Creditorul olandez ABN Amro cumpără banca privată Hauck Aufhäuser Lampe, din Germania, pentru 672 de milioane de euro.
Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 6,04%. Indicele ROBOR la 3 luni este cel în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei.
Rata de creștere reală a creditului neguvernamental s-a apropiat cel mai mult de zona pozitivă în ultimele 19 luni în aprilie. Creditul acordat populației dă semne clare de revenire în ultimele luni an, mai ales în ceea ce privește creditul de consum, în timp ce creditul pentru locuințe pare să fi ieșit din zona de contracție. Și creditarea firmelor a revenit cu două luni bune, după două slabe.
Senatul a respins proiectul de lege care prevede transferul prerogativelor privind protecția consumatorilor de servicii financiare de la ANPC la BNR. Inițiativa este susținută de Banca Națională, iar deputații sunt însă cei care vor avea ultima decizie.
ING Bank România a încheiat primul trimestru din acest an cu un profit net de 347 de milioane de lei, cu 1% mai mare decât rezultatul din aceeași perioadă a anului trecut. Activele totale au crescut cu 14,1% și veniturile cu 11,3%.
Banca Națională a României (BNR) a anunțat luni un curs de referință de 4,9767 lei pentru un euro, de la un curs de 4,9744 lei înregistrat vineri.
Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 6,04%, de la 6,05%. Indicele ROBOR la 3 luni este cel în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei.
Consiliul Concurenței va unifica sau va publica simultan rezultatele investigațiilor privind posibilele înțelegeri pentru creșterea ROBOR, respectiv pentru scoringul la credite. Președintele Bogdan Chirițoiu spune că nu vrea ca eventualele amenzi să fie excesive. În următoarea perioadă va fi publicată și o sinteză a analizei tematice pe piața bancară.
Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse din SUA a aprobat tranzacționarea la bursă a ETF-ului pe Ether, a doua cea mai valoroasă criptomonedă după Bitcoin.
Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs de referință de 4,9744 lei pentru un euro, de la un curs de 4,9757 lei înregistrat joi.