Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei și fost președinte al țării, Dmitri Medvedev, a estimat că până la sfârșitul acestui an prețul gazului va ajunge la 5.000 de euro per mia de metri cubi de gaz, cu o creștere pe care țările occidentale o leagă de invazia militară rusă din Ucraina, după cum relatează postul italian Rai News, citat de Rador.
„Din cauza faptului că prețul gazelor a crescut, ajungând la 3.500 de euro per mia de metri cubi, sunt nevoit să revizuiesc în sus costul așteptat, care va ajunge la 5.000 de euro până la sfârșitul lui 2022”, a scris Medvedev pe canalul său Telegram și, adresându-se șefilor de stat europeni, a încheiat postarea scriind „Salutări călduroase”.
Cuvintele fostului președinte rus alimentează și mai mult temerile care, din cauza creșterii continue a prețului gazelor, stăpânesc întreaga Europă. O problemă centrală și în campania electorală italiană pentru alegerile din 25 septembrie, notează Rai News. Toți liderii de partid cer guvernului de la Roma să ia măsuri pentru a ușura poverile gospodăriilor și întreprinderilor, însă executivul italian anunță că deocamdată nu sunt prevăzute măsuri iminente în acest sens.
Între timp, la Bruxelles, se lucrează la ipoteza plafonării prețurilor gazelor și se pregătește o reuniune extraordinară a miniștrilor energiei.
Ministrul german al energiei, Robert Habeck, a declarat pentru Der Spiegel că depozitele de gaze ale Germaniei se umplu mai repede decât se aștepta, în ciuda incertitudinii legate de aprovizionarea prin intermediul unei conducte cheie din Rusia. „Companiile vor putea să-și ia apoi gaze din instalațiile de stocare, așa cum a fost planificat, pentru a le furniza industriei și gospodăriilor”.
Germania face tot posibilul pentru a termina operaținea de stocare a gazelor la timp pentru iarnă. Coaliția de guvernământ de la Berlin a impus ca până în octombrie facilitățile să fie pline 85% și 95% până în noiembrie. Potrivit celui mai recent raport al Federal Network Agency, vineri zăcămintele strategice de gaze au fost umplute în proporție de 81,3%, cu fluxuri prin Nord Stream la aproximativ 20% din capacitate.
Rușii ard gazul degeaba, la propriu
În acest context, Rusia arde cantități mari de metan la uzina sa din Portovaya, în apropiere de granița cu Finlanda. Acest lucru a fost dezvăluit de o analiză a companiei norvegiene Rystad Energy publicată de BBC, care a difuzat câteva imagini cu flăcările mari care se înalță din centrala administrată de Gazprom, imagini luate prin satelit și care arată radiațiile infraroșii cauzate de arderea gazelor.
Potrivit unor experți, ar fi vorba chiar de gazul destinat exportului în Germania. Portovaya se află lângă o stație de compresoare la începutul conductei Nord Stream 1, care transportă gaze către Berlin. Conform estimărilor raportate, în fiecare zi o cantitate de gaz în valoare de 10 milioane de dolari (circa 10 milioane de euro) se preface în fum.
Potrivit unui articol din Wall Street Journal scris de doi experți americani în energie, Paul Roderick Gregory de la Institutul Hoover (Stanford) și Ramanan Krishnamoorti de la Universitatea din Houston, gazul nevândut trebuie distrus, cu daune grave pentru economia rusă, pentru a evita pagube mai mari care pot fi aduse zăcămintelor, sau rețelei de distribuție.
Până la sfârșitul anului 2022, Rusia va fi transportat în Europa doar 19 miliarde de metri cubi, în loc de cele 55 de miliarde. Dar, pe de altă parte, dacă Rusia nu vinde Europei, ce altceva poate face? Prea puține lucruri cu gazul (pentru petrol este mai simplu, se transportă pe nave). Să-l păstreze? Capacitățile de stocare a gazelor rusești sunt pe cale de epuizare. Să închidă puțurile și să sisteze extracția? Există riscuri tehnice. Astfel că îl arde și, în afară de daunele aduse mediului, gestul mai înseamnă și distrugerea unei resurse primare pentru economia rusă. Într-un moment crucial pentru Putin, care are nevoie de resurse financiare pentru cheltuielile militare. Dar poate că nu a avut de ales, scrie Rai News.
