Doi eurodeputați din Germania și Irlanda au ridicat în Parlamentul European, în cadrul dezbaterii cu președintele român Klaus Iohannis, problema falimentului societății de asigurări Euroins și a modului în care a acționat în acest caz Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), solicitându-i șefului statului să fie de acord cu o evaluare independentă a Comisiei Europene asupra situației. UPDATE Vezi mai jos reacția Eurohold
IMAGINI POT FI VĂZUTE ÎN MATERIAL ȘI ÎN GALERIA FOTO (Inquam Photos / Octav Ganea)
"Industria de asigurări majore din România a fost agitată în ultimii ani. Douăsprezece companii care furnizau asigurări majore au fost scoase din afaceri în numai 12 ani. Douăsprezece firme de asigurări în 12 ani ar trebui să ridice preocupări serioase despre mediul de reglementare dintr-un stat membru", a spus eurodeputatul german Gunnar Beck, din grupul Identitate și democrație (ID), în cadrul dezbaterii din plenul PE la Strasbourg, arată Agerpres.
"În 2019, autoritatea de reglementare în domeniul asigurărilor, ASF, a cerut Euroins România să cumpere pe atunci falimentara City Insurance. După numai trei ani ASF a suspendat licența Euroins în România, din câte se pare pentru motive discutabile. (...) Anul trecut, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a ridicat întrebări pe lângă ministrul de finanțe român despre acțiunile ASF și a înaintat o propunere de rezoluție (...)", a adăugat el.
Beck susține că Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) a scris un raport despre afacerea Euroins, pe care însă nu a reușit să-l vadă, în pofida demersurilor sale repetate.
"Într-un răspuns la o întrebare scrisă pe care am pus-o, Comisia Europeană pretinde că nu a văzut niciodată raportul. Până în prezent nu mi s-a permis accesul la toate detaliile raportului EIOPA. Ce încearcă ASF și EIOPA să ascundă de Comisia Europeană și de membrii Parlamentului European?", a întrebat retoric membrul grupului ID.
El a observat apoi că "după decizia de a lăsa Euroins fără licență, ASF a acordat o licență Easy Asigurări, o subsidiară a Superbet. "Și cine este președinte al Superbet? Unul dintre frații președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen".
CITEȘTE ȘI FOTO ELCEN a semnat la Washington un acord privind exploatarea energiei geotermale pentru termoficarea Bucureștiului. "Un vis mai vechi de-al nostru se împlinește: aer mai curat și facturi mai mici la întreținere.""Excelența voastră, România este unul dintre cei mai mari beneficiari neți de bani UE. Primiți 10 miliarde de euro de la bugetul UE și de la fondul Next Generation EU. Potrivit indexului general al percepției asupra corupției al Transparency International, sunteți a doua cea mai coruptă țară din UE. Niciunul dintre aceste lucruri nu este ideal pentru o țară care speră să atragă investitori străini. Ce vă întreb este cum vă propuneți să abordați acest lucru?", s-a interesat eurodeputatul german.
Afacerea Euroins a fost ridicată și de colega sa de la spectrul opus al eșichierului politic, irlandeza Clare Daly, din grupul Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică (GUE/NGL) din PE.
CITEȘTE ȘI VIDEO A fost montată prima grindă pe un lot al Autostrăzii Bucureștiului. "Cu o grindă nu se face primăvară, dar cu mai multe, s-ar putea."" (...) îmi pare rău să văd cazuri precum cel ridicat de colegul meu despre problemele foarte serioase și întrebările care rămân să primească răspuns privind operațiunea autorității române de reglementare, ASF, din cauza impactului fundamental nu numai asupra propriilor dumneavoastră șoferi, ci și asupra pieței asigurărilor din Europa. Și eu sunt unul dintre membrii acestui Parlament care, timp de mai multe luni, am pus întrebări despre decizia autorității de reglementare de a retrage licența Euroins România, care face parte din cel mai mare grup de asigurare din Europa centrală și de sud-est", a spus Clare Daly în intervenția ei.
Ea a spus că știe că președintele Iohannis cunoaște acest caz și că "este foarte ciudat că autoritatea română de reglementare a acționat împotriva acestei companii la trei ani după ce i-a cerut să preia City Insurance".
"Este un fapt cunoscut că atât autoritatea de reglementare din Bulgaria, cât și BERD au ridicat întrebări despre acțiunile autorității de profil din România. Ambele au abordat autoritățile europene, una dintre organizații a produs un raport care avertizează împotriva consecințelor, au produs chiar o propunere de rezoluție care ar fi redus impactul, dar nimic nu s-a întâmplat și țara dumneavoastră riscă expunerea la un proces de 500 de milioane de euro (...)", a atras atenția eurodeputata irlandeză de stânga.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Parlamentul, în prag de a adopta o lege împotriva "deepfake", cu închisoare de până la 2 ani. Opoziția reclamă încălcarea dreptului la liberă exprimareEa menționat că acest caz a fost adus în atenția EIOPA, care ar trebui să reducă riscul problemelor în domeniu, dar aceasta nu a putut pune la dispoziția membrilor PE raportul întocmit.
"Sunt profund îngrijorată de securitatea din jurul acestui caz. Întrebarea mea către dumneavoastră, domnule președinte, este chiar simplă și este în interesul cetățenilor României și nu numai: ne-ați sprijini în apelul nostru către Comisia Europeană de a iniția o analiză comprehensivă și independentă a acestui caz?", a pledat Clare Daly.
Președintele Klaus Iohannis a răspuns la sfârșitul dezbaterii la această interpelare, dar ca poziție de principiu, fără a comenta cazul concret al Euroins.
