Ce aduce profitabilitate unei investiții imobiliare, pe lângă valoarea chiriei

Ce aduce profitabilitate unei investiții imobiliare, pe lângă valoarea chiriei
scris 8 nov 2023

Majoritatea persoanelor care vor să investească în imobiliare se focusează în analiză pe caracteristicile clădirii, dotările apartamentului și avantajele acestuia, respectiv pe suma cu care poate fi închiriat. Facilitățile în cadrul ansamblului și în imediata proximitate au posibilitatea de a crește gradul de ocupare cu peste 25% și implicit, profitabilitatea investiției imobiliare.

Piața imobiliară din România este într-un proces de schimbare și aliniere la standardele europene de construire mai prietenoase cu mediul, cu suprafețe mai generoase și elemente ce oferă un confort sporit al locuirii. Printre acestea, facilitățile sunt esențiale, întrucât îmbunătățesc calitatea locuirii și implicit, calitatea vieții. O altă caracteristică extrem de importantă a facilităților constă în influențarea valorii de piață a unei proprietăți imobiliare, factor care ridică interesul investitorilor.

Facilitățile sunt percepute drept caracteristici ale unei proprietăți care o fac mai atractivă pentru potențialii cumpărători sau chiriași, lucru ce se transpune în mod direct și asupra valorii de vânzare sau închiriere.

Urmărește-ne și pe Google News

Cu cât proprietatea și proximitatea acesteia răspund mai multor nevoi, așteptări și dorințe, cu atât prețul proprietății este mai ridicat. Iar acolo unde mixul de facilități este apreciat, cererea crește și, implicit, valoarea proprietății se apreciază în timp.

Nordis Mamaia, ansamblul hotelier și rezidențial de 5 stele dezvoltat de Nordis Group în stațiunea Mamaia Nord înregistrează în prezent o apreciere de peste 45% pentru apartamente rezidențiale, fapt influențat de mixul unic de facilități și servicii oferit în cadrul complexului. 

În spectrul imobiliar, facilitățile se regăsesc pe câteva paliere ce influențează alegerea cumpărătorului privind o proprietate: facilități specifice ale apartamentului, facilități ce țin de imobil, facilități constând în spații cu funcțiuni specifice, ce răspund unor nevoi și facilități publice, situate în proximitatea zonei, care acoperă arii de interes precum transportul, educația, sănătatea, birouri, etc.

Facilități specifice ale apartamentelor premium

În apartament, finisajele, dotările și alte funcțiuni oferă confort locuirii. În cazul apartamentelor de la Nordis Mamaia, calitatea materialelor folosite, încălzirea în pardoseală, izolarea fonică eficientă, spațiile vitrate mari cu geamuri termoizolante, sistemul SMART Home și terasele spațioase cu vedere spre mare și lac sunt avantaje care poziționează produsul la categoria premium.

Serviciul de mobilare este o facilitate oferită implicit de către Nordis Group pentru apartamentele din hotel și la cerere pentru apartamentele rezidențiale. Cumpărătorii care doresc să eficientizeze timpul alocat amenajării apreciază astfel de servicii integrate.

Facilități ale imobilului și relevanța pentru obținerea unei finanțări

Noile norme de construire impun anumite rigori privind reducerea emisiilor de carbon, iar în această direcție există și companii care țintesc standarde înalte de eficiență energetică și măsuri care protejează mediul înconjurător, atât în timpul construcției, cât și după finalizare, pe parcursul ciclului de viață a clădirii.

Pe lângă faptul că au o arhitectură organică unică, ce imită valurile mării, clădirile Nordis Mamaia sunt construite la standard GREEN Homes, beneficiind de o pre-certificare, oferind astfel o eficiență energetică ridicată, ceea ce facilitează anumite avantaje financiare în procesul de obținere a unor finanțări.

Tot în spectrul facilităților clădirii sunt incluse dotări precum: fațada placată cu ceramică, izolația fonică eficientă, siguranța oferită de sticla securizată a teraselor, accesibilitatea prin dotarea cu mai multe lifturi și căi de acces, etc.

