Două surse apropiate situației au declarat că Shein ar urma să fie evaluată la aproximativ 25 de miliarde de dolari, în timp ce o a treia sursă a indicat un interval de 25-28 de miliarde de dolari, pe baza prețurilor propuse investitorilor.
Nivelul este inferior inclusiv intervalului de 30-40 de miliarde de dolari pe care compania îl urmărea la începutul lunii august, când a început întâlnirile cu potențialii investitori, scrie News.ro.
Shein ar putea lansa oferta publică inițială chiar în cursul acestei săptămâni și intenționează să ofere investitorilor până la 8% din totalul acțiunilor. La o evaluare de 25 de miliarde de dolari, oferta ar putea ajunge astfel la aproximativ două miliarde de dolari.
Reducerea drastică a evaluării reflectă încetinirea afacerilor, creșterea costurilor comerciale, intensificarea concurenței și controalele mai stricte impuse platformelor care comercializează produse chinezești ieftine pe principalele piețe ale companiei.
Veniturile Shein au crescut cu 41,1% în 2023 și cu 20,7% în 2024, însă ritmul a încetinit la numai 8% în 2025, când compania a înregistrat venituri totale de 41,8 miliarde de dolari. În primul trimestru din 2026, creșterea a fost de doar 1,1%, afectată de taxele vamale și tarifele introduse de Statele Unite.
Compania a trecut totodată pe pierdere în primul trimestru al acestui an, raportând un rezultat negativ de 99 de milioane de dolari. În 2025, Shein obținuse însă un profit net de 2,06 miliarde de dolari. O evaluare de 25 de miliarde de dolari ar însemna că investitorii evaluează compania la aproximativ 12 ori profitul anual din 2025.
Unii investitori care au participat la prezentările pentru viitoarea listare sau au analizat situațiile financiare recente și-au exprimat îndoielile că Shein poate reveni la ritmurile de creștere care justificaseră evaluarea de 98,2 miliarde de dolari din 2022.
O evaluare mai redusă are consecințe și asupra structurii acționariatului. Conform documentelor depuse pentru listare, Shein va trebui să acorde acțiuni suplimentare anumitor investitori care au finanțat compania înaintea IPO-ului dacă evaluarea finală va coborî sub anumite praguri stabilite anterior.
Platforma chineză de comerț online Shein, cunoscută deja pentru prețurile reduse pe care le practică la produsele listate pe platformă spre vânzare, pregătește acum prețuri diferite pentru cumpărătorii din Europa.
Shein are probleme cu taxa de 3 euro aplicată coletelor din afara Uniunii Europene de la 1 iulie.
Acum, compania vrea să crească prețurile, în condițiile în care comenzile au scăzut în unele țări europene, de la începutul lunii trecute, conform El Pais.
Shein ia în calcul să majoreze prețurile de pe platformă, potrivit documentației trimise de companie Bursei din Hong Kong, în cadrul procesului pe care îl parcurge de câteva săptămâni pentru a fi cotată la bursă.
În plus, Shein ia în calcul să adauge, în lunile următoare, o taxă de procesare de 2 până la 4 euro.
„Ca urmare a acestor măsuri, produsele achiziționate prin intermediul platformei noastre și expediate în Europa, care beneficiau anterior de scutire, sunt supuse unor costuri mai mari, și este posibil să fim nevoiți să ne adaptăm practicile comerciale în consecință”, a declarat compania.
Compania chineză înregistrată în paradisul fiscal al Insulelor Cayman, a mai subliniat că are în vedere „o creștere a prețurilor noastre în Europa pentru a compensa o parte din costurile suplimentare”.
Shein estimează că acest lucru îi va afecta vânzările pe bătrânul continent.
„Este posibil ca, pe termen scurt, să se înregistreze un impact negativ asupra volumelor noastre de vânzări ca urmare a acestor măsuri. Deși este încă prea devreme pentru o evaluare completă, este posibil ca tendința în Uniunea Europeană să fie, în general, egală sau superioară impactului observat în Statele Unite”, a adăugat compania.
Măsura a fost luată după ce Franța a îndemnat executivul UE, în noiembrie, să ia măsuri împotriva vânzării de păpuși sexuale cu înfățișare de copil pe platforma Shein.
La finele lunii noiembrie, guvernul francez a cerut unei instanțe din Paris să ordone suspendarea în țară, pentru o perioadă de trei luni a platformei Shein, acuzând retailerul asiatic că a permis vânzarea de păpuși sexuale cu aspect infantil și arme interzise pe platformele grupului.
Ancheta Comisiei se va axa pe:
Sistemele instituite de Shein pentru a limita vânzarea de produse ilegale în Uniunea Europeană, inclusiv conținutul care ar putea constitui materiale care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor, cum ar fi păpușile sexuale asemănătoare copiilor.
Riscurile legate de proiectarea serviciului care creează dependență, inclusiv acordarea de puncte sau recompense consumatorilor pentru implicare, precum și sistemele instituite de Shein pentru a atenua astfel de riscuri.
Caracteristicile de dependență ar putea avea un impact negativ asupra bunăstării utilizatorilor și a protecției consumatorilor în mediul online.
Transparența sistemelor de recomandare pe care Shein le utilizează pentru a propune conținut și produse utilizatorilor. În temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, Shein trebuie să prezinte principalii parametri utilizați în sistemele sale de recomandare și trebuie să ofere utilizatorilor cel puțin o opțiune ușor accesibilă care nu se bazează pe crearea de profiluri pentru fiecare sistem de recomandare.
Comisia va efectua acum cu prioritate o investigație aprofundată. Deschiderea procedurii oficiale nu aduce atingere rezultatului, precizează Executivul UE într-un comunicat.
Coimisiún na Meán, coordonatorul serviciilor digitale pentru Irlanda, va fi, de asemenea, asociat la ancheta Comisiei, în calitate de coordonator național al serviciilor digitale în țara de stabilire a Shein în UE.
Etapele următoare
După deschiderea oficială a procedurii, Comisia va continua să colecteze probe, de exemplu prin trimiterea de cereri suplimentare de informații către Shein sau către părți terțe sau prin desfășurarea de acțiuni de monitorizare sau interviuri.
Inițierea procedurilor oficiale împuternicește Comisia să ia măsuri suplimentare de asigurare a respectării legislației, inclusiv măsuri provizorii sau adoptarea unei decizii de neconformitate.
De asemenea, Comisia este împuternicită să accepte angajamentele asumate de Shein de a remedia aspectele care fac obiectul procedurii.
Context
Decizia urmează analizelor preliminare ale rapoartelor de evaluare a riscurilor furnizate de Shein, răspunsurilor la solicitările oficiale de informații ale Comisiei, precum și informațiilor comunicate de părți terțe.
Comisia a trimis Shein trei solicitări de informații la 28 iunie 2024, 6 februarie 2025 și 26 noiembrie 2025, solicitând mai multe informații cu privire la respectarea de către întreprindere a Regulamentului privind serviciile digitale, în special în ceea ce privește protecția consumatorilor și a minorilor, precum și cu privire la transparența sistemelor sale de recomandare.
Procedurile oficiale în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale nu aduc atingere și sunt complementare acțiunii coordonate în curs privind respectarea de către Shein a obligațiilor care îi revin în temeiul legislației privind protecția consumatorilor, condusă de Rețeaua de cooperare în materie de protecție a consumatorului (CPC) a autorităților naționale de protecție a consumatorilor și de acțiunile de asigurare a respectării legislației la nivel național.
















