EXCLUSIV FOTO Proprietarul pubului The Drunken Lords și administratorul Dagesh Group pregătesc ultimele detalii ale proiectului hotelier din Băneasa

EXCLUSIV FOTO Proprietarul pubului The Drunken Lords și  administratorul Dagesh Group pregătesc ultimele detalii ale proiectului hotelier din Băneasa

Cristi Opaiț și proiectul de aparthotel SURSA FOTO: Facebook

scris 30 sep 2024

Antreprenorul Cristi Opaiț, cu afaceri în domeniul HoReCa de circa 19 ani, și partenerul său Cristian Tiderle, administratorul dezvoltatorului imobiliar cu capital israelian Dagesh Group, lucrează la proiectarea aparthotelului lor din apropierea aeroportului Aurel Vlaicu, din Băneasa, a cărui autorizare este așteptată pentru primul trimestru din 2025, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Investitorii dețin un teren 2.744 de metri pătrați amplasat lângă Banca Centrală de Celule Stem a grupului Regina Maria din cartierul bucureștean Băneasa. Aceasta este una dintre ultimele parcele mari construibile de teren din zonă, fiind în aria de protecție a aeroportului.

După aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, dezvoltatorii au intrat în faza de proiectare pentru a stabili ultimele detalii pentru autorizația de construire.

Planul inițial, anunțat de Profit.ro, era ca proiectul să fie un hotel de 4 stele cu 40-50 de camere, însă cererile primite, între timp, de investitori pe zona de locuit și închiriat pe termen lung i-au determinat să opteze pentru aparthotel. De asemenea, dacă planul anterior prevedea o construcție cu trei etaje, în noua variantă aprobată imobilul va fi structurat pe subsol, parter și un etaj.


Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV FOTO Proprietarul pubului The Drunken Lords și administratorul Dagesh Group pregătesc ultimele detalii ale proiectului hotelier din Băneasa
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Mai exact, imobilul va avea o suprafață supraterană de 2.800 de metri pătrați, plus 900 de metri pătrați de curți și terase și un subsol de 1.800 de metri pătrați pentru 39 de locuri de parcare individuale.

S-a optat pentru 25 de apartamente, majoritatea cu două și trei camere și curte proprie pentru cele de la parter, plus două duplexuri cu suprafețe mari, de circa 135 de metri pătrați fiecare, și curți generoase de peste 250 de metri pătrați.


EXCLUSIV FOTO Proprietarul pubului The Drunken Lords și administratorul Dagesh Group pregătesc ultimele detalii ale proiectului hotelier din Băneasa

„Nu ne-am decis încă 100%, dar momentan lucrăm pe destinația de aparthotel. Avem cereri multe, de asemenea, pe partea de rezidențial. Ne ajută mult locația, care, spre deosebire de toată zona de nord (Jandarmeriei, Sisești, etc.), este foarte bine poziționată din punct de vedere al transportului public (autobuze, căpatul liniei 5, viitoarea magistrală de metrou). De asemenea, toate unitățile de la parter au curți și grădini. Este un proiect elegant pe care vrem să îl livrăm pentru cea mai bună destinație posibilă“, a declarat, pentru Profit.ro, Cristian Tiderle.

Cristi Opaiț s-a asociat în primăvara anului 2022 cu Cristian Tiderle prin vânzarea terenului, acesta fiind singurul proiect în care cei doi sunt parteneri.

Investiția estimată în acest proiect este de 5 milioane de euro.


EXCLUSIV FOTO Proprietarul pubului The Drunken Lords și administratorul Dagesh Group pregătesc ultimele detalii ale proiectului hotelier din Băneasa

Cristian Tiderle supervizează de peste 19 ani activitatea grupului Dagesh în România, perioadă în care au construit clădirea de birouri Platinum Center de lângă Piața Sfânta Vineri, în care este sediul central al Transelectrica, și ansamblurile rezidențiale: Morilor Residence în zona Timpuri Noi, Teleajen Residence în zona Pache Protopopescu, Mugur Residence în Timpuri Noi și Opera Residence de lângă Opera Națională. Proiectul hotelier în care este acum implicat nu are legătură cu activitatea grupului israelian.

Independent de afacerile Dagesh Group, în 2022, Tiderle a vândut Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) clădirea de birouri din centrul Bucureștiului în care s-a amenajat noul sediu al instituției, într-o tranzacție de circa 17 milioane de euro. În dezvoltarea acestei clădiri, Tiderle a avut ca parteneri activi, până în 2019, doi israelieni și un american.


EXCLUSIV FOTO Proprietarul pubului The Drunken Lords și administratorul Dagesh Group pregătesc ultimele detalii ale proiectului hotelier din Băneasa

De cealaltă parte, Crisi Opaiț și-a început activitatea din domeniul HoReCa în 1996 și și-a lansat prima afacere în domeniu în 2005 prin cafeneaua Galanto Caffe. Majoritatea restaurantelor și puburilor pe care le-a înființat au fost în centrul vechi al Bucureștiului: Old City de pe strada Lipscani, Old City de pe strada Franceză, Old Habits de pe strada Lipscani, Secret Garden, Scarlet Pub, Clichée Club and Lounge, Taupe Bistro Caffe de pe Magheru, The Drunken Lords din București și Vama Veche și Lido`s Brasserie de la parterul hotelului Lido.