Facilități constând în spații cu funcțiuni specifice

Nordis Mamaia răspunde tuturor așteptărilor în materie de facilități oferite chiar în cadrul celui mai mare resort de leisure din România, beneficiind de: restaurante și cafenele, beauty salon, casino, fitness, cinema VIP, parcări private, locuri de joacă și sală de gaming, galerie comercială, centru de recuperare medicală, sală polivalentă, săli de conferințe și ballroom pentru evenimente private, peisagistică deosebită, cu zeci de tipuri de plante și plajă privată cu beach bar.

Vedeta în materie de facilități este SPA-ul, ce ocupă 3200 mp. Desfășurat pe 3 etaje, acesta include zonă cu 5 piscine, spații de tratament și masaje, hammam, dușuri și private spa, pentru experiențe inedite, ce activează toate simțurile.

Ce aduce profitabilitate unei investiții imobiliare, pe lângă valoarea chiriei

Ce aduce profitabilitate unei investiții imobiliare, pe lângă valoarea chiriei

Facilități publice sau private de proximitate, de interes pentru publicul larg

În primul rând trebuie menționate facilitățile mediului natural în care se regăsește proprietatea. Prin prisma poziționării între Marea Neagră și Lacul Siutghiol, Nordis Mamaia oferă un cadru specific Blue Health, completat de serviciile de wellness disponibile în cadrul resort-ului de 5 stele.

Distanța până la plajă, farmacii, cluburi și alte spații de entertainment reprezintă facilități externe ce contribuie la o stare de confort sporit știind că orice ai nevoie se află la câteva minute de locuință. De exemplu, zona cluburilor de noapte este la doar 2-3 minute de condus de ansamblul hotel & residence Nordis Mamaia.

Efectele unui mix de facilități în procesul de achiziție a unei proprietăți imobiliare

Facilitățile justifică uneori costurile mai mari de achiziție ale unor proprietăți, întrucât acestea îmbunătățesc foarte mult calitatea vieții, sănătatea și confortul rezidenților. Modelul de business Nordis Group, cu focus pe operare hotelieră, nu urmărește să amortizeze investiția în facilități prin ridicarea costului proprietăților oferite spre vânzare, ceea ce crește atractivitatea pentru investitorii interesați de aprecierea în timp și un yield anual bun.

Creșterea atractivității pentru cumpărători sau chiriași

Proprietățile cu facilități complete sunt mai atractive pentru cumpărători sau chiriași. Aceștia sunt dispuși să plătească mai mult pentru o locuință care oferă facilități de recreere, confort și comoditate, ceea ce crește valoarea proprietății.

Diferențiatori precum facilitățile de welless, respectiv SPA-ul Nordis Mamaia, cel mai mare de acest tip de pe litoral, conform evaluării Horwath HTL – lider global în consultanță și evaluare hotelieră – atrag interesul turiștilor străini, care preferă servicii integrate și un nivel ridicat de calitate privind sejururile și locațiile pentru work from distance.

Diferențiere pe piață

Beneficiind de facilități complete, ansamblul Nordis Mamaia se diferențiază pe piață și se remarcă în comparație cu tot ce există pe piață la acest moment. Această diferențiere atrage un segment exclusivist de cumpărători și ulterior turiști sau chiriași, ceea ce va spori valoarea proprietăților.

Beneficii pentru locuitori

Proprietarii care locuiesc într-o locuință cu facilități, respectiv într-un ansamblu cu facilități de leisure se bucură de un stil de viață sofisticat și comod. Aceste facilități îmbunătățesc calitatea vieții lor și fac proprietatea mai atractivă și valoroasă pentru ei. De la vederea relaxantă de pe terasa apartamentului, la gama de servicii și până la usurința încasării venitului pasiv din închiriere prin serviciul de property management disponibil inclusiv pentru apartamentele rezidențiale, experiența Nordis conferă un lifestyle de 5 stele și investiții fără griji.

Impact asupra prețului de vânzare sau închiriere

Proprietățile cu facilități complete pot obține prețuri mai bune pe piața imobiliară. Cumpărătorii sau chiriașii sunt dispuși să plătească un preț mai mare pentru accesul la facilități precum piscine, SPA, restaurante, cafenele, săli de conferințe și de evenimente, dar și pentru a fi parte dintr-o comunitate deosebită.  

