GARBE, gigant german cu active de peste 15 miliarde euro, intră în România CONFIRMARE

GARBE, gigant german cu active de peste 15 miliarde euro, intră în România CONFIRMARE
scris 11 nov 2024

Conducerea grupului antreprenorial GARBE, unul dintre cei mai mari investitori în spații logistice și industriale din Germania și Europa, intră în România, confirmând astfel informațiile anunțate anterior de Profit.ro.

Compania confirmă acum că a înființat o nouă entitate în România. Sub conducerea lui Martin Polák, Managing Director CEE, și a lui Andrei Jerca, Country Head, GARBE Industrial Real Estate își va extinde activitățile pe piața românească și va dezvolta propriile sale proiecte industriale și logistice.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Prima Development Group a obținut autorizația de construire pentru ansamblul imobiliar Astera din vestul Bucureștiului, investiție de 65 de milioane de euro CITEȘTE ȘI FOTO Prima Development Group a obținut autorizația de construire pentru ansamblul imobiliar Astera din vestul Bucureștiului, investiție de 65 de milioane de euro

Înainte de aceasta, Andrei Jerca a lucrat pentru CBRE, având poziția de Head of Industrial Services, și a fost, cel mai recent, Managing Director ELI Parks.

GARBE Industrial Real Estate se extinde în România

A fost lansată noua subsidiară, GARBE Industrial Real Estate România
Andrei Jerca a fost numit Country Head pentru GARBE Industrial Real Estate România
Martin Polák, Managing Director al GARBE Industrial Real Estate Europa Centrală și de Est (CEE), conduce expansiunea GARBE în România
Piața logistică din România are un potențial semnificativ de creștere

Extinderea în România face parte din strategia solidă de creștere a GARBE Industrial Real Estate pe piețele din CEE. Cu un stoc de spații industriale și logistice de 7,5 milioane mp, estimat să atingă 8 milioane mp la sfârșitul anului 2025, România este a treia cea mai mare piață din CEE, după Polonia (30 milioane mp) și Cehia (11 milioane mp).

EXCLUSIV FOTO Ionuț Negoiță se extinde agresiv. Plănuiește un mega-proiect de 150 milioane euro lângă autostrada A3 CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Ionuț Negoiță se extinde agresiv. Plănuiește un mega-proiect de 150 milioane euro lângă autostrada A3

„Europa Centrală și de Est în general și România în special oferă un potențial semnificativ ca locații pentru producție și logistică. România are planuri ambițioase de dezvoltare a infrastructurii, cu mai multe proiecte majore în curs de desfășurare, precum și forță de muncă disponibilă, calificată, care va fi deblocată în continuare indirect de către noile lucrări de infrastructură.

Numeroase companii din diverse sectoare de business au nevoie de spații logistice noi, inovatoare și, mai ales sustenabile. Cu creșteri anuale anticipate de către Fondul Monetar Internațional de 1,9% pentru 2024, și de 3,3% pentru 2025, economia românească înregistrează o evoluție notabilă. Iar mult-așteptata și intens mediatizata aderare la spațiul Schengen terestru face această perioadă și mai interesantă”, spune Andrei Jerca.

Apartamentele continuă să se scumpească INFOGRAFIC CITEȘTE ȘI Apartamentele continuă să se scumpească INFOGRAFIC

Anul acesta, GARBE a intrat în parteneriate cu două dintre cele mai mari fonduri de investiții alternative din lume: BlackRock și Brookfield.

Profit.ro a anunțat recent că grupul antreprenorial GARBE, unul dintre cei mai mari investitori în spații logistice și industriale din Germania și Europa, își pregătește intrarea pe piața imobiliară românească, pe care face deja recrutări.

GARBE, care îl are ca partner pe Christopher Garbe, gestionează active imobiliare în valoare de peste 15 miliarde de euro în 11 țări.

FOTO Cel mai mare producător de cărămizi din lume a deschis o nouă fabrică în România CITEȘTE ȘI FOTO Cel mai mare producător de cărămizi din lume a deschis o nouă fabrică în România

Sursele Profit.ro din piața imobiliară indicau și faptul că GARBE a început deja să recruteze angajați în România și că intenționează să se extindă pe piața locală prin dezvoltarea de proiecte industrial-logistice noi.

Doar pe segmentul logistic, GARBE deține active cu o valoare de 10,6 miliarde de euro și o suprafață de 6,4 milioane de metri pătrați. Spre comparație, dezvoltatorul imobiliar CTP, cel mai mare proprietar de spații industrial-logistice din România, avea active evaluate la 13,6 miliarde de euro, la finalul anului trecut, cu o suprafață închiriabilă de 11,8 milioane de metri pătrați în 10 țări.

