Inspectoratul Teritorial de Muncă București a închis 10 șantiere și a amendat 72 angajatori cu peste 1,38 de milioane de lei, în urma unor controale efectuate în a doua jumătate a lunii mai privind identificarea muncii nedeclarate și verificarea modului de respectare a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă.
Controalele au fost realizate în perioada 19 - 23 mai 2020 pe raza municipiului București și au vizat activitatea de construcții și cea de reparații și spălătorii auto, a declarat Constantin Bujor, Inspector Șef al ITM București.

"Au fost efectuate 298 controale pe raza municipiului București în domeniul relațiilor de muncă și în domeniul securității și sănătății în muncă. Din cei 270 de angajatori sancționați contravențional, 72 au primit amenzi în valoarea totală de 1.381.400 lei. Au fost identificate 55 de persoane care prestau activitate fără forme legale de muncă, iar activitatea a fost oprită pe 10 șantiere", a precizat Bujor, potrivit Agerpres.
De asemenea, 198 angajatori au fost sancționați cu avertisment scris.