Numărul vizitatorilor străini din Turcia a crescut

Numărul vizitatorilor străini din Turcia a crescut
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 aug 2022

Numărul vizitatorilor străini care au sosit luna trecută în Turcia a crescut cu 53% față de perioada similară din 2021, sporind așteptările de redresare a sectorului, pentru a sprijini economia, afectată de deprecierea lirei turcești și de inflația ridicată, transmite Reuters.

Nivelul din iulie este peste cel anterior pandemiei și deschide calea pentru îndeplinirea obiectivului autorităților turce de a avea anul acesta 47 milioane de turiști și venituri de 37 miliarde de dolari, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
CONFIRMARE Listarea Hidroelectrica poate fi amânată. Un nou termen maxim, avansat însă de autorități CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Listarea Hidroelectrica poate fi amânată. Un nou termen maxim, avansat însă de autorități

Dintre cei 6,67 milioane de turiști care au venit luna trecută în Turcia, mulți sunt ruși bogați, afectați de restricțiile de călătorie aplicate de statele occidentale după invadarea Ucrainei de către Rusia. Dar a crescut semnificativ și numărul turiștilor din Germania și Marea Britanie.

"Cifrele din iulie sunt solide și așa sunt și pentru august. Când ne uităm la rezervările actuale, numărul de zboruri și locuri alocate de operatori pentru septembrie, octombrie și noiembrie, se pare că obiectivul autorităților turce va fi îndeplinit. Rușii bogați, care preferau destinații de vacanță mai scumpe, cum ar fi Spania, Franța, Italia și Grecia, s-au reorientat spre Turcia, în urma restricțiilor de călătorie impuse de statele occidentale", a apreciat Bulent Bulbuloglu, vicepreședintele Federației hotelierilor din Turcia (TUROFED).

În primele șapte luni din 2022, cei mai mulți turiști au venit din Germania (2,99 milioane), Rusia (2,2 milioane) și Marea Britanie (1,8 milioane). Numărul total al vizitatorilor străini în Turcia a crescut cu 128% în perioada ianuarie-iulie 2022, la 23,03 milioane, sub nivelul din 2019, de 24,7 milioane.

"În special numărul rușilor crește zilnic. Acum avem zilnic 80 de zboruri din Rusia în Antalya și știm că acest număr crește", a afirmat Ulkay Atmaca, director general al Innvista Hotels. Acesta a adăugat că perspectivele pentru următoarele două luni sunt de asemenea optimiste și se așteaptă ca sezonul să fie prelungit până în noiembrie.

Deprecierea lirei turcești face de asemenea Turcia o destinație mai atractivă pentru vizitatorii străini.

Pe parcursul anului 2021, lira turcească a pierdut 44% din valoare în raport cu dolarul, la care s-a adăugat o nouă depreciere de 26% de la 1 ianuarie 2022 și până în prezent, în pofida intervențiilor repetate pe piață ale Băncii Centrale. Moneda Turciei are una dintre cele mai slabe evoluții în rândul monedelor de pe piețele emergente.

"Turcia are un avantaj major în privința prețurilor, comparativ cu rivalele din Europa. Și, fără îndoială, recenta depreciere a lirei face țara mai atractivă", a declarat Bulbuloglu.

În 2021, veniturile din turism s-au dublat la aproape 25 miliarde de dolari, dar sub nivelul de 34,5 miliarde de dolari înregistrat în 2019, când 45,1 milioane de turiști străini au venit în Turcia. 

viewscnt
Afla mai multe despre
turcia
turism