VIDEO Ministrul Finanțelor nu vede ce relevanță ar avea că masa de Paște este de 1 leu sau 1.000 de lei

VIDEO Ministrul Finanțelor nu vede ce relevanță ar avea că masa de Paște este de 1 leu sau 1.000 de lei

Inquam Photos/Octav Ganea

scris 21 apr 2022

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, spune că nu a alocat încă o sumă pentru masa de Paște, dar că nu vede relevanța dacă este nevoie de 1 leu, 2 lei, 10 lei ori 1.000 de lei.

„O sumă care mie mi se pare normală, unui alt om i se pare prea mare, altuia i se pare insuficientă.” 

Urmărește-ne și pe Google News

Acesta spune că cel mai important de Sărbători este „să ne uitam din nou în ochii oamenilor cu care locuim sau ne petrecem viața și să ne aducem aminte că cel mai important lucru este să fim aproape de ei.”, scrie Hotnews.ro

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: În acest moment, atenția investitorilor se duce mai mult către zona de cripto. Bitcoin este în continuare favorizat CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: În acest moment, atenția investitorilor se duce mai mult către zona de cripto. Bitcoin este în continuare favorizat

Ministrul Finanțelor a declarat totodată că nu a alocat un buget pentru masa de Paște și că ar trebui să vedem ce este cu adevărat important de aceste sărbători.

„Nu am alocat niciun buget, nici nu am fost la cumpărături. Îndemnul meu ar fi să cumpărăm produse românești și să căutăm să vedem dincolo de masa de Pasti sau în același timp să vedem ce e mai important de aceste sărbători. Aceste sărbători ne spun că trebuie să ne uitam din nou în ochii oamenilor cu care locuim sau ne petrecem viața și să ne aducem aminte că cel mai important lucru este să fim aproape de ei. Mai mult cred ca ar fi bine să ne uitam și la cei în nevoie și să-i sprijinim.”, a spus ministrul Adrian Câciu.

Ministrul a continuat, susținând de ce nu i se pare relavantă suma pentru masa de Paște.

„Nu am o sumă alocată și nici nu cred ca e relevant daca sunt 1 leu, 2 lei, 10 lei 1.000 de lei, nu vreau să dau sume (..) O sumă care mie mi se pare normală, unui alt om i se pare prea mare, altuia i se pare insuficientă. Să nu fiu interpretat greșit, este o chestiune de educație financiară. Cred ca multi dintre noi trebuie sa invatam sa ne uitam la ceea ce avem nevoie cu adevarat, nu la ceea ce .. sau la ceea ce ne dorim trebuie sa gasim resurse, dar la ceea ce avem nevoie, acela este cel mai important și ceea ce avem nevoie este să fim împreună cu familia de Paște.

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare

Chestia de renunțare la dorință este o chestiune de amânare sau de creare a unui plan. La mine deviza este dacă ai un vis, nu-l chema vis, ci numește-l plan și creează contextul să ajungi la el și, dacă ai un coșmar nu-l numi așa, ci numește-l provocare și găsește contextul de a ieși din el. Nu trebuie neapărat să ne gândim la renunțări când acele lucruri sunt strict necesare și ne fac bine și avem posibilitatea să le procurăm. Cel mai important în această săptămâna și de fapt tot timpul este să nu uităm că suntem oameni și avem oameni lângă noi. Cred că asta ar trebui să restabilim în societate.", a spus Câciu.

Câciu: Inflația a crescut mai rapid decât s-a prognozat. Vor mai fi 2-3 luni complicate

Ministrul a anunțat că Guvernul a aprobat joi schema de ajutor de stat pentru investițiile majore în economie de 200 milioane de euro cu accent pe industria prelucratoare, transporturi, asistența sanitară și socială.

Câciu a spus că până la finalul anului guvernul va mai veni cu 2 scheme de ajutor de stat pentru zona de procesare-prelucrare.

Referitor la creșterea prețurilor și a inflației, Câciu a spus că inflația a crescut mai rapid decât s-a prognozat inițial, principalele cauze fiind creșterea prețurilor la energie și conflictul din Ucraina.

„Sunt componente care vin din puseul inflaționist extern. Soluția este să reduci dependența de importuri. Vor mai fi 2-3 luni complicate. Puseul inflaționist are la bază criza prețurilor la energie, efectele conflictului asupra fluxurilor mondiale de comerț și aprovizionare pe zona alimentară. (..) Soluția va fi producție mai mare și ofertă mai mare. Și la energie e la fel - ofertă mai mare ca să avem prețuri mai mici.”, a mai precizat acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul finanțelor
adrian câciu