Din cele peste 400 de probe de produse alimentare prelevate de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anul trecut, la peste 15% dintre acestea a fost constatată neîncadrarea în prevederile legale. În ce privește etichetarea corectă a alimentelor, abaterile de la normele legale au fost înregistrate la peste un sfert din anumite categorii de produse.
Potrivit Raportului de activitate pe 2017 al ANPC, aflat în curs de finalizare, 24 de controale tematice ale instituției au vizat conformitatea, modul de comercializare și de etichetare a produselor alimentare, cât și calitatea serviciilor de alimentație publică și colectivă.
În urma prelevării a 464 de probe de produse alimentare, printre care produse de carne, lapte și produse lactate, ulei de măsline sau conserve de pește, la circa 15,73% dintre acestea a fost înregistrată neîncadrarea în prevederile legale în vigoare.
Controalele au vizat, totodată, circa 13.512 operatori economici, din care au fost sancționați peste 7.489 de firme, valoarea amenzilor contravenționale fiind de 14 milioane lei.
Produsele neconforme pentru care a fost dispusă măsura de oprire de la comercializare au însumat o valoare de 2,03 milioane lei, din care 1,85 milioane lei reprezintă valoarea produselor oprite temporar de la comercializare, iar 0,18 milioane lei reprezintă valoarea produselor oprite definitiv de la comercializare.
În privința abaterilor de la prevederile legale privind informarea consumatorilor, cele mai mari nereguli, în proporție de un sfert din produsele controlate, au fost constatate pentru produsele de panficație, dar și pentru toate produsele alimentare consumate cu prilejul Paștelui. De asemenea, abateri de la o informare corectă au fost constatate pentru ouă, pește, produse congelate, dar și ecologice.
În ceea ce privește legumele și fructele, în anul 2017, ANPC a desfășurat, la nivel național, patru acțiuni de control, ocazii cu care au fost verificate 853 tone de produse, din care la 202 tone (25,8%) s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare privind protecția consumatorilor.
Pentru aceste abateri au fost aplicate amenzi în valoare de 2,1 milioane lei și a fost dispusă oprirea de la comercializare a unor produse în valoare totală de 440.000 Iei.
CITEȘTE ȘI Schimbare pregătită: Perioada în care amenzile, precum cele de circulație, pot fi plătite la jumătate - extinsă de la 48 de ore la 15 zile lucrătoarePotrivit sursei citate, din controale au reieșit abateri privind aplicarea prevederilor legale referitoare la etichetarea și publicitatea produselor alimentare și de nerespectare a modului de desfășurare a promoțiilor.
Comisarii ANPC au constatat, printre altele că, în cazul citricelor “care au fost supuse unor procese chimice”, deși pe ambalaje producătorul înscrisese faptul că produsul a suferit procesul de tratare cu un pesticid și indicase să fie evitat consumul cojii, comercianții nu au asigurat transferul acestor informații înscrise de producători către consumatori.
În 2018, ANPC a desfășurat, până la această dată, în domeniul produselor alimentare și la nivel național, șapte acțiuni de control, ocazie cu care pentru abaterile de la prevederile legale privind protecția consumatorilor a aplicat amenzi contravenționale în valoare de 1,7 milioane de lei și a dispus oprirea de la comercializare a unor produse în valoare de 164.800 Iei.