Infrastructura este dintotdeauna unul dintre punctele nevralgice ale realității din România.
Dezbătut mereu în campanii electorale, promis și pus pe masă în proiecte moderne, aprig discutat de noi toți când tragem linie la finalul anului și numărăm kilometrii noi de autostradă dați în folosire, subiectul infrastructurii rămâne în continuare unul sensibil, de care ne preocupăm cel puțin la nivel verbal. Însă nu întotdeauna știm și ce este de făcut, cum ar trebui să acționăm, cum o întreținem, cum îi prelungim durata de viață.
Despre toate acestea am discutat cu un specialist în domeniu, doamna Mariana Garștea, Director General al Sixense România. Misiunea companiei pe care o conduce este să optimizeze și să prelungească durata de viață a proiectelor de infrastructură, prin expertiză integrată și soluții digitale, personalizate și inovatoare, fiind în strânsă colaborare cu proiectanți, consultanți, gestionari de infrastructură și alți profesioniști în construcții.
Compania este prezentă de peste 10 ani pe piața de la noi și este parte din Sixense Group, lider mondial în domeniu, cu expertiză solidă în dezvoltarea și folosirea tehnologiei și a instrumentelor digitale de ultimă generație pentru industria de construcții în general și pentru infrastructura de transport în particular.
- Vedem o serie de inițiative recente și demersuri ale autorităților responsabile pentru gestionarea infrastructurii de transport naționale și a patrimoniului construit. Cum comentați gradul de atenție și preocuparea față de întreținerea infrastructurii de transport din ultima perioadă?
Dacă ne uităm la inițiativele și realizările recente ale autorităților din domeniu, din punctul meu de vedere, observăm o serie de tendințe cel puțin contradictorii sau ușor controversate.
- Înainte de toate, se vorbește, pentru prima dată, despre atenția sporită pe care ar trebui să o acordăm patrimoniului construit – infrastructura existentă;
- A fost comunicată Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025, cu accent pe lucrările de reînnoire, reabilitare și modernizare a acesteia;
- A fost aprobată operaționalizarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), o nouă companie diferită de actuala CNAIR, ce funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Scopul ei este să dezvolte proiecte de infrastructură rutieră „potrivit necesităților de deplasare a cetățenilor și de circulație a mărfurilor în condiții de siguranță, cu atingerea unor timpi de deplasare comparabili cu cei din Uniunea Europeană”;
- De asemenea, prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), a fost propusă suma de 5 miliarde de euro pentru investiții în zona feroviară, iar transportul rutier și autostrăzile au un buget inițial de negociere de 4,5 miliarde de euro;
- Mai mult, avem declarații concrete despre preocuparea față de procesul de transformare digitală, un alt pilon-cheie pentru România.
Toate sunt inițiative lăudabile, de care ne bucurăm să auzim și pe care așteptăm să le vedem puse în practică.
Pe de altă parte, nu pot să nu remarc lipsa de viziune pe termen lung a acestora – către perioada de exploatare a tot ceea ce înseamnă patrimoniu construit. Ce se întâmplă apoi în exploatare?
Cum ne asigurăm că, în câțiva ani, nu o pornim tot de la zero, dacă nu avem o strategie bine pusă la punct pentru întreținerea tuturor proiectelor readuse la viață acum? Ce se va întâmpla diferit față de ce se întâmplă în prezent? Sper că cineva își pune aceste întrebări la nivel înalt.
Singurele măsuri identificate care privesc realmente actul de proiectare și construire sunt îmbunătățirea clară, vizibilă a cerințelor de calitate față de studiile din faza de prefezabilitate & fezabilitate & proiectare și creșterea perioadei de garanție acordată de constructor. Acest lucru obligă la o responsabilizare mai mare a tuturor actorilor implicați într-un proiect și implicit la creșterea calității lucrărilor.
Toate proiectele care sunt acum în diferite etape de dezvoltare ar trebui să aibă ca scop general o exploatare eficientă și în siguranță și nu să funcționeze pe principiul „să țină cât sunt eu pe aici”. E nevoie de un grad și mai mare de preocupare pentru întreținerea infrastructurii versus ceea ce vedem în prezent.
