PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Există un mare interes în ceea ce privește zona de energie. Vedem aprecieri ale acțiunilor de zeci de procente doar în ultima lună și jumătate

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Există un mare interes în ceea ce privește zona de energie. Vedem aprecieri ale acțiunilor de zeci de procente doar în ultima lună și jumătate
scris 11 apr 2022

Companiile din energie, chiar și cele nucleare și care folosesc combustibili fosili, atrag tot mai mult interes din partea investitorilor, pe fondul crizei din ultimele luni, accentuată și de războiul din Ucraina. Pe termen lung, însă, direcția pe care se va merge va fi cea de energie regenerabilă. 

„Există un mare interes în ceea ce privește zona de energie, cu toate că petrolul a avut în primele săptămâni de după intrarea Rusiei în Ucraina creșteri spectaculoase, iar ulterior acestea au fost în bună parte șterse sau temperate. Dar, având în vedere că zona de energie rămâne la niveluri înalte și că există în continuare risc de volatilitate pe această piață, consider că pe lista titlurilor pe care piața le urmărește pot să se regăsească producători de shell&oil. Inclusiv pe această listă ar fi producători de gaz lichefiat sau titluri care dețin facilități, care permit exportul dinspre SUA spre Europa”, a spus, la PROFIT NEWS TV, Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România. 

Urmărește-ne și pe Google News

Acțiunile companiilor din domeniul energetic au reacționat deja, arată Cazacu, înregistrând creșteri exponențiale doar în ultima lună și jumătate. 

„Vedem aprecieri de zeci de procente doar în ultima lună și jumătate. Însă, cei care au o viziune pe termen lung și foarte lung pot să ia în calcul faptul că se creează acum o structură care le permite producătorilor, spre exemplu, să exporte gaz din SUA la niște contracte pe termen lung, ceea ce va face ca piața să se recalibreze. Adică, dincolo de momentul inițial de euforie, probabil că titlurile respective trebuie să se reașeze. Pe lângă acestea, am văzut și o reacție foarte importantă pe titluri din domeniul petrolier din SUA, pe una dintre ele a intrat chiar și Warren Buffett acum câteva săptămâni”, spune Claudiu Cazacu.

PROFIT NEWS TV Ion Lixandru, Proprietar al Camion Logistic și Romtrailer: Companiile mari de transport nu au probleme din cauza războiului din Ucraina. Firmele mici sunt cele afectate CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Ion Lixandru, Proprietar al Camion Logistic și Romtrailer: Companiile mari de transport nu au probleme din cauza războiului din Ucraina. Firmele mici sunt cele afectate

Potrivit datelor XTB, în domeniul gazului natural și al variantei sale lichefiate (LNG), EQT a beneficiat de contextul actual, acțiunile sale înregistrând un plus de 66% anul acesta. Firma extrage gaze naturale din munții Apalași, având rezerve de peste 700 miliarde de metri cubi. Dacă ar fi o țară, ar fi al 12-lea producător global. Planul său este de a-și cvadrupla posibilitatea de export LNG la 1,5 miliarde de metri cubi în 2030.

Cheniere Energy este cel mai mare producător de LNG din SUA și al patrulea din lume, operând două facilități în zona Gulf Coast a SUA. Europa intenționează diversificarea aprovizionării cu gaze naturale, Qatar și SUA fiind între statele care ar putea oferi cantități suplimentare de gaz natural lichefiat. 

Equinor, din Norvegia, al doilea mare furnizor de gaz pentru Europa, este un beneficiar net al condițiilor actuale de piață, cu estimări de profit cu peste 15% mai mari față de anul anterior (Bloomberg), însă acțiunea a înregistrat deja un avans de 41% anul acesta.

PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România: Mă aștept ca, în următoarea perioadă, piața de criptomonede să evolueze în tandem cu piața bursieră. Investitorii tind să fie mai degrabă precauți și să se orienteze către active mai sigure CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România: Mă aștept ca, în următoarea perioadă, piața de criptomonede să evolueze în tandem cu piața bursieră. Investitorii tind să fie mai degrabă precauți și să se orienteze către active mai sigure

Creșterea petrolului a adus un plus de 52,2% pentru Marathon Oil anul acesta. 

Occidental Petroleum a avansat cu 86%, ajutat și de anunțul preluării unei participații de către Warren Buffet. 

Devon Energy a avansat cu „doar” 33,5%, dar oferă un randament al dividendului de 6,57%. În eventualitatea prelungirii conflictului din Ucraina sau intensificării sancțiunilor, limitând suplimentar exporturile Rusiei, acțiunile producătorilor de petrol ar putea fi susținute suplimentar.

Vestas, producător de turbine eoliene, este văzut de analiști (date agregate Bloomberg) a înregistrat venituri în scădere cu 6% de la 18,4 miliarde de dolari. Cu toate acestea, și în ciuda prețurilor mari pentru metalele industriale, pe termen lung interesul mare pentru energie regenerabilă ar fi un factor favorabil companiei, mai ales dacă prețurile energiei rămân ridicate.

