profituri ridicate în perioada de expansiune, o scădere de doar 3-4% a valorii activelor a fost suficientă pentru a șterge complet capitalurile proprii.
Criza din 2008 a antrenat o serie de colapsuri și intervenții fără precedent. American International Group (AIG) a ajuns în pragul falimentului din cauza expunerilor pe derivate ipotecare și a fost salvată printr-un bailout guvernamental. Fannie Mae și Freddie Mac au fost preluate de facto de stat. Washington Mutual a devenit cea mai mare bancă americană care a eșuat vreodată, iar General Motors și Chrysler au intrat în proceduri de faliment și restructurare sub protecția statului.
În 2012, Eastman Kodak a cerut protecția falimentului după ce nu a reușit să se adapteze tranziției către fotografia digitală. Deși inventase tehnologia digitală timpurie, modelul său de afaceri a rămas blocat în era filmului fotografic.
În 2022, Alitalia și-a încetat definitiv activitatea, după decenii de pierderi și intervenții politice repetate ale statului. Compania nu a reușit să facă față concurenței operatorilor low-cost, iar activele sale au fost transferate către ITA Airways.
Tot în 2022, FTX a intrat în faliment, într-unul dintre cele mai rapide colapsuri din istoria tehnologiei financiare digitale și a avut un impact major asupra pieței crypto. Compania s-a prăbușit pe fondul acuzațiilor că proprietarii companiei au deturnat și au utilizat abuziv fondurile clienților. Sam Bankman-Fried, directorul general al platformei, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare și obligat să restituie aproximativ 11 miliarde de dolari.
În 2023, Silicon Valley Bank a eșuat după un bank run accelerat, afectând mii de companii tech. În același an, Credit Suisse a fost preluată de autorități pentru a evita o contagiune în sistemul financiar european.
În 2024, China Evergrande Group a fost plasată în procedură de lichidare de o instanță din Hong Kong, după eșecul restructurării unor datorii uriașe acumulate în perioada de expansiune imobiliară accelerată din China, iar restructurarea a eșuat. Colapsul a devenit simbolul crizei imobiliare chineze, care durează și astăzi, și al limitelor modelului bazat pe îndatorare excesivă. Este unul dintre cele mai mari falimente corporative din istoria recentă.
Primul mare faliment din 2026
Spre deosebire de anii de criză clasică, 2025 a fost anul fără un faliment zero, cu nume și prenume, însă nu înseamnă că nu există companii mari cu probleme. În iulie 2024, Hudson's Bay Company, proprietarul canadian al lanțului Saks, a decis separarea activelor de lux din Statele Unite. A fost creată o nouă entitate, Saks Global Enterprises, pentru operațiunile din segmentul premium pe piața americană.
În decembrie 2024, Saks Global a finalizat achiziția principalului său competitor, Neiman Marcus Group, într-o tranzacție evaluată la aproximativ 2,7 miliarde de dolari. Acordul a fost finanțat în mare parte prin îndatorare, compania contractând circa 2,2 miliarde de dolari în datorii noi.
Pe parcursul anului 2025, compania s-a confruntat însă cu constrângeri severe de lichiditate și a început să întârzie plățile către furnizori. În încercarea de a reduce costurile, Saks Global a concediat peste 600 de angajați.
La jumătatea lui 2025, grupul a reușit să atragă 600 de milioane de dolari și a restructurat o parte din datoriile existente, însă măsurile nu au fost suficiente pentru stabilizarea situației financiare.
În paralel, nivelul stocurilor a scăzut semnificativ, pe fondul incapacității companiei de a-și achita furnizorii. Magazinele au ajuns slab aprovizionate, iar acest lucru a afectat direct vânzările, inclusiv în perioade-cheie precum sezonul sărbătorilor de iarnă, când retailerii de lux își generează o parte importantă din venituri.
Pe 31 decembrie, compania a ratat o plată de dobândă către deținătorii de obligațiuni, declanșând o perioadă de grație de 30 de zile, la expirarea căreia urma să fie declarată în default. În acest context, Saks a început pregătirile pentru depunerea cererii de protecție față de creditori și a intrat în discuții cu aceștia pentru identificarea unor soluții de finanțare.
Pe 14 ianuarie 2026, Saks Global Enterprises a solicitat oficial protecția Chapter 11 în fața Tribunalului de Faliment din Houston.
Compania a declarat datorii totale de aproximativ 4,7 miliarde de dolari și a anunțat că a obținut angajamente de finanțare în valoare de 1,75 miliarde de dolari.