- Ce credeți că lipsește, de fapt, din inițiativele amintite atunci când vine vorba despre perioada de exploatare a infrastructurii?
După părerea mea și după cum menționam mai sus, lipsește în primul rând o viziune pe termen lung și foarte lung atunci când vine vorba despre infrastructură. Desigur, este extraordinar ca s-au demarat atât de multe proiecte de infrastructură de transport. Însă perioada cea mai importantă pentru un proiect este, de fapt, exploatarea. Aici e important să ne asigurăm că ajungem bine, că am făcut tot ce era necesar în fazele anterioare, ca monitorizăm, că intervenim proactiv, că suntem conștienți de riscurile structurale și geotehnice ce pot afecta infrastructura, că gestionăm digital proiectele importante pentru a eficientiza investiția și, în cele din urmă, că avem o infrastructură sănătoasă, pe care o comunitate întreagă o poate folosi în siguranță.
De asemenea, lipsește alinierea completă la standardele internaționale – mai concret, utilizarea tehnologiei în fiecare etapă din dezvoltarea unui proiect de infrastructură. Avem acces acum la extrem de multe informații, resurse de bune practici, standarde recomandate, însă, în continuare, din păcate, ele nu sunt integrate și implementate ca atare. În acest sens, deși vorbim despre transformare digitală, o aplicăm în orice alt domeniu, însă foarte puțin și în industria construcțiilor. De aceea, există un decalaj foarte mare între soluțiile și tehnologiile pe care le avem la dispoziție și disponibilitatea de a ne folosi de ele în mod inteligent atât în perioada de execuție, cât și în cea de exploatare. Iar acest lucru se traduce în: costuri mari în execuție și întreținere, riscuri nemonitorizate în adevăratul sens al cuvântului și intervenții preponderent reactive.
Ne lipsește, de fapt, o strategie coerentă care să ia în calcul toată durata de viață a unui proiect de infrastructură, cu tot ceea ce presupune acesta: identificarea investițiilor pe termen lung și dezvoltarea unei strategii de întreținere adecvată; stabilirea unui anumit nivel de performanță viitoare, pentru diferite niveluri de investiții și diferite strategii de întreținere; determinarea nivelului investiției necesare pentru a obține performanța necesară; determinarea performanței care va fi atinsă pentru finanțarea disponibilă și/ sau investiția viitoare; sprijinirea procesului decizional, menționarea investițiilor în activități de întreținere și demonstrarea impactului diferitelor scenarii de finanțare; minimizarea costurilor pe parcursul ciclului de viață, menținând în același timp performanța necesară.
- De ce este atât de importantă însă etapa de întreținere a infrastructurii?
Așa cum am explicat mai sus, scopul oricărui proiect de construcții ar trebui să fie perioada de exploatare. Preocuparea majoră ar trebui să fie pentru prelungirea duratei de viață a construcției respective, într-un mod care să eficientizeze investiția, dar și să asigure calitatea proiectului și utilizarea lui în siguranță de către toți cei implicați. Atunci când vorbim despre infrastructură, de exemplu, vorbim despre ideea de a construi o autostradă pentru cel puțin 50-100 de ani, ca viziune implicită pe termen lung.
În etapa de exploatare, intervine procesul de degradare naturală a infrastructurii, însă acesta poate fi încetinit și prevenit prin urmărirea tuturor riscurilor (de natură tehnică, structurală, de mediu etc.), prin prioritizarea reparațiilor și a lucrărilor de întreținere, totul într-un mod care să țină sub control bugetul și care să ia în calcul asigurarea unei experiențe cât mai fluide pentru cetățeni (fără perioade mari de downtime, de exemplu).
De cât de bine, de coerent și de agil este gestionată această etapă (ce presupune necesitatea implementării urgente a digitalizării) – depinde cât de mult ne vom folosi de exemplu de o autostradă, de cât de inteligent va fi folosită investiția, de cât de dezvoltată va fi, în cele din urmă, economia unei țări, dat fiind faptul că infrastructura este unul dintre pilonii-cheie care arată nivelul de dezvoltare al unui stat.
