Paiele pentru băuturi și alte articolele din plastic de unică folosință - pregătite să fie interzise în UE

Paiele pentru băuturi și alte articolele din plastic de unică folosință - pregătite să fie interzise în UE
scris 28 mai 2018

Articolele din plastic de unică folosință, precum paiele pentru băuturi, farfuriile, dar și bețișoarele pentru curățarea urechilor, ar putea fi interzise în Uniunea Europeană, potrivit unor noi norme în vederea reducerii deșeurilor din plastic. Comercializarea recipientelor din plastic pentru băuturi va fi permisă, potrivit acelorași norme, doar dacă dopurile și capacele acestora rămân atașate de corpul recipientului.

În contextul în care cantitatea de deșeuri dăunătoare din plastic în mări și oceane continuă să crească, Comisia Europeană a propus, luni, noi norme la nivelul UE care vizează 10 articole din plastic de unică folosință care se regăsesc cel mai frecvent pe plajele și în mările Europei, precum și uneltele de pescuit pierdute sau abandonate.

Urmărește-ne și pe Google News

Luate împreună, acestea reprezintă 70% din totalul deșeurilor marine, arată Comisia într-un comunicat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Pungile din plastic subțire cu mâner, interzise definitiv în comerț. Legea a fost promulgată CITEȘTE ȘI Pungile din plastic subțire cu mâner, interzise definitiv în comerț. Legea a fost promulgată

Recent, Marea Marea Britanie a anunțat că vrea să interzică paiele de plastic, iar McDonald's a anunțat că va începe să renunțe la paiele din plastic în favoarea unor alternative mai ecologice.

Potrivit noilor norme, atunci când sunt disponibile cu ușurință alternative la prețuri accesibile, articolele din plastic de unică folosință vor fi interzise de pe piață. Interdicția se va aplica bețișoarelor din plastic pentru urechi, tacâmurilor, farfuriilor, paielor, agitatoarelor pentru băuturi și bețelor din plastic pentru baloane, care vor trebui să fie confecționate din materiale sustenabile.

În plus, recipientele de unică folosință pentru băuturi, fabricate din materiale plastice, vor fi permise pe piață numai dacă dopurile și capacele acestora rămân atașate de corpul recipientului.

“Deșeurile de plastic se regăsesc în aerul, în solul, în oceanele și în alimentele noastre. Propunerea de astăzi va reduce articolele din plastic de unică folosință de pe rafturile supermarketurilor printr-o serie de măsuri. Vom interzice o parte dintre aceste articole și le vom înlocui cu alternative mai ecologice, astfel încât consumatorii să poată continua să folosească produsele lor preferate”, a declarat prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

O altă prevedere vizează reducerea utilizării recipientelor din plastic pentru alimente și a paharelor pentru băuturi.

“Acest lucru poate fi realizat prin stabilirea unor obiective naționale de reducere, prin punerea la dispoziție a unor produse alternative la punctul de vânzare sau asigurându-se că produsele din plastic de unică folosință nu pot fi puse la dispoziție în mod gratuit”, se arată în comunicat.

McDonald\'s anunță schimbări: renunță la paiele din plastic CITEȘTE ȘI McDonald's anunță schimbări: renunță la paiele din plastic

Conform normelor, producătorii vor fi obligați să contribuie la acoperirea costurilor gestionării deșeurilor și ale depoluării, precum și ale măsurilor de sensibilizare în ceea ce privește recipientele pentru alimente, pachetele și foliile (cum ar fi pentru chipsuri și dulciuri), recipientele și paharele pentru băuturi, produsele din tutun cu filtru (filtrele de țigară), șervețelele umede, baloanele, precum și pungile de plastic subțiri.

De asemenea, statele membre vor avea obligația de a colecta 90% din sticlele de băuturi din plastic de unică folosință până în 2025, de exemplu prin sisteme de returnare a garanției, notează Comisia.

În plus, anumite produse vor necesita o etichetare clară și standardizată, care să indice modul în care trebuie eliminate deșeurile, impactul negativ al produsului asupra mediului și prezența materialelor plastice în produse. Această obligație se va aplica compreselor igienice, șervețelelor umede și baloanelor.

În cazul uneltelor de pescuit, care reprezintă 27% din totalul deșeurilor de pe plaje, Comisia vizează completarea cadrului de politică existent cu sisteme de răspundere a producătorilor de unelte de pescuit care conțin material plastic. Aceștia vor fi obligați să acopere costurile legate de colectarea deșeurilor din instalațiile portuare de preluare, de transportul și tratarea acestora. Ei vor suporta, de asemenea, costurile măsurilor de sensibilizare a utilizatorilor.

Propunerile Comisiei vor fi transmise Parlamentului European și Consiliului pentru adoptare.

“Comisia invită celelalte instituții să trateze acest dosar ca fiind o prioritate și să ofere cetățenilor europeni rezultate concrete înaintea alegerilor din mai 2019”, se arată în comunicat.

viewscnt
Afla mai multe despre
comisia europeana
norme
propunere directiva
paie
articole plastic
unica folosinta
interzicere