PROFIT NEWS TV Redescoperă România - Alina Marinescu, Managing Partner Ursa Mica Glamping Resort: A fost o muncă extrem de mare să educăm publicul. Conceptul a avut însă un succes extraordinar

PROFIT NEWS TV Redescoperă România - Alina Marinescu, Managing Partner Ursa Mica Glamping Resort: A fost o muncă extrem de mare să educăm publicul. Conceptul a avut însă un succes extraordinar
scris 1 sep 2023

Ursa Mică Glamping Resort, primul concept de glamping din România, a fost inaugurat în anul 2016 aproape de Parcul Național Piatra Craiului, la granița dintre satele Șirnea și Ciocanu, în urma unei investiții de 450.000 de euro. Succesul conceptului a atras însă zeci de mii de turiști ceea ce a dus la o extindere a proiectului, dar și noi investiții.

„Satul Șirnea este primul sat turistic din România. Șirnea și Ciocanu sunt două sate pitorești care și-au menținut frumusețea. Este un loc plin de istorie și cu o geografie impresionantă, unul dintre puținele locuri din România unde se văd atât masivul Piatra Craiului, cât și masivul Bucegi.

Lângă noi se află chiar linia de demarcație între fostul regat și imperiu, este chiar linia tranșeelor unde au murit peste 35.000 de oameni în Primul Război Mondial.

Urmărește-ne și pe Google News

Este un loc fabulos ca și priveliște și asta ne-o spun atât turiștii români, cât și turiștii străini care au început să vina din ce în ce mai mult în România”, spune, la emisiunea Redescoperă România de la PROFIT NEWS TV, Alina Marinescu, Managing Partner Ursa Mica Glamping.

Pentru cazarea turiștilor, resortul pune la dispoziție 12 coturi glamping premium, iar de anul acesta a adăugat și 12 bungalouri.

„Noi am investit extrem de mult având în vedere că am fost primii care am deschis acest concept de glamping în România. A fost o muncă extrem de mare din partea noastră ca să educăm publicul. Conceptul a avut un succes extraordinar și iată că și alți antreprenori au fost inspirați de ideea noastră și au apărut și alte experiențe de genul acesta. Dar cred că încă suntem în faza de educare a publicului. Anul trecut am avut peste 10.000 de oaspeți. Anul ăsta numărul s-a mărit considerabil”, spune aceasta.

PROFIT NEWS TV Redescoperă România – Anca Munteanu, fondator Portal Village: Sperăm ca proiectul nostru să ajungă în toate zonele țării. Următoarea locație va fi pe partea terapeutică CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Redescoperă România – Anca Munteanu, fondator Portal Village: Sperăm ca proiectul nostru să ajungă în toate zonele țării. Următoarea locație va fi pe partea terapeutică

Ursa Mică Glamping Resort oferă turiștilor o multitudine de experiențe având în vedere poziționarea sa.

„Primul lucru pe care l-aș menționa este experiența în sine de a dormi în cort, sub cerul liber în condiții de confort sau în bungalou cu geam panoramic către masivul Piatra Craiului. Apoi sunt activitățile sportive pe car ele poți face. Zona are un potențial fabulos și poți face tracking în Rezervația Munții Piatra Craiului sau chiar în zonele apropiate precum satul Ciocanul, satul Șirnea. Poți să mergi și la escaladă în Cheile Dâmbovicioarei, poți să vizitezi peșteri sau poți pur și simplu să stai să te relaxezi. Iar dacă vrei ceva mai activ, Branul este la 15 minute de noi sau Brașovul”, precizează Alina Marinescu.

Conceptul se adresează tuturor celor care vor să se reconecteze cu natura, dar în condiții de confort.

„Businessul nostru este unul inovativ și vizionar. Ne-am inspirat din afara României, dar am creat proiectul așa cum ni l-am imaginat noi. Ne-am adresat încă de la început celor care iubesc natura sau care doresc să se reconecteze cu natura, dar în condiții de confort. În continuare ne adresam acelorași tipologii de oameni.

De anul acesta au început să și vină și mai mulți turiști străini. Am avut și în 2022, dar foarte puțini. Orice turist străin care vine este pur și simplu uimit de cât de frumoasă este România, de ospitalitatea pe care o oferim”, mai spune ea.

viewscnt
Afla mai multe despre
alina marinescu
ursa mica glamping resort