CITEȘTE ȘI Creatorii de conținut, din ce în ce mai curtați de YouTube"Am auzit că o autoritate de reglementare a avut o problemă cu o companie. Și ca peste tot în democrație și în statul de drept, dacă oamenii simt că decizia nu este atât de bună, merg în fața unui judecător. Este ceea ce s-a întâmplat. Judecătorii au decis că decizia este corectă. Asta este ceea ce înțeleg dacă vorbim despre statul de drept. Toată lumea are aceleași drepturi, toată lumea are dreptul la un proces corect și toată lumea trebuie să accepte rezultatul", a afirmat Iohannis
UPDATE Grupul bulgar Eurohold, care deține Euroins, a transmis următorul mesaj:
"Ca urmare a interpelării Președintelui României de către europarlamentari, miercuri, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, în legătură cu revocarea licenței de operare a Euroins România, precum și în reacție la răspunsurile și comentariile domnului Klaus Iohannis pe acest subiect, conducerea Eurohold Bulgaria AD și Euroins Insurance Group AD (ЕIG) afirmă următoarele:
Declarațiile unor politicieni români de rang înalt conform cărora instanța română a dat dreptate deciziei autorității române de reglementare ASF împotriva Euroins România sunt complet lipsite de temei, manipulatoare, iresponsabile și dăunătoare.
Este foarte neobișnuit ca un președinte al unei țări să comenteze în mod părtinitor în confruntarea juridică dintre o autoritate de reglementare a pieței și o companie privată, în loc să se abțină de la orice comentariu care ar putea influența justiția. Ar fi putut să răspundă ”nu comentez”, dar în schimb a continuat să incrimineze compania ca fiind vinovată, deși procesul nici nu a început.
Reamintim faptul că nicio instanță din România nu s-a pronunțat încă asupra legalității deciziei autorității române de reglementare de a retrage licența Euroins România. Procesul în această speță a început în urmă cu câteva zile și încă nu au avut loc audierile pe fond.
Până acum, a existat doar o hotărâre judecătorească cu privire la contestația Euroins Insurance Group (EIG) și a filialei sale din România, prin care se urmărea suspendarea implementării deciziei autorității de reglementare din România de retragere a licenței Euroins România, care a declanșat ulterior procedura de insolvență a companiei. Autoritatea Română de Supraveghere Financiară (ASF) a revocat licența Euroins România la 17 martie 2023.
La începutul lunii iunie 2023 și în primă instanță, Tribunalul București a dispus deschiderea procedurii falimentului Euroins România doar pentru că acesteia i-a fost revocată licența, refuzând să suspende dosarul de faliment până când Tribunalul Administrativ se va pronunța dacă revocarea licenței este legală.
Dosarul în sine cu privire la legalitatea faptei autorității române de reglementare împotriva Euroins România a început în urmă cu câteva zile la Tribunalul Administrativ din București și este încă pe rol în primă instanță, urmând să aibă loc audieri și pledoarii pe fond.
Separat, Eurohold și EIG au intentat un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și pregătesc o cerere de arbitraj pentru suma de peste 500 de milioane de euro la o instanță internațională din SUA. Cele două companii au informat deja oficial guvernul României despre intenția lor de a introduce un dosar de arbitraj internațional, în octombrie 2023".
Cererea Euroins România, fost lider al pieței RCA, de suspendare a executării deciziei ASF de retragere a autorizației a fost respinsă luna trecută de completul Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a ÎCCJ.
"Respinge excepția nulității recursului incident invocată de recurentele-reclamante. Respinge recursul principal declarat de reclamantele Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., prin lichidator judiciar provizoriu CITR Filiala București SPRL și Euroins Insurance Group AD și recursul incident declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței nr. 745 din 27 aprilie 2023 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 Cod procedură civilă, astăzi, 11 ianuarie 2024”, arată decizia instanței.
Decizia poate fi citită aici
Tribunalul București a hotărât, în data de 9 iunie 2023, deschiderea procedurii falimentului în cazul Euroins, fostul lider asigurărilor RCA, a cărui cotă pe acest segment de piață depășea 30% la finele anului 2022. La finele lunii august din acest an, Guvernul a prelungit cu 3 luni valabilitatea polițelor RCA Euroins, toate aceste asigurări auto urmând să expire automat în data de 8 decembrie.
CITEȘTE ȘI Guvernul revine - Înghețarea tarifelor RCA, pentru 3 luni, cu posibilitate de prelungireCITR filiala București a fost numit de către Tribunalul București lichidator judiciar al Euroins.
În data de 17 martie 2023, ASF a decis să suspende atribuțiile conducerii Euroins și să retragă autorizația de funcționare a companiei, să constate starea de insolvență a acesteia și să ceară instanței, în consecință, declararea stării de faliment a companiei, dar și să numească Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al societății.
Decizia ASF 262/2023 de a retrage licența Euroins România și intenția sa de a cere falimentul acesteia reflectă opinia autorității de reglementare potrivit căreia fondurile de capital de Solvabilitate II (S2) ale Euroins România s-ar situa cu 2,17 miliarde lei (aproximativ 441 milioane euro) sub cerința de capital S2 și cu 1,75 miliarde lei (aproximativ 355 milioane euro) sub cerința de capital minim.
În 2021, veniturile din prime subscrise ale companie au atins 2,19 miliarde de lei, de la 1,31 miliarde de lei în 2020. Pierderea companiei în 2021 a fost de 33,52 milioane de lei, de la un minus de 223,16 milioane de lei.