Piața din Amsterdam și o bulă financiară precum Lehman Brothers?
Companiile energetice semnează între ele contracte de furnizare a metanului în care sunt concordate prețurile de vânzare. Cu toate acestea, pentru comercianții care doresc să cumpere gaze în afara acestor contracte există o așa-numită piață „la fața locului”, cel mai important exemplu fiind bursa din Amsterdam, unde Title Transfer Facility este indicele de referință european al gazelor. O piață definită de mulți drept „speculativă”, dar care afectează și facturile noastre.
Dar de ce Europa și în special Olanda s-a opus atât de mult plafonării prețului gazelor? Pentru a-și menține echilibrul cu țările străine. Explozia facturii la energie a înrăutățit mult raportul comercial al marilor exportatori neți precum Germania, Italia sau Spania cu restul lumii. Până în 2021 aceste mari țări europene au exportat mult mai mult ca valoare decât au importat; excedentul lor comercial a fost atât de robust încât a menținut în surplus soldul contului curent al întregii zone. În vremuri normale, zona avea un excedent de peste 40 de miliarde de euro pe lună față de restul lumii. Care a dispărut în aceste vremuri de război.
Între primul și al doilea trimestru din 2022, Olanda și-a dublat surplusul depășind toate așteptările. De ce? Probabil chiar datorită impactului pozitiv al pieței europene de referință, TTF din Amsterdam, asupra prețului gazului. În realitate, este o piață mică, cu o valoare a contractelor tranzacționate de unul sau două miliarde pe zi (comparativ cu cele două mii de miliarde de la bursa Brent din Londra). Numai că explozia prețurilor de la TTF permite Olandei să înregistreze surplusuri în creștere în detrimentul crizei dramatice din restul Europei, acesta fiind de altfel și motivul pentru care guvernul de la Haga se opune cu înverșunare oricărei forme de control al gazelor.
Schimburile de la TTF reflectă situația dramatică din Europa. Iar deasupra gazului plutește spectrul crahului Lehman Brothers: prețurile se răsucesc ca într-o spirală care a epuizat deja afacerile, a interzis operatorii minori și speculativi și a anulat încrederea între contrapărți: iar primele victime sunt micii comercianți cu amănuntul care nu-și pot plăti comenzile. De câteva săptămâni încoace și până la toate termenele până în primăvara lui 2024, prețurile zilnice de livrare sunt între 265 și 340 de euro pe MWh.
Și, spre deosebire de falimentul Lehman, în cazul gazelor nu există bănci centrale care să poată interveni pentru a salva ceea ce poate fi salvat!, notează Rai News.
O altă mare problemă o reprezintă garanțiile financiare dintre părți. Articolele tranzacționate pe TTF necesită plata unei „marje” (aproximativ 80% din profitul zilnic în numerar). Un mecanism împrumutat de la marile burse și care pentru operatorii de vârf precum Eni și Enel înseamnă sute de milioane de euro. Dar la care cei mici nu au acces.
Calea de ieșire: raționalizare și distrugerea cererii până în 2024
Una dintre soluțiile pentru a ieși din această situație este o raționalizare a proviziilor. Unii comercianți, așa cum a raportat ziarul Il Corriere della Sera, afirmă că: „Decolarea prețurilor la TTF, oricât de brutală ar fi ea, semnalează că piața funcționează corect. Și ne spune că stocurile europene, deși pline, s-ar putea să nu fie suficiente, că raționalizarea și ulterioara recesiune sunt posibilități reale și că până în 2024 lucrurile nu se vor îmbunătăți”.
