Potrivit primelor constatări, anunțul și-a atins scopul, întrucât rafturile cu produsele vizate se goleau văzând cu ochii, relatează La Libre.
Situația a atras atenția ministrului Protecției Consumatorilor, Rob Beenders, care a cerut Inspectoratului Economic să deschidă o anchetă, scrie Hotnews.ro.
„Unele promoții au fost gestionate prost: rafturi goale, condiții neclare și acces inegal la oferte. Acest lucru dăunează nu doar consumatorilor, ci și micilor comercianți independenți, care nu pot concura”, a explicat ministrul.
Ancheta va trebui să stabilească dacă cei doi giganți ai marilor lanțuri de distribuție au respectat regulile privind promoțiile.
Albert Heijn este un lanț olandez de supermarketuri, fondat în 1887, care face parte din grupul internațional Ahold Delhaize, cunoscut în România pentru deținerea supermarketurilor Mega Image. Albert Heijn este cel mai mare și mai cunoscut retailer alimentar din Olanda, având sute de magazine în țară și Belgia învecinată.
La ce produse au oferit discounturi cele două lanțuri de supermarketuri
Lanțul belgian Colruyt, cunoscut pentru magazinele sale cu discounturi constante, a anunțat la începutul acestei luni reduceri la anumite produse vizate de campania „2 + 5 gratis” a celor de la Albert Heijn. Oferta inițială a olandezilor se aplica pentru o selecție de 16 produse, printre care detergent clasic, capsule pentru mașina de spălat vase, pastă de dinți Colgate sau ketchup Heinz.
În Belgia, vânzarea în pierdere este interzisă, la fel ca și practicile înșelătoare precum atragerea clienților cu o ofertă spectaculoasă, deși stocurile nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea.
Din partea Albert Heijn, compania susține că a acționat în limitele legii. „Ne angajăm să susținem puterea de cumpărare a clienților noștri”, a declarat purtătoarea de cuvânt Ann Maes, subliniind că aceste campanii au fost posibile datorită unei „colaborări strânse cu furnizorii noștri”.
Chiar dacă se mândrește că oferă cele mai mici prețuri din Belgia, Colruyt a urmat exemplul lanțului olandez doar în magazinele din Flandra, declanșând însă un fel de război local al prețurilor.
Marile lanțuri de supermarketuri, acuzate de concurență neloială
Ministrul Rob Beenders a declarat că ancheta declanșată nu vizează doar protejarea consumatorilor, ci asigurarea unei concurențe loiale. „Promoțiile pot fi utile pentru puterea de cumpărare, dar numai dacă toată lumea are șanse egale și dacă toți actorii respectă aceleași reguli. Consumatorii au dreptul la reduceri clare, oneste și realiste”, a insistat oficialul belgian.
Reprezentanții supermarketurilor independente Unizo și Buurtsuper au declarat la rândul lor că astfel de campanii promoționale nu doar că golesc rafturile, dar pun presiune pe întregul sector. Potrivit acestora, astfel de practici creează o spirală periculoasă: marile lanțuri pot negocia prețuri de dumping pe care micile magazine nu le vor putea urma niciodată.
„La prima vedere, acest lucru pare avantajos pentru consumator, dar în realitate este o evoluție dăunătoare”, a declarat Luc Ardies, director general al Buurtsuper. El susține că, în spatele acestor campanii agresive, furnizorii și fermierii sunt cei care au de suferit.
Unele organizații au cerut o reglementare mai strictă, după modelul Franței, unde o lege din 2019 limitează reducerile la produsele alimentare la maximum 34%, interzicând astfel inclusiv ofertele de tip „1 + 1 gratuit”.
În așteptarea rezultatelor anchetei, Rob Beenders a spus că dorește totuși să tempereze spiritele. Reducerile în sine nu reprezintă problema, consideră el, atâta timp cât sunt echitabile. „Piața trebuie să rămână un loc în care succesul nu depinde de dimensiune, ci de fair-play”, a subliniat ministrul.