PROFIT NEWS TV Iulian Ardeleanu, Director General în Ministerul de Finanțe: Impunerea obligativității eFactura în sistemul B2B necesită derogări de la Comisia Europeană. Ne-am gândit la o etapizare, care va ține cont de firmele mai mici CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Iulian Ardeleanu, Director General în Ministerul de Finanțe: Impunerea obligativității eFactura în sistemul B2B necesită derogări de la Comisia Europeană. Ne-am gândit la o etapizare, care va ține cont de firmele mai mici

„Pe termen scurt există o luptă pentru că nevoia de energie este foarte mare și ce poți porni imediat sunt facilitățile deja existente care, în bună parte, sunt pe combustibil fosil.  Inclusiv cel mai poluant dintre acestea, cărbunele. Însă, pe termen de câțiva ani sau chiar mai lung, este destul de limpede că direcția pe care se merge este cea de energie regenerabilă și aici vorbim de eoliană, solară sau hidrogen. Exista diverse nume în acest domeniu, inclusiv în zona hidrogenului, care au fost extraordinar de puternic în atenția investitorilor în pandemie”, adaugă Claudiu Cazacu.

Un raport al Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), citat de XTB, a estimat că 5,7 miliarde de dolari în investiții anuale sunt necesare până în 2030, pentru dezvoltarea capacităților de energie solară, eoliană și alte forme de energie curată pentru a se asigura că încălzirea globală nu depășește „pragurile periculoase”. Statisticile indică o accelerare a procesului de tranziție către surse de energie regenerabilă.

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Există un mare interes în ceea ce privește zona de energie. Vedem aprecieri ale acțiunilor de zeci de procente doar în ultima lună și jumătate

Sursele de energie curată, inclusiv energia solară, eoliană, hidroenergetică, nucleară și bioenergetică, au generat un total de 38% din volumul de electricitate pe plan mondial, anul trecut, în comparație cu energia generată de cărbune (36%).

„În Europa avem, de asemenea, companii, una dintre cele mai cunoscute este cea în domeniul turbinelor eoliene, însă, la niște multipli de valoare deosebit de ridicați, ceea ce ne face să fim destul de reticenți în ceea ce privește nivelurile actuale de prețuri din piață, dar să ne dorim să avem în vedere aceste titluri, în momentul în care raportul dintre risc și recompensă se va modifica, ori printr-o creștere dovedită a sectorului, ori printr-o ajustare a cotațiilor, ori și una, și cealaltă. 

Exista însă un mare impuls în zona energiei regenerabile din partea grupurilor majore, din Germania, Spania, Franța, Italia sau chiar din Portugalia. Inclusiv în România sunt așteptate să fie avizate sute de MW de putere în perioada următoare”, explică Cazacu. 

PROFIT NEWS TV Mihai Mătieș, Fondator Mastermind Communications: Tot ce avem noi - munți, mare, lacuri, păduri, peisaje extraordinare - se cuantifică la final în puțin mai mult decât ce face doar Budapesta în turism CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Mihai Mătieș, Fondator Mastermind Communications: Tot ce avem noi - munți, mare, lacuri, păduri, peisaje extraordinare - se cuantifică la final în puțin mai mult decât ce face doar Budapesta în turism

În ceea ce privește România, Ministerul Energiei a anunțat că a lansat o cerere de propuneri pentru proiecte de energie verde în valoare totală de 457,7 milioane de euro cu o cofinanțare din partea UE, în cadrul Planului Național de Recuperare și Reziliență (NRRP). 

Ministrul a declarat că ”implementarea proiectelor eligibile pentru finanțare în cadrul acestei scheme de ajutor are ca scop creșterea capacității instalate de producție a energiei electrice din energie eoliană și solară, cu sau fără spații integrate de depozitare, cu aproximativ 950 MW. Investițiile reprezintă soluția pe termen lung pentru asigurarea securității energetice a țării”.

„Există și pe BVB companii care vor beneficia. Deocamdată însă e vorba de investiții foarte mari care trebuiesc făcute pentru a păstra o rețea echilibrată, pentru că altfel produci într-o anumită perioadă, atunci când bate vântul sau când ai soare și poate produci mai mult decât e nevoie. Iar dacă nu ai capacități de reglare, nu poți stoca această energie și s-ar putea atunci când ai nevoie și nu e soare sau nu bate vântul, să nu ai de unde acoperi, dacă te-ai bazat foarte mult pe această resursă fluctuantă. Deci, capacități care să includă și gaz natural sunt necesare pentru orizontul apropiat și mediu”, precizează Claudiu Cazacu. 

viewscnt
Afla mai multe despre
xtb romania
claudiu cazacu
companii energie
piata de energie
investitori energie
energie regenerabila