Dezvoltatori chinezi construiesc un oraș de 100 de miliarde de dolari în Malaysia, lângă Singapore

Dezvoltatori chinezi construiesc un oraș de 100 de miliarde de dolari în Malaysia, lângă Singapore
scris 22 nov 2016

Dezvoltatori chinezi construiesc un oraș de 100 de miliarde de dolari în Malaysia, în apropiere de Singapore, cu obiectivul de a crea un nou Shenzhen, dar ritmul și amploarea amețitoare a proiectelor provoacă temeri legate de impactul ofertei uriașe de apartamente asupra prețurilor, relatează Bloomberg.

În timp ce cumpărătorii chinezi au determinat creșterea prețurilor imobiliare din Vancouver până în Sydney, dezvoltatorii chinezi inundă piața cu sute de mii de locuințe noi, care provoacă scăderea prețurilor, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Constructorii chinezi mizează că orașul Johor Bahru, de lângă Singapore, poate egala orașul Shenzhen, din sudul Chinei.

“Acești jucători chinezi construiesc dintr-o dată mii de apartamente și sperie pe toată lumea. Dumnezeu știe cine le va cumpăra, când vor fi finalizate și cine va sta în ele”, a spus Siva Shanker, director pentru investiții la firma Axis-REIT Managers și fost președinte al Malaysian Institute of Estate Agents.

Companiile chineze au venit în Malaysia în condițiile încetinirii creșterii în orașele lor de origine, care i-a obligat pe unii dintre cei mai mari dezvoltatori din lume să meargă în străinătate pentru a construi în continuare complexurile rezidențiale uriașe de tipul celor ridicate în China în anii de boom imobiliar.

Acestea au găsit o destinație prime în această zona economică specială din Malaysia, de trei ori mai mare decât cea a Singapore.

Mărimea proiectelor de acolo este amețitoare. Proiectul Forest City, dezvoltat de compania Country Garden, ridicat pe patru insule artificiale, va găzdui 700.000 de oameni, pe o suprafață de mărimea Central Park din New York.

Valoarea AFI Palace Cotroceni, cel mai mare centru comercial din România, a crescut cu 7,6% în primele nouă luni, la 467 milioane euro CITEȘTE ȘI Valoarea AFI Palace Cotroceni, cel mai mare centru comercial din România, a crescut cu 7,6% în primele nouă luni, la 467 milioane euro

Ansamblul va include turnuri de birouri, mall-uri și o școală internațională, toate construite într-o zonă verde. Lucrările de construcție au început în februarie și au fost deja vândute circa 8.000 de apartamente.

Acest ansamblu este cel mai mare dintre circa 60 de proiecte din zona Iskandar Malaysia, din jurul Johor Bahru, cunoscut și sub numele JB, care vor reuni peste jumătate de milion de locuințe.

Proiectele au contribuit la scăderea cu aproape o treime a valorii vânzărilor rezidențiale din Malaysia, anul trecut, unii dezvoltatori oferind discount-uri de minim 20%.

Prețurile medii de revânzare ale apartamentelor din JP au scăzut cu 10% în 2015, potrivit firmei de consultanță CH Williams Talhar & Wong.

Country Garden, care s-a asociat cu divizia de investiții a statului Johor, a lansat în 2013 un alt proiect de-a lungul coastei, numit Danga Bay, unde a vândut toate cele 9.539 de apartamente.

Compania chineză de stat Greenland Group dezvoltă turnuri de birouri, apartamente și magazine în Tebrau, la circa 20 de minute de centrul orașului.

O altă firmă, Guangzhou R&F Properties, a început construcția primei faze a proiectului Princess Cove, cu circa 3.000 de apartamente.

Country Garden este optimistă în privința perspectivelor proiectului Forest City datorită economiei în creștere și a apropierii de Singapore.

Concurența companiilor chineze a afectat dezvoltatorii locali, astfel că profitul UEM Sunrise, cel mai mare proprietar de la JB, a scăzut cu 58% în primul semestru.

În urmă cu un deceniu, Malaysia a decis să egaleze succesul Singapore prin construcția zonei Iskandar, care leagă cele două state. Modelul este Shenzhen, din apropierea Hong Kong, care în trei decenii s-a transformat dintr-un sat de pescari într-un oraș cu 10 milioane de locuitori.

Dar JB nu este Shenzhen. Miliardele investite în regiunea economică din sudul regiunii Guangdong, în anii 1980 și 1990, de către Hong Kong și firme taiwaneze, au fost urmate în curând de sumele mult mai mari venite din China, pentru construcția de fabrici de-a lungul coastei.

În Malaysia, creșterea investițiilor încetinește, în trimestrul al treilea la 2%, de la peste 6% în cel de-al doilea.

Valoarea vânzărilor rezidențiale din Malaysia a scăzut anul trecut cu aproape 11%, iar în Johor cu 32%, potrivit datelor guvernamentale.

viewscnt
Afla mai multe despre
malaysia
johor bahru
forest city
country garden