Uniunea Europeană urmează să propună un set de norme care vor obliga țările membre să renoveze clădirile cu cele mai slabe performanțe energetice până la finele acestui deceniu, în ideea de a reduce emisiile poluante și a le face mai eficiente din punct de vedere energetic, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Clădirile sunt responsabile pentru mai mult de o treime din emisiile de CO2 ale Uniunii Europene precum și pentru 40% din consumul de energie al blocului comunitar. Ambele aspecte trebuie îmbunătățite pentru ca UE să își îndeplinească obiectivul referitor la reducerea cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Comisia Europeană, Executivul comunitar, urmează să propună săptămâna următoare un pachet legislativ destinat să reducă impactul clădirilor asupra climei.
Sursele citate de Reuters susțin că, în propunerile sale, Comisia va cere ca toate clădirile aflat în uz care au un certificat de performanță energetică de tip 'G', cel mai slab posibil, să fie renovate astfel încât să ajungă la un nivel mai ridicat de performanță energetică până în 2030. Practic, această cerință va introduce un nivel minim de performanță energetică pentru clădirile din UE, astfel încât statele membre vor fi obligate să renoveze milioane de locuințe, birouri și clădiri comerciale.
Performanța energetică a unei clădiri poate fi îmbunătățită în mai multe moduri, inclusiv prin anvelopare sau înlocuirea boilerelor care funcționează pe combustibili fosili cu sisteme de încălzire mai eficiente din punct de vedere al emisiilor de CO2.
Numărul clădirilor afectate de viitoarele norme ale Comisiei variază de la o țară la alta. Potrivit datelor statistice valabile la nivel național, în Italia aproximativ o treime din clădirile rezidențiale au un certificat de performanță energetică de tip 'G', în timp ce în Țările de Jos ponderea este de doar 4%.
Creșterea explozivă a prețurilor la gaze naturale și electricitate din ultimele luni a determinat guvernele europene să caute măsuri prin care să protejeze gospodăriile de facturile mari și de asemenea a scos în evidență importanța renovărilor ca o modalitate de a ține facturile sub control. Însă creșterea prețurilor a dat naștere și la rezistență în unele state membre față de un plan separat al UE de a impune costuri de CO2 pentru combustibilii folosiți la încălzire, în condițiile în care guvernele din unele țări se tem că astfel vor crește facturile cetățenilor. O astfel de politică ar fi însoțită de un fond UE în valoare de mai multe miliarde de euro care ar putea fi utilizat pentru a ajuta gospodăriile sărace să investească în renovări.
Combustibilii fosili asigură aproximativ trei sferturi din încălzirea gospodăriilor din UE. Într-o variantă preliminară a propunerii Comisiei Europene privind clădirile, consultată de Reuters, se menționează că "statele membre nu vor furniza niciun fel de stimulente financiare pentru instalarea de boilere pe combustibili fosili".
Însă propunerea este încă în discuție și ar putea să fie modificată înainte de a fi publicată săptămâna viitoare. În plus, va avea nevoie de aprobarea statelor membre și a Parlamentului European, pentru a putea intra în vigoare.