- Care credeți că sunt barierele? De ce credeți că, dacă vorbim despre ceva ce ar trebui să fie o prioritate la nivel național, nu se iau totuși mai multe măsuri în acest sens?
Barierele încă sunt numeroase, din păcate, și așa este, există o reticență accentuată în primul rând față de noile tehnologii disponibile, folosite deja de țările cu o infrastructură puternică, dezvoltată, tehnologii recomandate și de către specialiștii din domeniu.
De ce? Sunt multe motive: teama de necunoscut, lipsa de pregătire în domeniu, nivelul scăzut al înțelegerii beneficiilor pe care le pot aduce implementarea și integrarea tehnologiei în dezvoltarea și managementul infrastructurii de transport, lipsa unei strategii de exploatare a acestei infrastructuri, aliniata la ultimele directive europene, obișnuința de a face lucrurile într-un anumit fel – și lista poate continua cu siguranță.
- Ce recomandări aveți pentru o întreținere adecvată a proiectelor de infrastructură? Ce ar trebui făcut, concret?
O să iau un exemplu mai concret – întreținerea proiectelor de infrastructură rutieră. Acestea ar trebui să fie în general gândite în așa fel încât să ne putem folosi de ele în siguranță și peste zeci sau chiar sute de ani, deci ar trebui să includă obligatoriu: planuri strategice și obiective de transport relevante; managementul performanței, inclusiv pentru nivelurile de servicii; gradul de utilizare a infrastructurii și modul în care este aceasta gestionată; așteptările și nevoile părților interesate; respectarea obligațiilor legale, inclusiv menținerea unei rețele sigure; nevoile financiare pe termen lung, inclusiv cerințele de investiții; procesul de luare a deciziilor de investiții și prioritățile de finanțare; identificarea oricăror active critice și gestionarea riscurilor asociate cu acestea și cu toate celelalte active; inițiative întreprinse pentru îmbunătățirea oricăror activități de administrare a activelor etc.
Strategia ar trebui apoi descrisă într-un document concis pe care cei care nu sunt implicați în gestionarea drumurilor ar trebui să-l poată înțelege destul de usor.
Este extrem de important să existe o colaborare mai bună și constructivă între mediul public și cel privat. Fără dialogul dintre cele două, nu cred că putem mișca lucrurile în direcția potrivită (sau suficient de rapid), oricât de multe soluții, idei, expertiză sau inovație punem noi la bătaie. Atât timp cât cadrul legislativ sau pur și simplu voința politică nu sunt aliniate cu gradul de dezvoltare a ceea ce putem oferi, este dificil, dacă nu imposibil, să creștem nivelul și standardele în acest domeniu.
- Există probleme, din punctul dvs. de vedere, și cu legislația în domeniu? Există cadrul legislativ necesar să acomodeze inovația cu care vin la pachet un exercițiu și un proces corecte de întreținere a infrastructurii?
Este nevoie de o actualizare periodică a normelor legislative din domeniul construcțiilor, întrucât acestea nu mai reflectă realitatea domeniului de foarte mulți ani.
Lipsa prevederilor clare și concrete conduce, de foarte multe ori, la interpretări diferite asupra obligativității și importanței serviciilor de monitorizare structurală și geotehnică, de exemplu. O reformă în pachetul legislativ aplicabil domeniului construcțiilor este necesară pentru a putea oferi mai multă claritate asupra obligațiilor și drepturilor care guvernează acest segment. Altfel, mă tem doar că încercăm să instalăm o aplicație nouă pe un sistem de operare vechi – ceea ce nu va funcționa.
Lipsa clarității normelor în vigoare, existența chiar a unor norme contradictorii pe alocuri, ineficiența mecanismelor de control, nealinierea la legislația internațională în ceea ce privește urmărirea comportarii în timp a construcțiilor, neintegrarea inovației și a nivelului tehnologiei existente astăzi – sunt aspecte care dăunează unui proces corect și coerent de dezvoltare și întreținere a infrastructurii, racordat la nevoile din prezent ale unei comunități.
