Piața locală de fuziuni și achiziții a crescut la 1,8 miliarde de euro în primul semestru. Topul tranzacțiilor, dominat de real estate și IT

Piața locală de fuziuni și achiziții a crescut la 1,8 miliarde de euro în primul semestru. Topul tranzacțiilor, dominat de real estate și IT

Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România

scris 3 aug 2021

Peste 80 de tranzacții de tip M&A s-au realizat în România, în prima jumătate a anului, ridicând piața locală de profil la 1,8 miliarde de euro, arată o analiză PwC România. Cumpărătorul a fost un investitor strategic în 59 dintre cele 83 de tranzacții centralizate de analiză, iar în 16 tranzacții achizițile au fost făcute de fonduri de investiții.

Tot mai mult capital a început să fie atras și pe Bursa de Valori București. Opt listări (prin oferta publică inițială sau plasament privat) au fost înregistrate în primul semestru din 2021, ca alternativă la un proces standard de tip M&A, iar supra-subscrierile din procesele de vânzare indică o atractivitate în creștere a bursei locale. Cele mai importante două tranzacții, care au cumulat peste 100 milioane de euro în termini de capital atras, au fost IPO-ul transportatorului TTS și respectiv al dezvoltatorului imobiliar One United Properties din luna iunie.

Urmărește-ne și pe Google News

Tendința ascendentă a pieței de fuziuni și achiziții a fost reluată încă din a doua jumătate a anului trecut și continuă anul acesta.

BRD, profit în creștere cu jumătate în primul semestru CITEȘTE ȘI BRD, profit în creștere cu jumătate în primul semestru

”Creșterea nivelului de încredere al investitorilor, susținut de date macroeconomice încurajatoare, excesul de lichiditate din piețele financiare locale și internaționale și respectiv promovarea Bursei de Valori București la statutul de piață emergentă au dinamizat semnificativ tranzacțiile din România din acest an”, declară Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

George Ureche, Director, Lider M&A, PwC România, spune că și consolidarea și polarizarea companiilor pentru a-și spori reziliența în criză au reprezentat un catalizator suplimentar al tranzacțiilor realizate între jucători din același sector de activitate sau din sectoare care permit integrarea verticală și valorificarea sinergiilor.

Piața imobiliară domină tranzacțiile

Din perspectivă sectorială, tranzacțiile imobiliare au generat un sfert din piața locală de fuziuni și achiziții în valoare absolută, respectiv o cincime ca volum, arată Marina Pavel, Manager M&A PwC România. În același timp, spune aceasta, IT-ul a continuat să rămână pe podiumul participanților în  piața de tranzacții printr-un mix de listări, fund raising-uri și fuziuni & achiziții, pe fondul nevoii de finanțare și consolidare din această piață.

Cea mai mare tranzacție din piața locală de real estate a fost achiziția Hermes Business Campus de către Adventum Investment Fund Management la un preț de peste 120 milioane de euro.

OMV nu poate vinde acțiunile de la Petrom către o altă companie fără acordul statului român, spune ministrul Energiei CITEȘTE ȘI OMV nu poate vinde acțiunile de la Petrom către o altă companie fără acordul statului român, spune ministrul Energiei

De astfel, tranzacții cu clădiri de birouri au devenit și cele mai mari tranzacții din sector, numărul lor fiind impulsionat de fransformarea modului de lucru al angajaților din marile corporații.

În IT, în afară de finanțarea de serie B în valoare de 60 milioane de dolari atrasă de FintechOS, cea mai mare astfel de finanțare operată de la începutul anului în Europa Centrală și de Est, alți jucători din IT precum Gemini Solutions Inc sau Metro Systems Romania SRL au fost obiectul unor tranzacții de tip M&A de peste 20 milioane de euro.

La acestea s-au adăugat o serie de alte tranzacții de mici dimensiuni (majoritatea sub 10 milioane de euro), în care companii antreprenoriale sunt achiziționate de mari conglomerate internaționale din tehnologie și care au consolidate piața.

Sectorul financiar și cel al serviciilor de sănătate private și-au menținut prezența tradițională în topul sectorial al fuziunilor și achizițiilor, operațiunile locale ale Alliance Healthcare Business și asiguratorul City Insurance reprezentând cele mai mari tranzacții din aceste sectoare.

Sectoarele de transport, energie și bunuri de consum au înregistrat de asemenea o efervescență ridicată, în dorința marilor câștigători ai pandemiei de a-și consolida poziția în piață. În continuare ne așteptăm ca activitatea pe zona de M&A să crească în sectoarele de energie verde și logistică.

Creșteri la nivel global

Activitatea de fuziuni și achiziții la nivel global a continuat să crească în aprilie - iunie 2021, fiind al patrulea trimestru consecutiv cu valoare de peste un trilion de dolari, potrivit raportului PwC Global M&A Industry Trends. Tendința va continua și în a doua jumătate a anului și în 2022, pe fondul cererii crescute în zona de tehnologii și inovații și a sumelor foarte mari de care dispun fondurile de investiții și companiile de achiziții cu scop special (SPAC).

”Interesul pentru tehnologii noi și inovații rămâne în prim-planul tranzacțiilor și se întrevede o creștere a competiției între investitori și o creștere exponențială a evaluărilor. Dar în același timp am putea vedea o creștere a restructurărilor și tranzacțiilor în rândul companiilor încă afectate de criza sanitară, precum companiile aeriene, operatorii de croazieră, producătorii de aeronave sau cinematografele, și care s-ar putea confrunta cu noi provocări de lichiditate, pe măsură ce guvernele încep să elimine programele de sprijin”, a spus Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner, PwC Romania.

Fondurile de investiții au fost implicate în 36% din toate tranzacțiile din prima jumătate a anului 2021, când piața a asistat și la un număr record de ”mega” tranzacții, foarte multe cu o valoare de peste 5 miliarde dolari.

O tremie din aceste tranzacți de valori urașe s-au făcut cu companiile de tehnologie, mass-media și telecomunicații.

Pe piețele de consum, valorile tranzacțiilor s-au triplat față de nivelurile de la începutul pandemiei, companiile văzând în M&A o modalitate de a-și optimiza portofoliile.

În industria energiei, utilităților și resurselor, volumul și valorile tranzacțiilor au crescut până la la niveluri pre pandemice, influențate și de tranziția energetică.

Și în industria sănătății s-au anunțat 11 tranzacții importante în prima jumătate a acestui an. Companiile, fondurile de investiții și SPAC își dispută active cu o valoare totală de aproape 130 miliarde de dolari, arată analiza PwC.

În sectorul serviciilor financiare, respectiv în leasing, servicii bancare,  fintech, gestionarea activelor și asigurări s-au realizat nouă ”mega” tranzacții, cu o valoare totală de 85 miliarde dolari, iar în industria auto, trei din primele zece cele mai importante oferte au fost realizate de SPAC.

viewscnt
Afla mai multe despre
fuziuni achiziții
pwc