Operatorul de telecomunicații RCS&RDS, deținut indirect de omul de afaceri Zoltan Teszari, a cumulat pe piața românească venituri de 612,7 milioane de euro anul trecut, cu 13,1% mai mult față de 2015. Practic, dinamica veniturilor operatorului prin cablu a fost superioară ratelor de creștere anunțate de ceilalți competitori locali de profil.
Compania din spatele RCS&RDS, Digi Communications NV, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de telecomunicații din România și Ungaria, a anunțat marți că va lansa o ofertă publică inițială pe Bursa de Valori București, ceea ce ar marca cea mai importantă listare de pe piața românească de capital din ultimii ani.
Datele comparative din punct de vedere al ratei de creștere a veniturilor relevă o dinamică superioară de partea RCS&RDS (13,1%) în lupta cu principalii competitori.
Astfel, anul trecut, veniturile Orange Romania au crescut cu 4,2%, la 987 milioane de euro. În cazul Telekom Romania, brandul sub care activează foștii operatori Romtelecom și Cosmote, venturile au crescut marginal, sub 1%, la 985 milioane de euro.
Subsidiara locală a grupului britanic Vodafone a înregistrat o creștere de 3,5% în primele nouă luni ale anului fiscal 2016 - 2017, care s-a încheiat la 31 martie, la 531,8 milioane de euro.
Pentru UPC Romania, subsidiara grupului american Liberty Global, veniturile au urcat anul trecut cu 7,8%, la 153,5 milioane de dolari.
Din analiza datelor RCS&RDS reiese că operațiunile din Ungaria au crescut anul trecut cu 9,5%, iar cele din Spania cu 12,5%.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Produsele comandate prin eMAG vor putea fi ridicate din 600 de oficii ale Poștei Române până la finele anuluiLa finele anului trecut, grupul controlat de Zoltan Teszari avea în total aproximativ 12,4 milioane de clienți pe piețele unde activează, din care servicii de televiziune prin cablu - aproximativ 3,3 milioane, servicii de internet și date fixe - aproape 2,5 milioane, servicii de telecomunicații mobile - aproximativ 3,9 milioane, servicii de telefonie fixă - circa 1,7 milioane și servicii de televiziune DTH - aproximativ 0,9 milioane.
În România, în decembrie 2016, RCS&RDS avea aproximativ 2,9 milioane de clienți pentru serviciile de televiziune prin cablu, iar în Ungaria - aproximativ 473.000 de clienți. Serviciile de televiziune prin cablu au generat 25,7% din veniturile grupului în 2016.
Serviciile de televiziune prin cablu, împreună cu cele DTH, aveau o cotă de aproximativ 49,0% și aproximativ 25,1% pe piețele televiziunii cu plată din România și respectiv, din Ungaria.
În decembrie 2016, RCS&RDS avea aproximativ 2,1 milioane de clienți pentru serviciile de internet și date fixe, iar subsidiara din Ungaria număra circa 428.000 de utilizatori.
Serviciile de internet și date fixe au generat 23,9% din venituri, iar serviciile de internet și date fixe aveau o cotă de piață de aproximativ 48,6% și aproximativ 15,8% în România și, respectiv, în Ungaria.
CITEȘTE ȘI Auchan scapă de amenda Concurenței de aproape 24 milioane de lei, pe motiv de prescrierePe piața din România, grupul controlat de Zoltan Teszari avea aproximativ 3,2 milioane de clienți pentru serviciile de telecomunicații mobile, la care se adăugau aproximativ 14.000 de utilizatori în Ungaria, circa 609.000 de clienți în Spania și aproximativ 86.000 de utilizatori în Italia.
Serviciile de telecomunicații mobile au generat 25,5% din venituri în anul trecut. Pe acest segment de piață, cota de piață a operatorului era de aproximativ 11,6% în România, pe piețele din Ungaria, Spania și Italia fiind mai reduse.
După numărul de clienți, liderul pieței de telefonie mobile este Orange Romania, urmat de Vodafone Romania și Telekom Mobile Communications Romania (fost Cosmote Romania).
La 31 decembrie 2016, RCS avea aproximativ 1,3 milioane de utilizatori pentru servicii de telefonie fixă în România și aproximativ 353.000 de clienți pentru servicii de telefonie fixă în Ungaria. Serviciile de telefonie fixă au generat 3,8% din venituri în anul încheiat la 31 decembrie 2016. Serviciile noastre de telefonie fixă aveau o cotă de piață de aproximativ 31,7% și aproximativ 11,6% în România și, respectiv, în Ungaria.
Pe segmentul serviciilor de televiziune prin satelit de tip DTH, grupul patronat de Teszari avea la finele anului trecut aproximativ 641.000 de clienți în România și circa 307.000 de utilizatori în Ungaria.
Serviciile DTH reprezentau 8,3% din venituri.
28 noiembrie - Profit Financial.forum