Până la 9.500 de spectatori vor putea asista pe 26 mai la finala Europa League de la Gdansk, după ce autoritățile poloneze și-au dat acordul pentru 25 la sută din public, a anunțat, luni, Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) odată cu deschiderea vânzării biletelor, informează AFP.
"Suporterii veniți din străinătate vor trebui să se conformeze restricțiilor și exigențelor de intrare pe teritoriu" în vigoare la data finalei, întrucât "nicio excepție nu va fi acordată", a avertizat instanța europeană.
Pe data de 31 martie, UEFA a ridicat interdicția de stadion pentru suporterii aflați în deplasare începând cu "finalele competițiilor de cluburi", pentru fanii finalistelor să poată asista la ultimul act din Europa League, respectiv Liga Campionilor (29 mai la Istanbul), scrie Agerpres.
În practică, "accesul pe stadion va fi acordat conform legislației locale", care urmează să fie precizat în "această săptămână" și "poate include necesitatea de a prezenta o dovadă a vaccinării sau un rezultat negativ la Covid-19", adaugă instanța.
UEFA a acordat "2.000 de bilete fiecărei echipe și pune la vânzare alte 2.000 pe site-ul său până vineri la ora 12:00 GMT, cu prețuri cuprinse între 40 și 130 de euro. Cele 1.500 de bilete restante vor merge către "comitetul local de organizare, UEFA, federații, parteneri comerciali și difuzori".
"Biletele nu vor fi vândute conform principiului primul venit, primul servit". În loc de aceasta, o tragere la sorți va fi organizată odată ce perioada de candidatură se va încheia", mai precizează forul continental, care va rambursa tichetele dacă cererea este redusă.
Finalistele Europa League vor fi cunoscute după returul semifinalelor de joi: în tur, Manchester United a trecut cu 6-2 de AS Roma, în timp ce Villareal a învins-o pe Arsenal cu 2-1.