VIDEO Grecia redeschide vechiul palat al regelui Filip al II-lea al Macedoniei, după lucrări de 16 ani

VIDEO Grecia redeschide vechiul palat al regelui Filip al II-lea al Macedoniei, după lucrări de 16 ani
scris 5 ian 2024

Vechiul palat al regelui macedonean Filip al II-lea, una dintre comorile antice ale Greciei, unde Alexandru cel Mare a fost proclamat rege, a fost redeschis, după lucrări de restaurare care au durat 16 ani, informează AFP.

Acest palat din secolul al IV-lea î.Hr. este situat în Aigai, prima capitală a Regatului Macedoniei, în nordul Greciei. Se întinde pe o suprafață de 15.000 m2, în apropiere de satul Vergina, unde se află un muzeu al mormintelor macedonene, inclusiv cel al lui Filip al II-lea, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Avalanșă de creșteri salariale la marile lanțuri de supermarketuri din Ungaria. Cât câștigă un angajat la Lidl, Auchan, Aldi, SPAR, Penny CITEȘTE ȘI Avalanșă de creșteri salariale la marile lanțuri de supermarketuri din Ungaria. Cât câștigă un angajat la Lidl, Auchan, Aldi, SPAR, Penny

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis, care a luat parte la o ceremonie organizată la fața locului, s-a declarat încântat că publicul va putea descoperi un "monument de importanță mondială", care își va deschide porțile pentru vizitatori duminică.

Palatul regelui Filip al II-lea "are un caracter cultural și național, deoarece confirmă atemporalitatea greacă a Macedoniei de-a lungul secolelor", a spus el.

Viktor Orban ia în calcul să iasă din sală când se va vota la summitul UE ajutorul financiar pentru Ucraina CITEȘTE ȘI Viktor Orban ia în calcul să iasă din sală când se va vota la summitul UE ajutorul financiar pentru Ucraina

Situl include palatul regal, format în principal dintr-un peristil, o galerie de coloane dorice care înconjoară curtea palatului și agora, unde macedonenii se reuneau pentru a lua decizii", a explicat arheologul Agueliki Kottaridi, citat vineri de cotidianul Kathimerini.

În acea curte, care putea găzdui 8.000 de persoane, Alexandru cel Mare a fost proclamat rege al Macedoniei în anul 336 î.Hr., după asasinarea tatălui său, Filip al II-lea.

A moștenit atunci un regat puternic, care i-a permis să unească Macedonia și orașele-stat grecești pentru a invada Imperiul Persan.

Palatul a fost distrus de romani în anul 148 î.Hr., iar săpăturile au început în 1865 și au continuat "sporadic" până în secolul al XX-lea, potrivit arheologilor.

Kremlinul are o listă de active occidentale care ar fi confiscate dacă G7 ar decide confiscarea rezervelor blocate ale băncii centrale CITEȘTE ȘI Kremlinul are o listă de active occidentale care ar fi confiscate dacă G7 ar decide confiscarea rezervelor blocate ale băncii centrale

Începută în 2007, restaurarea sa a beneficiat de un buget de 20,3 milioane de euro, inclusiv fonduri europene.

Țară bogată în situri antice, printre care emblematicul templu Partenon de pe colina Acropole din Atena (secolul al V-lea î.Hr.), Grecia investește în conservarea acestora, o sursă de importante venituri turistice.

De peste trei decenii, Grecia solicită returnarea celebrelor Frize ale Partenonului, expuse la British Museum din Londra, care, potrivit oficialilor din Atena, au făcut obiectul unui "jaf" în secolul al XIX-lea, când țara balcanică se afla sub ocupație otomană.

VIDEO Prezentatoare TV, concediată pentru că a pus un pahar Starbucks pe birou CITEȘTE ȘI VIDEO Prezentatoare TV, concediată pentru că a pus un pahar Starbucks pe birou

Acest diferend a provocat la sfârșitul lunii noiembrie 2023 o dispută diplomatică între Kyriakos Mitsotakis și omologul său britanic, Rishi Sunak, care a anulat în ultima clipă o întâlnire programată la Londra între cei doi premieri, în cadrul căreia chestiunea frizelor urma să fie discutată.

VIDEO POATE FI VĂZUT AICI

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
palat