- În contextul acestui decalaj evident între public și privat, între înțelegerea autorităților și capacitatea de inovație a mediului de business, cum credeți că ar trebui acționat ca să facem pași înainte?
Deși piața pentru acest tip de servicii nu este încă una matură la noi, împreună cu echipa pe care o conduc, Sixense România, participăm activ la procesul de educare, răspundem problemelor marilor gestionari de infrastructură, venim cu date, studii și soluții care să îi ajute să ia mereu cea mai bună decizie. Este nevoie însă de colaborarea tuturor părților implicate, noi reprezentând doar unul dintre partenerii care se așază la masă atunci când vine vorba despre un proiect major de infrastructură.
Pentru a face pași înainte, este nevoie de o schimbare de mentalitate și de un parteneriat mai puternic public-privat, în așa fel încât să adoptăm soluții digitale cu o mai mare ușurință, să alfabetizăm forța de muncă în limbajul digital, să înțelegem beneficiile reale ale tehnologizării, să știm să o integrăm acolo unde este necesar și nu doar de dragul tehnologiei în sine etc.
- În cele din urmă, deși se vorbește despre tehnologizare și digitalizare în privința celor mai multe domenii de la noi (healthcare, fintech etc.), industria construcțiilor pare că rămâne departe de această paradigmă. De ce credeți că se întâmplă asta și ce ar trebui făcut?
Așa este. În timp ce toate celelalte industrii cunosc o digitalizare accelerată, industria construcțiilor pare încă blocată într-o eră analog. Conform unui studiu Deloitte din 2019, în timp ce toate industriile importante alocă 3,5% din încasări tehnologizării, industria de construcții alocă în medie doar 1,2%, deși provocările ei ar putea fi rezolvate integrând soluții digitale. Ca urmare, în timp ce domeniile importante au cunoscut o creștere a productivității cu 25% în ultimii 20 de ani, productivitatea sectorului de construcții a crescut cu doar 5%, conform aceluiași studiu.
O parte dintre cauzele care duc la aceste anomalii – sunt legate de reticența la schimbare, de necesitatea unor abilități noi cu care să ne uităm la inovația din industria de construcții, de nevoia de a munci și de a gândi într-o cu totul altă paradigmă până la urmă, una a calității, a sustenabilității, a transparenței, a colaborării.
Ca să ajungem acolo însă, este foarte important ca cei care sunt direct implicați în elaborarea strategiilor pentru proiecte de dezvoltare, fie că vorbim despre domeniul rutier, feroviar, aeroportuar sau hidrotehnic, să înțeleagă totalitatea factorilor care acționează asupra proiectelor, să devină familiarizați cu toate tehnologiile inovatoare din domeniile lor de activitate, să fie încurajați să depășească pragurile sau limitările pe care le au și să redevină un vârf de lance în conceptul de dezvoltare durabilă și smart.
- Ce faceți dvs. și echipa pe care o conduceți pentru a recupera acest decalaj?
Suntem alături de clienții noștri și le explicăm fiecare pas din proces: de ce facem un lucru și nu altul, cum le aduce soluția propusă plus valoare, de ce e important să ia decizii nu doar bazate pe prețul cel mai mic, ci luând în calcul toate beneficiile aduse pe termen mediu și lung.
De la modul în care comunicăm până la modul în care ne facem în mod direct treaba, căutăm să fim onești, să dialogăm, să spunem lucrurilor pe nume, într-un mod cât mai constructiv. Iar asta înseamnă de multe ori – ore suplimentare petrecute în consultanță pro-bono, o colaborare strânsă cu toți cei implicați într-un proiect, o opinie avizată dată pe mai multe aspecte, documentație și materiale suplimentare care să orienteze și să ghideze.
La finalul zilei însă, ne bucurăm când reușim să cristalizăm eforturile, să aliniem mai multe părți dintr-o „mașinărie”, putând contribui cu un aport calitativ care să fie un motiv de mândrie și inspirație pentru viitor.
Un material Legal Marketing
