EXCLUSIV Marile lanțuri de restaurante din România încep să închidă. City Grill oprește 4 restaurante, după ce numărul de clienți din local a scăzut de 4 ori pe fondul coronavirus. Livrările s-au triplat

EXCLUSIV Marile lanțuri de restaurante din România încep să închidă. City Grill oprește 4 restaurante, după ce numărul de clienți din local a scăzut de 4 ori pe fondul coronavirus. Livrările s-au triplat
scris 17 mar 2020

City Grill, cel mai mare lanț de restaurante românești, a început să închidă din unitățile din București, oprind temporar activitatea la 4 dintre acestea, după ce vânzările au scăzut de patru ori pe fondul epidemiei de coronavirus, compania triplându-și, în schimb, volumul livrărilor la domiciliu. 

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

"Am luat decizia să închidem anumite restaurante, din zonele în care grupul nostru avea mai multe apropiate, ca de exemplu în Primăverii și în Centrul Vechi. Deocamdată vor fi închise, pentru o săptămână, City Cafe-ul și Buongiorno de la Charles de Gaulle, dar și City Grill și Buongiorno din Centrul Vechi. Vom decide în fiecare săptămână ce restaurante închidem sau redeschidem și care rămân deschise", a declarat pentru Profit.ro Dragoș Petrescu, proprietarul City Grill.

Urmărește-ne și pe Google News

El speră ca restaurantele mari, cu terasă, unde clienții sunt și se simt mai în siguranță, să rămână deschise până când va trece această criză.

Fondat în 2004, Grupul City Grill operează în prezent 18 restaurante și cafenele sub brandurile Hanu’ Berarilor, City Grill și City Cafe, Buongiorno, Caru’ Cu Bere, Restaurant Hanu’ lui Manuc, Pescăruș și Becker Brau.

Mohammad Murad: \ CITEȘTE ȘI Mohammad Murad: "Coronavirusul a închis hoteluri și restaurante din țară, iar dacă Guvernul nu amână trei luni plata taxelor și impozitelor, vor falimenta 30% dintre afacerile din turism"

La nivel național, spune Petrescu, vânzările în restaurante au scăzut, în medie, cu 90%, iar în grupul City Grill scăderea a fost de 75%. Mai sunt clienți care vin la restaurante, însă zona de delivery a City Grill a crescut de peste trei ori. Dacă în urmă cu o lună livrările la domiciliu însemnau doar 3% din cifra de afaceri a grupului, acum acestea au o pondere de 50% din totalul afacerilor.

Petrescu afirmă că mulți operatori din piață au în această perioadă venituri spre zero și sunt nevoiți să închidă restaurantele.

"Angajaților care stau acasă noi le plătim 75% din salariu și, din păcate, cam tot atât câștigă și cei care lucrează, dat fiind situația actuală, însă diferența dintre ei și cei care stau acasă o face tips-ul", a mai spus omul de afaceri.

FOTO Pe site-ul eMAG au reapărut măștile medicinale vândute cu 500 lei cutia UPDATE eMAG reacționează, produsul a fost trecut \ CITEȘTE ȘI FOTO Pe site-ul eMAG au reapărut măștile medicinale vândute cu 500 lei cutia UPDATE eMAG reacționează, produsul a fost trecut "indisponibil". Contractul cu seller-ul a fost reziliat, eMAG va suporta diferența

El sfătuiește firmele să aibă răbdare, dar și încredere în autorități în această perioadă de criză despre care crede că va dura în jur de 2-3 luni, după care va exista un nou start. "Firmele trebuie să aibă grijă de angajați în această perioadă, pe care e foarte important să-i păstreze și să le asigure un anumit venit. E foarte importantă și comunicarea cu partenerii.

Guvernanții au ales soluția în care să limiteze numărul îmbolnăvirilor, dar să sacrifice economia pentru o perioadă de 3-6 luni. Ne așteptăm ca statul să amâne plata taxelor și să subvenționeze 75% din salariile angajaților în cazul industriilor afectate puternic de criză. E nevoie ca statul să plătească datoriile restante către companii și acestea să poată recupera mai ușor TVA și CAS-urile pentru concedii. Așteptăm și un anumit sprijin, cum ar fi împrumuturi nerambursabile sau cu dobândă zero pentru companii din domeniile afectate", a mai spus omul de afaceri.

viewscnt
Afla mai multe despre
city grill
coronavirus
inchidere restaurante