“Berea este dovada vie a faptului că Dumnezeu ne iubește și vrea să fim fericiți”, susținea Benjamin Franklin pe vremea când spațiul public încă nu fusese invadat de studii medicale menite a ne atrage atenția asupra efectelor nocive ale alcoolului, iar mișcarea prohibiționistă din SUA încă nu se gândea cum să-l scoată de depravatul gânditor din manualele de istorie.
Și în România, berea a avut momentele sale de glorie, în special în ultimele două secole ale mileniului trecut. Din păcate, multe din fabricile de bere din acea perioadă au dispărut, nostalgia înlocuind mahmureala de a doua zi în mintea împătimiților de bere.
În anul 1810 este inaugurată Fabrica de Bere Solca, una dintre cele mai vechi din țară. Producerea berii în Solca este însă mult mai veche, datează de la începutul secolului al XVII-lea, atunci când călugării de la mănăstire produceau deja bere. Depozitele fabricii utilizează beciurile mănăstirii, situată în imediata apropiere. Acesta este unul din motivele pentru care administrarea fabricii a fost făcută de Fondul Bisericesc greco-ortodox al Bucovinei, care a arendat-o diferiților comercianți.
Timp de un secol, producția fabricii a crescut, ajungând la 850 de mii de litri anual în 1913 și un milion de litri în 1915. Din cauza Primului Război Mondial, producția scade la 10 mii în 1917. În 1922 cronicile vremii vorbesc de o fabrică cu tehnologie învechită ce produce doar 300 de mii de litri de bere pe an. Aceasta avea 10 muncitori și 4 funcționari. Iar în 1936, este găsită în statistici cu aceeași producție ca în 1922.
În noiembrie 1944 a fost încheiat ultimul contract de închiriere a Fabricii de Bere Solca de către Fondul Bisericesc, pe o durată de trei ani în care arendașul se angaja să crească producția de la 400 de mii de litri anual la 600 de mii. Antreprenorul a ținut fabrica în funcțiune până la 20 august 1947, activitatea sa fiind întreruptă la sfârșitul anului 1948.
După venirea comuniștilor la conducerea țării, fabrica este naționalizată și primește numele Fabrica de Bere “Constantin Dobrogeanu Gherea”. La 1 decembrie 1952, trece în administrația Fabricii de Spirt Rădăuți, devenind astfel o secție de producție a acesteia. Au loc procese de modernizare a fabricii, în trei etape (1954, 1965 și 1966), ce au ca rezultat creșterea producției de la 300 de mii de litri de bere pe an, la 4 milioane. Cu toate acestea, cererea depășește cu mult producția, care e destinată în mare parte exportului.
În 1973 se construiește un nou sediu administrativ, iar în 1983 se înființeazț un mic muzeu al berii. În 1984 fabrica beneficiază de o instalație de îmbuteliere a sticlelor cu o capacitate între 8.000 și 9.000 de sticle pe oră. În anii de glorie, fabrica a fost un punct de atracție al turiștilor, mai ales pentru faptul că erau serviți cu bere proaspătă. În acest sens este deschisă o berărie, situată în parcul central. În mijlocul parcului este amenajat monumentul “Halba de bere”, care devine un simbol al orașului.
Producția este întreruptă în 2004 pentru lucrări de modernizare, care însă nu au loc niciodată. În vara anului 2010, instalațiile și clădirile fabricii monument istoric sunt dărmate și vândute pe bucăți la fier vechi.
Istoria celorlalte fabrici celebre de bere din România, cred că o știți într-o oarecare măsură. Deși brandul continuă să existe Fabrica de Bere Azuga a fost și ea demolată, împărtășind soarta "suratei" din Solca. Fabrica data din 1870, a fost construită pe un teren ce aparținea moșiei regale. În 1900, a devenit societate pe acțiuni (anonimă). În 1927, era a treia fabrică de bere din România.
Nici Fabrica de Bere Grivița nu mai există. A fost dezafectată ca să se construiască Pasajul Basarab. Fabrica a fost construită în 1869 de germanul Erhard Luther, care vândut-o în 1905 frațiilor Czell. După această achiziție a devenit nr. 1 în România. În anii '70 fabrica "Luther" devenită Grivița a primit numele de Gambrinus.
O a patra fabrică de bere distrusă - înființată tot în jurul anului 1900 - este cea a lui Dumitru Marinescu Bragadiru. După naționalizare denumirea se schimbă din "Dumitru Bragadiru și fiii" în Bere Rahova. În prezent această bere, la fel ca berea Grivița, nu mai e pe piașă. Deși între berile Bragadiru și Luther s-a dus o lupta aprigă în perioada interbelică.
Și aici revine o întrebare, dacă ne gândim că totuși în perioada totalitaristă fabricile de bere de care au fost deposedați Bragadiru și Czell au continuat să producă. Oare care a fost cel mai prost regim din ultima sută de ani. Cel comunist ori cel actual?
