Agenția de turism Christian Tour, amendată de ANPC. Ce nereguli au găsit inspectorii

Agenția de turism Christian Tour, amendată de ANPC. Ce nereguli au găsit inspectorii
scris 19 mai 2022

Agenția de turism Christian Tour a fost amendată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) cu 90.000 de lei pentru mai multe nereguli, printre care afișarea prețului în euro la pachete de servicii turistice din România și indicarea unor reduceri fără a se putea demonstra acest lucru în istoricul prețului.

Cum se poate menține și dezvolta pe piață un brand românesc va fi explicat la Videoconferința Profit.ro - Branduri românești - Made in Romania 
post criză

Evenimentul, organizat împreună cu Lensa și Grupul Nordis, este programat pentru 23 mai, urmând să fie transmis în direct și la PROFIT NEWS TV

DETALII AICI

ANPC a anunțat că reprezentanții Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București (CPCMB) au verificat respectarea prevederilor legale la șapte agenții de turism aparținând operatorului economic SC Christian'76 Tour SRL, ca urmare a numărului însemnat de  reclamații primite, pe această temă, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Accor se extinde în România, cu deținătoarea companiei Paloma Tours. Conac în stil brâncovenesc - transformat în hotel CITEȘTE ȘI FOTO Accor se extinde în România, cu deținătoarea companiei Paloma Tours. Conac în stil brâncovenesc - transformat în hotel

”De-a lungul anilor, am făcut dese avertizări legate de activitatea operatorilor economici din turism. Speram ca acest mesaj să ajungă și la agenții, dar iată că nu m-am făcut înțeles. Este momentul în care sancționarea a devenit obligatorie. Vom demara o tematică, la nivel național pe acest subiect. Se apropie perioada vacanțelor și trebuie să fim siguri că niciun consumator nu va fi înșelat,” a declarat directorul general ANPC, Paul Anghel.

Echipele de control au constatat indicarea unor reduceri de prețuri fără a se putea demonstra această diminuare în istoricul prețului, menționarea prețurilor folosind sintagma ”de la...” fără a preciza un preț maxim, indicarea taxei incluse, nefiind specificat clar la ce tip de taxe se referă mențiunea, în condiția în care în contract apăreau și taxe neincluse.

De asemenea, comisarii au mai descoperit afișarea prețului în euro la pachete de servicii turistice din România, lipsa afișării cursului de schimb valutar în agenții și existența a două puncte de lucru cu sediu expirat.

În urma controalelor realizate, comisarii CPCMB au aplicat amenzi în valoare de  90.000 lei, trei avertismente și au formulat șapte propuneri de încetare a practicilor incorecte.

ANPC îndeamnă consumatorii ca la achiziția unui pachet de servicii turistice să solicite toate informațiile legate de destinație, cazare, transport, serviciile de masă, precum și de modalitățile de plată.

De asemenea, turistul trebuie să fie informat cu privire la regimul pașapoartelor și al vizelor, dar  și al formalitățile de sănătate, necesare pentru călătorie și ședere. 

ANPC a mai menționat că agențiile de turism au obligația să încheie polițe de asigurare cu societăți de asigurare agreate de Ministerul Turismului.

”În contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice încheiat între agențiile de turism și turiști, indiferent de modul de prezentare a acestuia (catalog, pliant sau alt înscris) este obligatoriu să se consemneze faptul că turistul este asigurat pentru insolvabilitatea sau falimentul agenției de turism, precum și condițiile și termenele în care turistul poate solicita plată despăgubirilor”, a precizat ANPC.

viewscnt
Afla mai multe despre
christian tour
anpc