Schimbare la Fornetti România

Schimbare la Fornetti România

Cristian Andrei

Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 27 mai 2019

Cristian Andrei, instalat în urmă cu un an la conducerea subsidiarei din România a producătorului ungar de produse congelate de patiserie Fornetti, deținut de consorțiul elevețiano-irlandez Arytza, a fost revocat din funcția de administrator al companiei.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Pe acest post a fost numit, în locul său, József Szász, Operations Manager Intersnack Romania. Acesta va fi și noul director general al Fornetti România, prin acordul părților.

Urmărește-ne și pe Google News

Cristian Andrei s-a alăturat companiei Fornetti în ianuarie 2017 și a coordonat acțiunile de Logistică-Aprovizionare și Producție, anterior lucrând la Heineken România, unde a fost Manager de Întreținere Autonomă.

Doar patru din zece cumpărători români reclamă calitatea serviciilor sau produselor achiziționate, chiar dacă nemulțumiți sunt mai mulți CITEȘTE ȘI Doar patru din zece cumpărători români reclamă calitatea serviciilor sau produselor achiziționate, chiar dacă nemulțumiți sunt mai mulți

Fornetti România a fost înființată în 2001 la Timișoara, unde a deschis și o fabrică. Anul trecut a avut afaceri de 196,2 milioane lei, cele mai mari de la lansarea pe piața locală, dar un profit net de 16,4 milioane lei, în scădere de la cele 18 milioane lei în 2016.

Grupul ungar Fornetti, fondat în 1997, este cel mai mare producător de produse congelate de patiserie din Europa de Est.

În vara anului 2015, compania a fost cumpărată de consorțiul elevețiano-irlandez Arytza, unul dintre cei mai mari producători și furnizori de panificație congelată la nivel internațional, cu fabrici pe patru continente, 60 de branduri și listat la bursele din Zurich și Irlanda. Arytza are afaceri de 4,8 miliarde euro anual.

viewscnt
Afla mai multe despre
fornetti romania
cristian andrei