Compania Acvatot, parte a grupului francez Veolia, care mai deține și Apa Nova, extinde baza de producție pe care o deține în Bragadiru, cu scopul reamenajării fluxului de stocare a materiilor prime, pe fondul creșterii cererii de mixturi asfaltice, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Proiectul de extindere este realizat pe un teren în suprafață de circa 4.300 de metri pătrați, adiacent actualei baze de producție, și reprezintă o a doua etapă din planul de investiții al Acvatot. Baza de producție a fost cumpărată în urmă cu 3 ani de la Eurovia-Construct Internațional.
Scopul proiectului este de a extinde baza de producție prin realizarea în incinta proiectată a unor spații de depozitare (padocuri) pentru agregatele de balastieră și de carieră necesare în prepararea mixturilor asflatice la stația existentă, se arată în documentele analizate de Profit.ro.
„Extinderea bazei de producție este motivată de creșterea cererii de mixturi asfaltice înregistrată de compania noastră în ultima perioadă, în condițiile în care capacitatea de producție a stației din Bragadiru este de peste 2.000 de tone de mixturi asfaltice pe zi. În urma procesului de extindere, vom rearanja fluxul de stocare, padocurile, aceasta fiind a doua etapă de investiție în baza de producție. În primă fază, Acvatot a investit un milion de euro în modernizarea stației din Bragadiru, iar acum, în etapa a doua, vom mai investi alți 500.000 de euro“, a declarat, pentru Profit.ro, Călin Bichir, administrator și director general al Acvatot.
Anul trecut, Acvatot a realizat o cifră de afaceri record în istoria de 30 de ani a companiei, atingând nivelul de 204,4 milioane lei, în creștere cu peste 20%, comparativ cu anul anterior. În aceeași perioadă, profitul companiei s-a diminuat cu 14,3%, până la 3,2 milioane lei, iar numărul de angajați a crescut ușor la 441, după ce aproape se dublase în urmă cu un an.
„Respectarea tuturor normelor sanitare a fost prioritară pentru Acvatot în această perioadă și, tocmai datorită acestor eforturi susținute, nu am întâmpinat niciun fel de probleme pe parcursul anului trecut. În compania noastră, s-au înregistrat mai puțin de 10 cazuri de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2, regulile sanitare impuse de autorități fiind respectate și aplicate în continuare de către angajații noștri. Pentru anul acesta, preconizăm înregistrarea unei cifre de afaceri superioare celei din 2020, întrucât mizăm pe accesarea de fonduri europene, în condițiile în care se simte o lipsă a banilor în piață. Constatăm o prudență crescută în realizarea de noi investiții, iar municipalitățile nu mai dispun de fonduri în urma cheltuielilor cauzate de menținerea sub control a cazurilor pandemice. Odată cu fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență, ne așteptăm ca anul viitor să urmeze o creștere a investițiilor, atât publice cât și private“, a completat Călin Bichir.
Din cauza situației create de pandemie, au crescut neașteptat de mult prețurile materialelor de construcții, în unele cazuri valoarea acestora dublându-se în mai puțin de un an. Această creștere afectează toată activitatea din construcții.
28 noiembrie - Profit Financial.forum