Puternicul seism urmat de un tsunami care a afectat Insula Sulawesi în Indonezia s-a soldat cu 384 de morți și sute de răniți, a anunțat sâmbătă agenția de gestionarea catastrofelor, într-un nou bilanț, relatează AFP.
Cea mai mare parte a victimelor au fost înregistrate la Palu, un oraș cu 350.000 de locuitori situat pe coasta de vest a Insulei Sulawesi, a anunțat Sutopo Purwo Nugroho, un purtător de cuvânt al agenției, care a solicitat ”personal, voluntari și utilaje speciale”.
Un bilanț anterior anunța, sâmbătă dimineața, 48 de morți, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Dosarul de înaltă trădare deschis de DIICOT în urma plângerii formulate de liderul PNL împotriva premierului Viorica Dăncilă a fost clasatReplici puternice ale seismului cu magnitudinea de 7,5 s-au produs sâmbătă dimineață în orașul de coastă Palu, după valuri de până la trei metri înălțime.
"Numeroase cadavre au fost găsite de-a lungul țărmului din cauza tsunami-ului", declara Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenției indoneziene de gestionare a catastrofelor.
Potrivit acestuia, mii de case, spitale, mall-uri și hoteluri s-au prăbușit, iar un pod a fost spulberat. Au fost găsite victime prinse între ruinele clădirilor prăbușite, iar sute de persoane au fost rănite. Zeci de persoane rănite au fost tratate în corturi improvizate amenajate în aer liber, arată imagini difuzate de televiziuni.
"Corpurile victimelor au fost găsite în mai multe locuri, pentru că au fost lovite de molozul clădirilor care se prăbușeau sau au fost smulse de tsunami", a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Agenției naționale pentru gestionarea dezastrelor.
Cutremurul și tsunami-ul au cauzat întreruperea energiei, care a redus comunicațiile în jurul orașului Palu. Sâmbătă, autoritățile încă aveau dificultăți în coordonarea eforturilor de salvare.
Seismul a afectat centrul Insulei Sulawwesi cu puțin înainte de ora locală 18.00 (13.00, ora României), la o adâncime mică, de zece kilometri, la câteva ore după un prim cutremur, mai slab în intensitate, care a ucis cel puțin o persoană în aceeași regiune. Epicentrul său s-a situat la 78 de kilometri nord de Palu, capitala provinciei din centrul Insulei Sulawesi, și a fost resimțit până în sud, la Makassar, capitala insulei. Seismul a fost resimțit și pe insula vecină, Kalimantan, la Samarinda, de cealaltă parte a Strâmtorii Makassar.
Indonezia, un arhipelag de 17.000 de insule și insulițe care s-a format prin convergența a trei mari plăci tehtonice - indi-pacifică, australiană și eurasiatică - se află pe Cercul de Foc al Pacificului, o zonă cu o puternică activitate seismică.
Pe 16 decembrie 2004, Indonezia a fost lovită de o serie de seisme devastatoare, între care unul cu magnitudinea de 9,1, pe Insula Sumatra. Acest cutremur a creat un vast tsunami, care a ucis 220.000 de persoane în regiune, dintre care 168.000 în Indonezia.
În 2006, aproximativ 6.000 de persoane au fost ucise într-un violent cutremur, pe Insula Java. Seismul, de magnitudinea 6,3 potrivit USGS, a avut loc într-o zonă populată din sudul marelui oraș universitar Yogyakarta. Catastrofa s-a soldat cu aproximativ 38.000 de răniți.