Miliardarul Alexey Mordashov a propus înființarea unui consorțiu rusesc care să investească miliarde de dolari pentru a dezvolta o alternativă la soluțiile software pentru companii oferite de grupul german SAP, care și-a redus operațiunile din Rusia din cauza războiului din Ucraina, transmite Reuters.
În luna aprilie 2022, SAP a anunțat planuri care vizau ieșirea din Rusia și a permis contractelor de mentenanță cu clienții să expire la finele lui 2023, arată Agerpres.
Găsirea unei alternative la SAP, ale cărei programe software ajută companiile să gestioneze diferite operațiuni, de la marketing și resurse umane și până la logistică și achiziții, este crucială pentru Rusia, în condițiile în care vrea să se dezvolte fără accesul la multe tehnologii occidentale.
"Vedem diferite încercări, diferite proiecte în Rusia, dar credem că deocamdată nu există sisteme care să răspundă, în primul rând, nevoilor clienților industriali și să înlocuiască funcționalitatea oferită de SAP", a declarat marți Alexey Mordashov, cel mai mare acționar de la producătorul de oțel Severstal, la un forum organizat la Nizhny Novgorod.
Mordashov a dezvăluit că Severstal și compania de petrochimie Sibur dezvoltă soluții software care, peste aproximativ cinci ani, ar urma să fie comparabile cu soluțiile SAP, dar a sugerat că ar fi nevoie de un consorțiu de mari companii rusești care să răspundă la această provocare.
"Înțelegem că vorbim de sume de ordinul miliardelor de dolari, de care vom aveam nevoie pe parcursul a cinci ani, pentru a crea ceva comparabil cu SAP", a spus Mordashov, făcând referire în special la software-ul ERP destinat planificării resurselor companiilor.
"Nu avem alternativă. SAP devine învechit, suntem izolați de vânzător, nu putem face update-urile necesare, în primul rând, pentru securitatea cibernetică", a spus Mordashov.
CITEȘTE ȘI Rusia construiește un nou gazoduct către China. Capacitatea, similară celei a Nord Stream 1Un purtător de cuvânt de la SAP a spus că firma a implementat și respectat sancțiunile impuse Rusiei de la debutul conflictului din Ucraina. "Începând din data de 20 martie 2024, toate serviciile rămase pentru clienții și parteneri ruși au fost terminate, în linie cu cel de-al 12-lea pachet de sancțiuni UE. O mică echipă lucrează pentru obligațiile juridice și contractuale restante", a informat SAP.
Grupul german SAP, cea mai mare companie de tehnologie din Europa, este prezent și pe piața din România.