Închirierea locuințelor cu risc la cutremur, pregătită să fie interzisă. Primarii, directorii de școli și șefii spitalelor, policlinicilor și dispensarelor, obligați să identifice clasa de risc seismic a clădirilor din aria lor. Amenzi uriașe

Închirierea locuințelor cu risc la cutremur, pregătită să fie interzisă. Primarii, directorii de școli și șefii spitalelor, policlinicilor și dispensarelor, obligați să identifice clasa de risc seismic a clădirilor din aria lor. Amenzi uriașe
scris 21 apr 2021

Închirierea sau cedarea în comodat a locuințelor din clasa de risc seismic 1 este gândită să fie interzisă. Guvernul își propune să consolideze în 6 ani jumătate din câte clădiri cu risc seismic au fost consolidate în ultimii 20 de ani. Apare o nouă comisie.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Primarii, directorii de școli și șefii spitalelor, policlinicilor și dispensarelor sunt obligați ca, până la 1 ianuarie 2023, să dispună începerea expertizării tehnice a tuturor imobilelor construite înainte de 1978 care se află în patrimoniul instituțiilor pe care le conduc. În caz contrar vor risca amenzi de până la 50.000 de lei, de 5 ori mai mari decât cele actuale, este stabilit într-proiect de lege redactat la nivelul Guvernului și analizat de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Viața angajaților și a companiilor în pandemie: O experiență povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (II) CITEȘTE ȘI Viața angajaților și a companiilor în pandemie: O experiență povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (II)

Expertizele tehnice în vederea încadrării imobilelor în clasă de risc seismic și a fundamentării măsurilor de intervenție vorr trebui finalizate până la 1 iunie 2024.

Profit.ro a semnalat că primarii și directorii de școli aveau respectivele obligații începând cu acest an, printr-o lege promulgată de președintele Klaus Iohannis în 2019, însă cuantumul amenzilor este mult mai mic.

Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer CITEȘTE ȘI Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer

Primarilor le revine și atribuția identificării și inventarierii locuințelor private care trebuie expertizate. Proiectul de lege face referire la clădirile cu peste 3 etaje și minimum 10 apartamente, construite înainte de 1978. Mai exact, primarul identifică locuințele vulnerabile la cutremur și notifică proprietarii, care au la dispoziție 2 ani să expertizeze structura de rezistență a clădirii. Cei care nu respectă acest termen riscă amenzi de până la 10.000 de lei.

Dacă imobilele experizate intră în clasele de risc seismic 1 sau 2, atunci proprietarii pot apela la un nou program guvernamental multinanual pentru consolidare. Guvernul și-a programat pentru perioada 2021-2027 investiții cu valoare estimată de 1 miliard de lei pentru consolidarea la nivel național a 300 de imobile cu risc seismic ridicat. Asta în contexul în care, în perioada 2001-2018 s-au efectuat lucrări de intervenție la construcțiile existente în valoare de aproximativ 81 milioane de lei, din care 33 milioane de lei în perioada 2009-2018, pentru 12 clădiri (547 apartamente) fiind finalizate lucrările de consolidare, dintre care 8 clădiri (322 apartamente) în București. În 2019 și 2020, fondurile alocate de stat nu au fost utilizate.

Cum s-a schimbat mediul de afaceri din România în ultimii 30 de ani: O istorie povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (I) CITEȘTE ȘI Cum s-a schimbat mediul de afaceri din România în ultimii 30 de ani: O istorie povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (I)

Confom noului proiect legislativ, proprietarii persoane fizice care vor beneficia de fonduri nerambursabile de la stat nu își pot vinde locuințele consolidate în decurs de 25 de ani fără a restitui statului integral suma investită. Proprietarii de spații publice care beneficiază de fonduri de la stat au această restricție timp de 10 ani. Finanțarea va fi nerambursabilă pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice va fi acordată sub forma unui ajutor de stat.

Fondurile necesare pentru finanțarea cheltuielilor privind mutarea persoanelor evacuate în și din locuințele de necesitate și, după caz, plata chiriei pe perioada execuției lucrărilor de intervenții se vor asigura din bugetele locale. De asemenea, primăriile trebuie să asigure spațiile necesare depozitării, în condiții de siguranță și cu asigurarea accesului proprietarilor, a bunurilor materiale care nu pot fi mutate în locuințele de necesitate.

EXCLUSIV FOTO Familia Negoiță, a primarului Sector 3 și a fostului proprietar Dinamo, pregătește primele 300 de apartamente pe terenul fostei Tubinox, etapa 1 din cel mai mare proiect rezidențial al investitorului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Familia Negoiță, a primarului Sector 3 și a fostului proprietar Dinamo, pregătește primele 300 de apartamente pe terenul fostei Tubinox, etapa 1 din cel mai mare proiect rezidențial al investitorului

Pentru avizarea tehnică a soluțiilor de intervenție asupra clădirilor cu risc seismic, se propune înființarea unei noi instituții, denumită Comisia Națională, organism tehnic de specialitate, care va funcționa pe lângă ministerul dezvoltării.

Membrii acestei comisii vor primi o indemnizație lunară în cuantum de 10% din indemnizația lunară a unui secretar de stat, care se acordă pentru activitatea prestată în lunile în care comisia se întrunește.

Încercările statului de a consolida clădirile cu risc seismic au eșuat mereu, dovadă stă legea care reglementează măsurile de reducere a riscului seismic al construcțiilor care din 1994 a fost modificată de 14 ani.

Noul proiect de lege este motivat de ultimele cercetări realizate la nivel național, prin intermediul proiectului RO RISK, din care rezultă că circa 75% din populație (din care 65% din populația urbană) și 45% din rețelele vitale sunt expuse riscului de cutremur. Mai mult, 60–75% din activele fixe ale României, care contribuie la 70–80% din Produsul Intern Brut (PIB) al țării, se află în zone seismice.

Conform datelor calculate în proiectul RO-RISK, un cutremur puternic ar afecta peste două treimi din suprafața țării și ar genera importante pierderi de vieți omenești, materiale și financiare. Un procent mediu de 14% din clădiri ar fi afectate la nivel de fiecare localitate din țară, peste 850 de kilometri de infrastructură de transport ar fi distrusă, iar pierderile materiale directe ar fi de peste 25 miliarde euro.

Bucureștiul este considerat unul dintre cele mai vulnerabile 10 orașe ale lumii din punct de vedere al riscului seismic.

viewscnt
Afla mai multe despre
risc seismic
locuinte
consolidare
cutremur