Piața de servicii medicale private din România, estimată la 600-700 milioane euro, a fost marcată anul trecut de o mulțime de tranzacții, dar și de investiții noi în deschideri de clinici și spitale. Familia fostului primar general al Capitalei Sorin Oprescu a deschis un spital privat în centrul Capitalei.
Regina Maria, o tranzacție de 145 milioane euro
Pe piața serviciilor private, vedeta din 2015 a fost rețeaua de clinici și spitale Regina Maria, care a făcut obiectul celei mai mari tranzacții din istoria acestui sector. În august, fondul de investiții Advent și Wargha Enayati, fondatorul Regina Maria, au anunțat vânzarea rețelei către fondul de investiții Mid Europa Partners (MEP), valoarea totală a tranzacției fiind de circa 145 milioane euro. MEP este un fond de investiții focusat pe Europa Centrală și Turcia și nu mai are investiții în România.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Rețeaua și-a continuat investițiile în extindere și a deschis clinici în Iași, Timișoara, Cluj și Constanța.
În prezent, Regina Maria are 24 de locații proprii, dintre care 4 spitale, 2 maternități, 6 campusuri medicale, 6 centre de imagistică, 13 laboratoare acreditate, bancă proprie de celule stem, dar și peste 180 de policlinici partenere în țară. Compania a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri de 55 milioane de euro, iar pentru 2015 estimează o creștere de 20%.
MedLife, extindere agresivă prin achiziții și deschideri. Value4Capital nu și-a marcat exitul
MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale private din România, a inaugurat șase clinici noi, în București, Cluj și Timișoara, și a încheiat trei tranzacții, din cele 6 demarate în acest an: Sama & Ultratest, banca de celule stem Stem Cells Bank Timișoara și Prima Medical Craiova.
Totodată, în prima jumătate a anului trecut, fondul de investiții Value4Capital (36,25% din acțiuni) își anunțase intenția de a ieși din acționariatul companiei, dar până la acest moment nu și-a marcat exitul. Value4Capital a intrat în acționariatul MedLife în 2009, la acel moment sub numele de SGAM (Société Générale Asset Management).
Pachetul majoritar de acțiuni al MedLife este deținut de familia Marcu (51%), iar un alt acționar este IFC - 12,74%.
MedLife are ca obiectiv pentru 2015 cu o cifră de afaceri de 100 milioane de euro.
MedLife își desfășoară activitatea în 16 clinici din București, Timișoara, Brașov, Arad, Craiova, Galați, Iași și Cluj, 18 laboratoare proprii de analize, 10 unități spitalicești în București, Brașov, Arad, Craiova și Iași, dintre care un spital de pediatrie, unul de ortopedie și unul de obstetrică-ginecologie, 3 maternități în București și în țară, 30 de centre medicale generaliste în București și în țară, 13 centre de excelență cu specializare unică, 8 farmacii proprii reunite sub rețeaua PharmaLife Med și în colaborare cu 140 de clinici medicale partenere din toată țara.
Medicover nu a finalizat achiziția clinicilor medicale RomGerMed, dar Synlab a preluat laboratoarele de analize
Medicover a anunțat pentru 2015 investiții de 4 milioane euro trei clinici, în Timișoara, Ploiești și Brașov, și extinderea centrului din Piața Victoriei, dar și planuri ambițioase pentru următorii trei ani: afaceri de 100 milioane euro, având la bază atât creșterea organică, cât și extinderea cu noi clinici și achiziții.
De altfel, surse din industrie spuneau că Medicover este în discuții pentru preluarea clinicilor medicale ale RomGerMed, deținute de omul de afaceri Sam Dorian Schwartz, dar finalizarea tranzacției nu a fost anunțată încă.
Compania, parte a grupului suedez Medicover, are o rețea de 16 clinici și un spital privat. Grupul suedez mai este prezent în România prin laboratoarele de analize medicale Synevo.
Doar laboratoarele de analize medicale atât umane, cât și veterinare ale RomGerMed au fost preluate de grupul german de servicii medicale de laborator Synlab.
Achiziții și pe piața seviciilor de dializă, de imagistică și de oncologie
Operatorul de servicii de dializă Diaverum, controlat de fondul de investiții Bridgepoint, a încheiat un acord pentru achiziția celor 15 clinici IHS din România și devine astfel al doilea jucător de pe piața de profil, după Fresenius. Tranzacția așteaptă avizul Consiliului Concurenței.
Astfel, după preluarea IHS, Diaverum va ajunge la 28 de centre de dializă și afaceri totale de circa 45 milioane euro.
Centrele medicale de diagnostic imagistic Affidea (fostul Euromedic) și-a continuat extinderea la nivel național prin preluarea a trei centre SANMED din Râmnicu Vâlcea și Slatina și a patru clinici Phoenix din Cluj-Napoca, Piatra Neamț, Deva și Mediaș.
Affidea ajunge astfel la o rețea de 18 centre medicale, situate în București, Constanța, Medgidia, Mangalia, Focșani, Iași, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Cluj, Arad, Petroșani, Piatra Neamț, Deva și Mediaș.
Radu Gorduza, country manager al Affidea România, declara că Affidea va continua extinderea atât prin achiziții, cât și prin deschiderea de noi centre.
În primăvară, fondul de investiții Accession Mezzanine Capital III, administrat de Mezzanine Management, a intrat în acționariatul centrelor Amethyst Radiotherapy în urma unei majorări de capital de 21 milioane euro, bani care vor fi utilizați pentru investiții în centre de radioterapie din România și din străinătate. În România, Amethyst deține două centre în București și unul în Cluj. Unul dintre fondatorii Amethyst este Ludovic Robert, co-fondator al A&D Pharma.
Două noi spitale private - Metropolitan Hospital în București și Polaris în Cluj
Familia fostului primar al Capitalei Sorin Oprescu a deschis anul trecut spitalul privat Metropolitan Hospital din București. Spitalul este o completare a celorlalte două clinici deținute de familia Oprescu în Capitală sub brandul Centrul Medical Academica.
Metropolitan Hospital este situat în centrul Bucureștiului. Potrivit datelor de pe propriul site, unitatea a obținut autorizația de funcționare în octombrie 2014, are o suprafață de 10.000 de metri pătrați, un bloc operator general cu 4 săli operație, un bloc de naștere și un bloc operator oftalmologie.
În august, familia Socea din Cluj a inaugurat spitalul de recuperare Polaris Medical, situat în localitatea Suceagu lângă Cluj-Napoca, după o investiție de 10 milioane euro. Spitalul are 180 de paturi pentru spitalizare continuă și 14 paturi pentru spitalizare de zi.
Investiții în deschiderea de noi clinici au realizat și Gral Medical, care a inaugurat două clinici în București și Ploiești, și Hiperdia, care a inaugurat clinici în Ploiești și Arad.