Când este complet deschis, noul smartphone pune la dispoziția utilizatorului un ecran de 10,2 inch, care se transformă într-un ecran de 6,5 inch când este pliat.
Ambele ecrane sunt de tip LTPO și au o rată variabilă de împrospătare a ecranului cuprinsă între 1 și 120Hz.
Mate XT 2 Tri‑Fold are la bază Kirin 9050 Pro, un nou chipset dezvoltat de compania chineză, care promite o performanță cu 42% mai mare decât modelul precedent.
O altă premieră este noua versiune a sistemului de operare HarmonyOS 7, care împrumută multe elemente de design de la iOS și oferă o serie întreagă de funcții de AI.
Mate XT 2 Tri‑Fold este primul pliabil care dispune de o tehnologie de protejare a intimității prin schimbarea unghiului la care pixelii emit lumina, astfel încât imaginea ecranului să nu fie vizibilă celor de lângă.
Sistemul foto include o cameră principală de 50MP, care este secundată de una ultrawide de 40MP și una tele de 50MP, care facilitează un zoom de 3,5X.
Mate XT 2 Tri‑Fold va fi disponibil din 12 septembrie în China, unde va costa 20.000 de yeni, adică aproximativ 2.565 de euro.














