Agrokor vrea să se listeze la bursă. Cel mai mare retailer din Balcani, cu datorii egale cu 16% din PIB-ul Croației, s-a înțeles cu creditorii în privința reorganizării

Agrokor vrea să se listeze la bursă. Cel mai mare retailer din Balcani, cu datorii egale cu 16% din PIB-ul Croației, s-a înțeles cu creditorii în privința reorganizării
scris 4 sep 2018

Grupul croat Agrokor, cel mai mare retailer din Balcani, intrat sub controlul statului din cauza datoriilor acumulate, vrea să se listeze la bursă în următorii patru ani și să revitalizeze lanțul de supermarketuri Konzum, principala afacere aducătoare de venituri a grupului.

Fabris Perusko, numit la șefia grupului de către Tribunalul Comercial din Zagreb în luna februarie, spune că acordul încheiat recent cu creditorii grupului, după șase luni de negocieri intense, îi va da posibilitatea să se concentreze în sfârșit asupra strategiei de afaceri a Agrokor pe termen scurt și mediu.

Urmărește-ne și pe Google News

Planurile Agrokor includ listarea unui pachet de acțiuni pe bursă într-un interval de cel mult patru ani, recâștigarea încrederii în rândul finanțatorilor și al furnizorilor, precum și consolidarea poziției Konzum pe piața de retail din Croația, potrivit Reuters.

Proprietarul Agrokor, cel mai mare retailer din Balcani, a fost arestat în Londra CITEȘTE ȘI Proprietarul Agrokor, cel mai mare retailer din Balcani, a fost arestat în Londra

Konzum este cel mai mare lanț de supermarketuri din Croația, cu o rețea de aproape 800 de unități. Compania contribuie cu 45% la veniturile Agrokor, însă se confruntă cu o concurență crescută din partea retailerilor internaționali, în frunte cu Lidl și Kaufland.

Șeful Agrokor apreciază că eficientizarea operațiunilor Konzum și obținerea unor contracte mai avantajoase cu furnizorii vor ajuta compania să își întărească poziția pe piața locală.

Agrokor, o afacere de familie fondată de croatul Ivica Todoric, s-a extins agresiv în cei peste 40 de ani de existență, ajungând să dețină mai mult de o sută de companii în Balcani, cu venituri anuale de aproape 6,5 miliarde de euro și circa 60.000 de angajați.

Justiția maghiară respinge cererea Croației de extrădare a CEO-ului MOL, acuzat pentru dare de mită în vederea preluării controlului INA CITEȘTE ȘI Justiția maghiară respinge cererea Croației de extrădare a CEO-ului MOL, acuzat pentru dare de mită în vederea preluării controlului INA

Pe lângă lanțul de supermarketuri Konzum, printre principalele companii aflate sub umbrela grupului se numără Mercator, unul dintre cele mai mari grupuri de retail din Slovenia, producătorul de înghețată Ledo, producătorul de ulei comestibil Zvijezda, cel mare din Croația, și Sarajevski kiseljak, cel mai mare îmbuteliator de apă minerală din Bosnia și Herțegovina.

Din aprilie 2017, grupul se află sub controlul statului croat, după ce a acumulat datorii de aproximativ 58 miliarde de kuna (7,8 miliarde de euro), echivalentul a circa 16% din PIB-ul Croației.

În iulie anul acesta, Agrokor a ajuns la un acord cu cei peste 5.700 de creditori privind reorganizarea grupului.

Potrivit acordului, cel mai mare creditor al Agrokor, banca rusă Sberbank, va deveni principalul acționar al grupului restructurat, cu o participație de 39,2%. Deținătorii de obligațiuni vor avea o participație agregată de 25%, mai multe bănci croate vor deține împreună un pachet de 15,3% din acțiuni, iar VTB, a doua cea mai mare băncă din Rusia, va avea o participație de 7,5%.

viewscnt
Afla mai multe despre
agrokor
bursa
listare
creditori
acord
datorii
intelegere
konzum