EXCLUSIV Dimri, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe din Israel, a cumpărat terenul fostei fabrici de ulei Muntenia, pe care va face un proiect de amploare CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Dimri, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe din Israel, a cumpărat terenul fostei fabrici de ulei Muntenia, pe care va face un proiect de amploare

Sectorul industrial-logistic al pieței imobiliare românești a generat anul acesta cele mai mari două tranzacții. Cea mai mare tranzacție a anului a fost vânzarea portofoliului industrial al Globalworth, care a inclus aproximativ 270.000 de metri pătrați de depozite în mai multe orașe din România, plus terenuri pentru proiecte viitoare, către CTP pentru aproximativ 168 de milioane de euro. Aceasta este una dintre cele mai mari tranzacții industriale din România și cea mai mare de la vânzarea Europolis Park către GIC, fondul suveran al statului Singapore, în 2016.

A doua cea mai valoroasă tranzacție din an a reprezentat achiziția de către WDP, al doilea cel mai mare proprietar de spații de depozitare din România, a 3 parcuri logistice din Chitila, Constanța și Târgu Mureș de la dezvoltatorii Globalworth și Global Vision pentru 110 milioane de euro.

EXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat de la familia turcă Eskiocak o fostă platformă industrială. Ar putea construi sute de apartamente sau un parc de retail CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat de la familia turcă Eskiocak o fostă platformă industrială. Ar putea construi sute de apartamente sau un parc de retail

Ultimul jucător redutabil intrat pe sectorul logistic din România a fost dezvoltatorul sud-african Fortress, al cărui principal acționar este cel mai mare fond de pensii din Africa. Fortress a intrat direct pe piața imobiliară românească în 2021 când a cumpărat de la Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, și de la antreprenorul Ionuț Dumitrescu parcul logistic Eli Park 1 din Chitila pentru suma de 26,7 milioane euro.

Calibrul GARBE este dovedit de parteneriatele încheiate anul acesta cu două dintre cele mai mari fonduri de investiții alternative din lume: BlackRock și Brookfield.

EXCLUSIV Frații Raj și Alok Gupta, care tocmai au cumpărat sediul din România al UiPath, sunt interesați să vândă o clădire istorică din centrul Bucureștiului, pentru noi achiziții CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Frații Raj și Alok Gupta, care tocmai au cumpărat sediul din România al UiPath, sunt interesați să vândă o clădire istorică din centrul Bucureștiului, pentru noi achiziții

La începutul lunii septembrie, GARBE a încheiat un joint venture cu un fond gestionat de BlackRock al cărui scop declarat este de a crea un portofoliu de bunuri imobiliare logistice cu puternice caracteristici de sustenabilitate.

Prima proprietate achiziționată în această formulă este un teren de circa 20 de hectare din localitatea germană Salzgitter, pe care este programată construcția unui centru logistic cu o suprafață totală de circa 70.000 de metri pătrați.

De asemenea, vara trecută, gigantul canadian Brookfield a încheiat un joint venture cu GARBE cu scopul de a investi peste 100 de milioane de euro din capitaluri proprii în oportunități cu valoare adăugată din anumite piețe europene. Brookfield a cumpărat participația majoritară într-un portofoliu format din 7 active imobiliare logistice deținute de GARBE.

EXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat de la familia turcă Eskiocak o fostă platformă industrială. Ar putea construi sute de apartamente sau un parc de retail CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat de la familia turcă Eskiocak o fostă platformă industrială. Ar putea construi sute de apartamente sau un parc de retail

GARBE are 6 divizii: una specializată pe sectorul industrial, alta pe dezvoltări de proiecte imobiliare în Germania, una pe rezidențial, birouri și retail, alta pe property management, una pe infrastructură și energie regenerabilă și alta pe centre de date.

În 2022, divizia industrială a GARBE a strâns aproximativ 400 de milioane de euro de la investitori germani și internaționali pentru fondul său Garbe Logistics Real Estate Fund Plus III. Cu un volum de investiții planificat de 5 miliarde de euro, acesta este cel mai mare fond pan-european al GARBE de până acum, dedicat investitorilor instituționali.

Cu o istorie de peste 55 de ani și circa 600 de angajați, GARBE are 18 birouri în Europa, inclusiv în Germania, Austria, Olanda, Luxemburg, Franța, Italia, Spania, Marea Britanie, Cehia, Polonia și Slovacia.

EXCLUSIV Grupul spaniol Hercesa a cumpărat fostele depozite Farmavet de la Sorin Paul Stănescu, nașul fiului lui Dragnea CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Grupul spaniol Hercesa a cumpărat fostele depozite Farmavet de la Sorin Paul Stănescu, nașul fiului lui Dragnea

Prima jumătate a lui 2024 s-a încheiat cu tranzacții imobiliare comerciale (birouri, spații comerciale, depozite și hoteluri) în valoare totală de 419 milioane de euro  în România, ceea ce reprezintă o creștere de două ori și jumătate față de volumul din aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară Colliers.

Perspectivele rămân favorabile, iar cu un volum semnificativ de tranzacții în desfășurare, inclusiv unele recente în care proprietarii doresc o finalizare rapidă, atingerea pragului de 1 miliard de euro în 2024 pare un obiectiv realizabil, apreciază consultanții Colliers.

viewscnt
Afla mai multe despre
garbe
ctp