Rata de conversie a traficului din centrele comerciale în clienți este de aproape 100%, însă durata vizitei este mult mai scurtă și cheltuielile sunt reduse, ceea ce afectează negativ veniturile retailerilor și proprietarilor de malluri, spune la Profit TV Luiza Moraru, Head of Property Management CEE în cadrul companiei de consultanță imobiliară CBRE.
„Am traversat o perioadă extrem de dificilă, pentru că a fost o situație de neimaginat acum câteva luni. Chiriașii au pierdut vânzări, unii 100% din vânzări, proprietarii au participat la efortul chiriașilor, dar, de când s-au deschis mallurile, veștile sunt destul de bune“, a menționat Luiza Moraru la Profit TV, în emisiunea Profit LIVE, transmisă începând cu ora 17.30 și în care mediul de business vorbește despre situația actuală.
Ea constată că obiceiurile de consum ale românilor s-au schimbat, însă s-a reconfirmat utilitatea mallurilor. Chiar dacă românii își doresc să cumpere online, infrastructura majorității retailerilor non-alimentari este foarte puțin dezvoltată în România. Centrele logistice ale acestora sunt în altă parte și timpii de livrare sunt destul de mari. Până când acești retaileri nu vor investi în aceste platforme mai mult și în infrastructura de livrare, brokerii CBRE cred că mallurile vor rămâne esențiale.
Traficul în centrele comerciale este astăzi la 70-80% din ce era în aceeași perioadă a anului trecut, spune Luiza Moraru. Traficul în localitățile din afara Capitalei este mai mare decât în București, pentru că infrastructura online e mult mai dezvoltată în București, timpul de livrare e mai scurt, iar pentru românii din provincie, mallul rămâne esențial.
„Majoritatea celor care au ajuns în mall în ultima săptămână au fost acolo să cumpere. Rata de conversie a traficului în client este aproape de 100%. Este adevărat că lipsește elementul de distracție (restaurantele, cinematograful, n.red.) și durata vizitei este mult mai scurtă. Vizitele sunt mai scurte, dar mai dese. Asta înseamnă că sunt cheltuiți mai puțini bani și se produce mai puțin venit în buzunarele chiriașilor și ale proprietarilor. Într-o primă fază, provincia arată mai bine“, mai spune Luiza Moraru.
CBRE a făcut un sondaj în rândul chiriașilor pentru a înțelege cum văd viitorul și concluzia a fost că 8 din 10 chiriași au primit o formă de facilitate satisfăcătoare din partea proprietarilor.
„Dacă acum o lună și jumătate, două, situația era destul de emoțională și exista o senzație de panică, acum toți chiriașii și proprietarii stau la masă și, din estimările noastre, peste 80% dintre chiriași au reușit să încheie un acord cu proprietarii pentru a fi într-o situație cât se poate de bună“, adaugă consultantul.
CITEȘTE ȘI Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Șeful FIHR: Hotelurile pierd 1 miliard de euro. 90% nu au terase de masă în condiții normale. Toată lumea mișcă ceva, noi așteptăm. Suntem prea precauți sau prea proști? Ea preconizează că va exista o reducere de costuri în zona de servicii, pentru că proprietarii au schimbat felul în care se face administrarea centrelor comerciale. Măsurile de siguranță vin cu un cost asociat, dar se fac eforturi pentru reducerea costurilor cu serviciile, a concluzionat directorul CBRE.
Centrele comerciale cu suprafețe de peste 15.000 de metri pătrați, care totalizează aproximativ 3,7 milioane de metri pătrați de spațiu construit la nivelul României, au fost redeschise pe 15 iunie aproape complet, cu excepția cinematografelor și zonelor de tip food court. Toate centrele comerciale au implementat măsuri extinse de health & safety pentru a asigura securitatea sanitară a clienților.