Cu o experiență de peste 15 ani în aria litigiilor, Luiza s-a specializat în mod particular în domeniul litigiilor fiscale, a celor de dreptul muncii, precum și în aria litigiilor de dreptul mediului. Ea deține o experiență vastă în coordonarea proiectelor complexe, începând cu cele vizând auditurile financiare, începând cu fazele administrative ale procedurilor și până la soluționarea definitivă a litigiilor fiscale în legătură cu acestea.
Înainte de a se alătura echipei SAA, Luiza a lucrat în cadrul unuia dintre cele mai importante birouri de avocatură afiliate Big Four, unde a coordonat cu succes un portofoliu vast de mandate, oferind în timp util și într-o manieră riguroasă asistență juridică dar și reprezentarea clienților în fața tuturor instanțelor de judecată și a autorităților competente din România.
Anterior, Luiza a activat în cadrul biroului local al unei firme de avocatură din Magic Circle (Clifford Chance Badea) precum și în cadrul uneia dintre cele mai bine cotate firme de avocatură din România (NNDKP), unde și-a format o experiență semnificativă în domeniul litigiilor și al arbitrajului.
Clienții o descriu pe Luiza drept un avocat de încredere, iscusit, oferind opinii și strategii oportune și originale.
Silviu Stratulat (Managing Partner) a declarat: „Suntem încântați să o avem alături pe Luiza! Mulți dintre cliențîi noștri au manifestat un interes semnificativ în domeniul fiscal și am identificat o nevoie stringentă de un litigant de calibru înalt, care să ii sprijine în această arie. Luiza este un avocat reputat, care, de-a lungul timpului, a acordat asistență juridică clienților într-o gama variată de litigii.
Cunoștințele și experiență ei pe piață locală cu siguranță vor adaugă un plus valoare capacităților existente ale firmei și vor permite echipei noastre să deservească și mai bine cliențîi din regiune.”
Luiza colaborează constant cu publicațiile juridice, redactând numeroase articole de drept fiscal și de drept civil procesual.
Pentru mai multe informații cu privire la această știre sau la serviciile oferite de firma de avocatură Stratulat Albulescu, vă rugăm să o contactați pe Delia Bîjnea (Head of Marketing and Communications), pe adresa de e-mail: DBijnea@saa.ro.