Dealu' Negru by Jelna Tria 2023 de la Crama Jelna este un cupaj elegant de Fetească Albă, Fetească Regală și Fetească Neagră. Vinul a fost maturat timp de 6 luni pe drojdii fine și parțial în baricuri din stejar transilvănean.
În Marea Neagră se pregătesc primele ferme marine, iar primii investitori, firme românești, și-au adjudecat o suprafață de 60 hectare în apele maritime interioare și ale mării teritoriale, în cadrul licitațiilor publice derulate de colegii de la Apele Române, anunță ministrul Mediului, Mircea Fechet. Acesta afirmă că de anul viitor, punem pe masă pește și fructe de mare proaspete, și speră ca 2025 să fie anul în care spunem un "Adio" definitiv produselor pescărești congelate, venite de la mii de kilometri distanță.
Brandul spaniol de modă Zara lansează, în magazin, „Zara Café”, prezentat ca un loc unde "te poți bucura de băuturi premium rafinate".
Centrul European al Consumatorilor (ECC), direcție în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a recuperat, în primele 11 luni din 2024, 370.000 de euro pentru consumatori, suma fiind mai mare cu 25% față de aceeași perioadă din 2023. De asemenea, în perioada ianuarie- noiembrie 2024, ECC Romania a instrumentat 6.450 de solicitări sosite de la consumatori români.
Vinurile spumante italiene au atins un nou record, în 2024, depășind pragul de 1 miliard sticle produse și comercializate, conform raportului anual al Osservatorio del vino Uiv-Ismea.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a efectuat, în perioada 10-13 decembrie, un număr de 1.117 de verificări în supermarketuri și hipermarketuri, aplicând 395 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4,24 milioane de lei, informează instituția.
Recomandarea noastră de astăzi, Maestoso Premium Red Blend 2019, este un vin elegant propus de Crama Dealul Dorului din Banat-Silagiu, o zonă renumită atât pentru vinurile sale de excepție, cât și pentru farmecul podgoriilor.
CLS Behring (Germania) și Takeda Pharmaceuticals International (Elveția) au pierdut procesele prin care au contestat o decizie a Consiliul Concurenței din decembrie 2021, în urma căreia au fost sancționate cinci companii farmaceutice, furnizoare de imunoglobuline și alte medicamente derivate din plasma umană, precum și asociația reprezentativă a sectorului producătorilor de terapii cu proteine plasmatice – PPTA (Belgia) cu amenzi în valoare totală de 353.393.694 lei (aproximativ 71 milioane euro).
Produsele de tip plant based (n.red. alternative vegetale la carne) își fac loc din ce în ce mai mult în preferințele consumatorilor atât la nivel global, cât și regional și național.
Pornit în 2012, businessul Grace Couture Cakes a ajuns să dețină două cofetării în București, în Piața Dorobanți și Mall Băneasa, dar și un atelier care deservește zona de evenimente.