Grecia a declanșat vânzarea unei participații de 20% la National Bank, evaluare de aproape 1 miliard de euro

Grecia a declanșat vânzarea unei participații de 20% la National Bank, evaluare de aproape 1 miliard de euro
scris 13 nov 2023

Grecia a anunțat că intenționează să vândă o participație de 20% la National Bank of Greece (NBG), după ce a finalizat vânzarea pachetului de 9% la Alpha Bank către UniCredit, în cadrul planului de a renunța la acțiunile deținute la băncile țării, transmite Reuters.

Acțiunile NBG, a doua bancă din Grecia după capitalizarea bursieră, vor fi vândute printr-o ofertă publică și printr-un plasament privat în perioada 14 - 16 noiembrie, la un preț cuprins între 5 și 5,44 euro per titlu, a informat Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF). Acesta deține participații la primele patru bănci comerciale grecești, după ce a injectat aproximativ 50 de miliarde de euro pentru a le recapitaliza în perioada crizei financiare, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Zelenski enumeră România printre statele care au ajutat Ucraina cu apărarea antiaeriană: „Nu putem vorbi deschis despre toate acum” CITEȘTE ȘI Zelenski enumeră România printre statele care au ajutat Ucraina cu apărarea antiaeriană: „Nu putem vorbi deschis despre toate acum”
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Luni, acțiunile NBG înregistrau la Bursa de la Atena un declin de aproximativ 1%, la 5,39 euro, participația de 20% fiind evaluată la aproximativ un miliard de euro.

"Din participația de 20%, 17% va fi oferită fondurilor și 3% investitorilor de retail. Dacă va exista o cerere solidă, HFSF ar putea majora la 22% participația oferită spre vânzare", a declarat pentru Reuters un oficial elen implicat în proces.

Tot luni, Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) a anunțat că a vândut un pachet de 9% din acțiunile Alpha Bank către UniCredit, pentru 293,5 milioane de euro, după ce banca italiană a venit cu o ofertă îmbunătățită.

Luna trecută, HFSF a vândut o participație de 1,4% deținută la Eurobank înapoi băncii.

Carrefour revine în Bulgaria, după o pauză de 7 ani CITEȘTE ȘI Carrefour revine în Bulgaria, după o pauză de 7 ani

În prezent, HFSF deține 40,4% din NBG și 27% din Piraeus Bank.

"Procesul în derulare privind vânzarea participației în Alpha Bank nu va întârzia vânzarea acțiunilor National, planificată în următoarele săptămâni". Există interes din partea investitorilor internațional pentru NBG, susțin sursele.

În ultimii ani, Grecia a atras investiții semnificative, în urma redresării economiei. Luna trecută, agenția de evaluare financiară S&P Global a revizuit în creștere ratingul țării la "investment-grade" (recomandat pentru investiții), după 13 ani în care a fost retrogradată la "junk" (nerecomandat pentru investiții).

Ungurii vor gazele din Marea Neagră. Ministrul lor de Externe, Peter Szijjarto, va fi prezent mâine la București la o conferință pe tema gazelor CITEȘTE ȘI Ungurii vor gazele din Marea Neagră. Ministrul lor de Externe, Peter Szijjarto, va fi prezent mâine la București la o conferință pe tema gazelor

Anul acesta, băncile elene se așteaptă la profituri semnificative și speră să plătească dividende în 2024, pentru prima dată din 2010, când a izbucnit criza datoriilor suverane.

Anterior a fost anunțat că Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) intenționează să demareze în următoarele săptămâni procesul de vânzare a participației de 20% la National Bank (NBG), al doilea creditor al țării, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) va vinde separat participațiile la National Bank of Greece (NBG), Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank, pe care le-a achiziționat după ce a injectat aproximativ 50 miliarde de euro pentru recapitalizarea creditorilor, în timpul crizei datoriilor suverane, era arătat.

VIDEO Putin face glume pe seama ploșnițelor în mari orașe europene CITEȘTE ȘI VIDEO Putin face glume pe seama ploșnițelor în mari orașe europene

HFSF a decis anul acesta să înceapă vânzarea acțiunilor deținute, în condițiile redresării creditorilor.

Luna trecută, HFSF a vândut o participație de 1,4% deținută la Eurobank înapoi băncii și a invitat investitorii să depună oferte pentru o participație de 9,4% la Alpha Bank, pe care UniCredit vrea de asemenea să o achiziționeze.

În prezent, HFSF deține 40,4% din NBG, cu o capitalizare bursieră de 4,9 miliarde de euro, și 27% la Piraeus Bank.

Turcia anunță venituri record din turism CITEȘTE ȘI Turcia anunță venituri record din turism

„Procesul în derulare privind vânzarea participației în Alpha Bank nu va întârzia vânzarea acțiunilor National, planificată în următoarele săptămâni”. Există interes din partea investitorilor internațional pentru NBG, susțin sursele.

În ultimii ani, Grecia a atras investiții semnificative, în urma redresării economiei. Luna trecută, agenția de evaluare financiară S&P Global a revizuit în creștere ratingul țării la „investment-grade” (recomandat pentru investiții), după 13 ani în care a fost retrogradată la „junk” (nerecomandat pentru investiții).

Anul acesta, băncile elene se așteaptă la profituri semnificative și speră să plătească dividende în 2024, pentru prima dată din 2010, când a izbucnit criza datoriilor suverane.

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
banca