Creșterea valorii imobiliare și a lichidității

Mixul variat de facilități contribuie la creșterea valorii imobiliare a proprietății. Aceasta poate aduce beneficii financiare proprietarilor în cazul în care doresc să vândă sau să închirieze locuința.

Un lucru dovedit pe piața imobiliară este că proprietățile cu facilități complete sunt, de obicei, mai ușor de vândut sau închiriat. Lucru valabil și privind mobilarea și dotarea completă a apartamentului, pe care Nordis Group le oferă ca serviciu proprietarilor săi. Aceasta sporește lichiditatea proprietății, ceea ce poate fi un avantaj pentru proprietari în cazul în care doresc să vândă sau să închirieze locuința.

Atragerea de investitori și cumpărători străini

Ansamblurile cu componente green și cu facilități complete atrag investitori și cumpărători străini care caută o locuință de calitate și oportunități de investiții într-un mediu confortabil.  Aceastea pot spori valoarea proprietății în cazul în care proprietarii doresc să o vândă pe piața internațională.

Dacă viitorii proprietari sunt atenți la facilități pentru a ști ce activități pot avea lângă casă, investitorii analizează mixul de facilități de care vor beneficia chiriașii, întrucât atractivitatea proprietății crește gradul de ocupare, cât și chiria, ceea ce înseamnă că facilitățile cresc profitabilitatea proprietății.

Ce aduce profitabilitate unei investiții imobiliare, pe lângă valoarea chiriei

În timp ce pentru proprietățile din orașe, facilități precum: supermarketurile, restaurantele, accesul la mijloacele de transport, parcuri și sălile de fitness ridică valoarea cu până la 25%, în cazul proprietăților din zone de vacanță, lucrurile stau diferit. În zone turistice, există disponibilitate de a plăti mai mult pentru accesul la facilități de leisure.

Stilul de viață modern generează un grad ridicat de stres; de la un program de lucru încărcat, la timpul petrecut în trafic, oamenii înregistrează un grad mare de disconfort și caută, prin aceste apartamente de vacanță, un cadru unde să se relaxeze, să reducă nivelul de stres și să se răsfețe. Cadrul natural din stațiunea Mamaia Nord și gama extinsă de dotări oferă soluția ideală pentru aceaste provocări contemporane. Includerea tuturor facilităților în cadrul ansamblului conferă comoditate, confort, exclusivitate, ceea ce duce la o calitate a vieții îmbunătățită și contribuie la bunăstarea generală.

Mixul extins de facilități anunțat după deschiderea vânzărilor a influențat aprecierea în timp a proprietăților din hotelul Nordis Mamaia, care a depășit 100% creștere a valorii de piață. Informațiile confirmă faptul că facilitățile au un impact semnificativ asupra experienței de locuire și influențează decizia de cumpărare.

În acest moment mai sunt disponibile spre vânzare doar câteva unități în cadrul Nordis Hotel Mamaia, prin care se garantează contractual un venit pasiv cu randament de 7% anual și o vacanță de 7 zile oferită gratuit, valoarea vacanței depășind 2.000 €.

Studiile susțin că între 5% până la 10% din venitul generat de o proprietate este influențat de cât de bine funcționează gama de facilități, respectiv de calitatea serviciilor oferite în cadrul acestor facilități. Acest fapt sugerează că valoarea proprietăților Nordis Mamaia va continua să se aprecieze odată cu deschiderea hotelului și diferențierea prin calitatea serviciilor de 5 stele oferite.

Avantajul proprietăților din cadrul celui mai mare ansamblu hotel & residence din România este că întreg costul administrării facilităților este în grija Nordis Group, iar proprietarii nu trebuie să achite costul de întreținere. Punctual, aceștia achită serviciile de care beneficiază, profitând de avantajul cardului de membru Nordis Exclusive Club. 

Ce aduce profitabilitate unei investiții imobiliare, pe lângă valoarea chiriei
viewscnt
Afla mai multe despre
imobiliare
nordis