Anul trecut s-au înregistrat 6 tranzacții notabile pe sectorul hotelier în România, cu o valoare cumulată de peste 50 de milioane de euro, potrivit calculelor Profit.ro. Theodora Becali Mincu, fiica cea mare a omului de afaceri George Becali, și soțul său, Mihai Theodor Mincu, au vândut fostul hotel de 5 stele Inter din stațiunea Venus familiei Zamfir, proprietara Energoutil Contact din București, într-o tranzacție de 8 milioane de euro, ce i-a adus familiei Becali un profit de 1,2 milioane euro.

De asemenea, compania Aro Palace, al cătrei acționar majoritar este fondul Transilvania Investments, a vândut vara trecută hotelul Corona-Postăvaru din Brașov pentru 9,4 milioane euro unei companii deținute indirect de antreprenorul Tudor Iliescu (cumpărătorul este cunoscut pentru vânzarea aplicației de învățare a limbilor străine Mondly către gigantul britanic Pearson).

Unita Turism Holding Timișoara a vândut cu 5 milioane de euro complexul Fântânele, de pe malul lacului Beliș din Cluj, firmei Transilvania Quest Cluj.

EXCLUSIV FOTO Globalworth și-a vândut unui om de afaceri român singurul proiect de locuințe de lux CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Globalworth și-a vândut unui om de afaceri român singurul proiect de locuințe de lux

Totodată, proprietarii hotelului Balvanyos Resort din județul Covasna, Lorand și Zsuzsanna Szarvadi, primul fiind și fondatorul lanțului de magazine DOMO, au cumpărat hotelul boutique K+K Elisabeta din centrul Capitalei de la conglomeratul indian InterGlobe.

HR Group, compania omului de afaceri Ruslan Husry, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din Germania, a intrat pe piața hotelieră românească prin preluarea hotelului de patru stele Vienna House Easy Airport Bucharest (fostul Angelo), din apropierea aeroportului Otopeni, după o tranzacție de sute de milioane de euro cu compania austriacă Vienna House Capital și compania thailandeză U City PCL.

SIF Banat-Crișana (Lion Capital) a vândut cu 11 milioane de euro hotelul de 4 stele Doubletree by Hilton Oradea antreprenorului orădean Sandu Pop, cu afaceri în domeniul turismului.

Anul 2024 a început cu o tranzacție surprinzătoare în sectorul hotelier. Grupul austriac House of Julius Meinl, care deține cele mai mari două fabrici de ciocolată din România (Kandia și Heidi), a cumpărat hotelul Ambasador, unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din București, după o tranzacție complexă care a implicat persoane juridice și moștenitorii arhitectului Arghir Culina, cel care a proiectat clădirea în anii `30.

EXCLUSIV FOTO Ginerele milionar al premierului Viktor Orbán negociază achiziția unei mari clădiri în România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Ginerele milionar al premierului Viktor Orbán negociază achiziția unei mari clădiri în România

De asemenea, Profit.ro a anunțat că Hotelul Pam Beach (fostul hotel Muntenia) din stațiunea Olimp, clasificat la 3 stele și deținut de familia omului de afaceri Cristi Borcea, este vândut, alături de restaurant și terenurile aferente, pentru 9,2 milioane de euro, către compania Steaua de Mare H&R.

Rata de ocupare a hotelurilor din București a crescut anul trecut la 66% comparativ cu 61% în 2022, însă rămâne sub nivelul din 2019 (73%), influențată în parte de faptul că volumul înnoptărilor turiștilor străini nu s-a restabilit la nivelul înregistrat în 2019, se arată într-un raport de piață realizat de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield.

Oxford Economics estimează că cererea din București va depăși până în 2025 nivelurile din 2019 cu aproximativ 6%, fiind susținută de creșterea numărului de înnoptări ale turiștilor locali care au revenit deja în 2023 la nivelurile din 2019.

În același timp, tariful mediu (ADR) al hotelurilor din București a fost de 96 de euro în 2023, în creștere cu 12% comparativ cu 2022 și peste nivelul din 2019 (86 euro), în condițiile în care anul trecut cota de TVA pentru industria HORECA a fost majorată de la 5% la 9%, subliniind astfel rezistența pieței la schimbările fiscale dar și strategia hotelierilor focusată pe tarife.

Creșterea tarifului mediu și a ratei de ocupare a dus la o îmbunătățire de 18% a venitului mediu pe cameră disponibilă (RevPAR) din București comparativ cu 2022, dinamică în linie cu trendul de revenire al pieței hoteliere care are loc de altfel în toate capitalele din Europa Centrală și de Est - 6. În consecință, hotelierii din Capitală au încasat în 2023, în medie 64 euro/noapte pentru fiecare cameră disponibilă, depășind marginal nivelul din 2019. Este de așteptat ca majorarea veniturilor să compenseze creșterea cheltuielilor, ceea ce oferă o perspectivă pozitivă asupra pieței.

viewscnt
Afla mai multe despre
cristi opait
cristian tiderle
the drunken lords